Un altfel de personaj - narator

In Ioana , Anton Holban, avandu-l ca model pe Marcel Proust, contureaza un altfel de roman, diferit de cele care aparusera pana atunci. El insusi isi descrie aceasta creatie literara , intr-una din scrisorile sale catre Ion Argintescu: ,,Pe eroina s-o cheme Ioana [...].Cartea n-are subiect [...]. In general , neurastenie, carte, mare, dragoste, ura, gelozie, moarte."

Romanul este construit pe configurari ipotetice, Sandu, personajul principal, fiind si narator. Nicolae Manolescu dedica un capitol intreg acestei opere, pe care il intituleaza Sandu scrie un roman si-n care el isi expune ideea cu privire la aceasta, considerand-o un roman in roman : ,,personajele isi scriu singure viata, interesate s-o elucideze, in Ioana si celelalte, Sandu scrie un roman".

Titlul romanului evidentiaza subiectul esential al povestirii si anume, analiza psihologica a personajului Ioana. Ioana nu este propriu - zis un personaj al acestei opere, deoarece traseul epic se desfasoara doar in gandurile naratorului, fiind foarte greu de stabilit ce este real si ce nu in modul in care este reflectata aceasta societate si personajele ei.

Sandu realizeaza un scenariu mental, ce are in centru iubirea. La inceputul acestui fragment se mimeaza o introducere de spatiu exterior (cateva locuri din portul Cavarna - muntele si marea fiind singurele elemente spatiale definite in acest roman ), insa apoi se trece brusc la ,,subiectul" Ioana, analiza psihologica fiind principalul procedeu narativ. El isi construieste ipotetic un scenariu al iubirii, iubire ce se transforma intr-o boala: sufera de schizofrenie, deoarece se poate observa scindarea permanenta a gandurilor lui Sandu, care se bifurca in alte situatii opozitionale.

Prima secventa pare a fi dominata de omniscienta , personajul - narator relatand o zi din viata locuitorilor din Cavarna, un port unde ,,orice preocupare, cat de, neinsemnata, este aici indreptatita" . In aceasta prima parte, detaliile cronotopice sunt foarte bine conturate (Cavarna, Constanta, ,,pe la zece seara", ,,ziua ultima" ). Autorul, prin filtrele de perceptie ale lui Sandu (naratorul - personaj), comprima descrierea cu introspectia, mimeaza o introducere de spatiu exterior dupa care poate trece brusc la analiza psihologica. Holban seamana, in aceasta maniera, cu Andre Gide sau Kundera. Totodata, autorul introduce unele mici interventii dialogale, reusind sa dea impresia de verosimilitate, iar cititorul este stimulat sa creada ca ceea ce citeste este real (,,-- N-o sa spuie nimeni nimic, lasa ca vorbesc eu." ).

Trecerea de la o secventa la cealalta se face brusc, verosimilitatea fiind doar o aparenta, un joc narativ. Nu se poate vorbi despre o

- Holban, Anton, Opere I, Editura Minerva, Bucuresti, 1970;

- Vasilescu, Emil, Anton Holban , Editura Erc Press, Bucuresti , 2002;

- Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe, Editura 100+1 Gramar, Bucuresti, 2005;

- Booth, Wayne, Retorica romanului, Editura Univers, Bucuresti, 1976, trad. Alina Clej si Stefan Stoenescu.