Tendințe ale limbii române actuale

În sistemul lingvistic al unei ţări un rol deosebit de important îl are limba literară, „ipostaza cea mai îngrijită a limbii întregului popor”, care se opune vorbirii familiare şi graiurilor, variantelor dialectale.

Limba literară nu înseamnă numai limba operelor artistice sau literare, aşa cum se mai afirmă, uneori, în virtutea unei tradiţii, ci este „nucleul” tuturor producţiilor culturale omeneşti, indiferent de sferele cărora acestea le aparţin: ştiinţă, literatură, artă, politică, mass-media în general, fiind în acelaşi timp cel mai important instrument de comunicare între oameni şi totodată principalul mijloc de realizare, de răspândire şi de conservare a valorilor cultural-ştiinţifice.

Lexicul reprezintă partea cea mai mobilă a limbii, domeniul în care se produc cele mai rapide schimbări, întrucât el este compartimentul cel mai supus influenţelor din afară, fiind profund legat de evoluţia societăţii şi de toate realităţile extralingvistice.

Formarea de cuvinte noi, derivate sau compuse, reprezintă un fenomen constant în cursul istoriei unei limbi. Particularităţile care caracterizează sub acest aspect o anumită epocă, deosebind-o de altele, privesc intensitatea procesului (sunt perioade mai active, mai bogate în creaţii noi, şi perioade mai puţin productive, în care lexicul stagnează sau se îmbogăţeşte mai ales prin împrumut) şi preferinţa pentru anumite procedee, pentru anumite elemente de derivare sau compunere.

Pornind de la o abordare descriptivă a lexicului românesc din ultimele decenii, încercăm o evidenţiere a principalelor aspecte şi tendinţe ale acestuia, având în vedere avalanşa de cuvinte noi şi foarte noi din vocabularul românesc actual, modul cum acestea s-au format şi direcţiile în care evoluează.

Comparând tendinţele care se observă în limba română actuală cu cele reţinute pentru alte limbi moderne putem afirma cu certitudine că lexicul românesc evoluează în direcţia modernizării şi internaţionalizării, atât în ceea ce priveşte împrumuturile, cât şi procedeele de formare a cuvintelor.

Derivarea cu afixe rămâne unul dintre cele mai productive procedee de formare a cuvintelor în limba română, păstrând pe primul loc derivarea cu sufixe, dar sporind şi numărul derivatelor cu prefixe. Cele mai productive afixe sunt cele neologice, cu etimologie multiplă. Multe dintre derivatele denotative se realizează cu ajutorul unor sufixe neologice.

Printre sufixele care se bucură de o deosebită răspândire în limba actuală se numără, de departe, sufixul abstractitate, sufix moştenit din latină şi care corespunde fr. -ité. Cu ajutorul lui se formează, ataşându-l la diverse baze adjectivale, substantive abstracte exprimând calitatea: fidel-fidelitate, loial-loialitate, timid-timiditate etc.

După 1990 limba română a înregistrat o dezvoltare foarte rapidă. Majoritatea sensurilor pe care le considerăm dinamică semantică în româna actuală sunt fapte de discurs, înregistrate în texte actuale, cu precădere din mass-media. Schimbări semantice propriu-zise nu pot fi considerate decât cele consacrate de uzul general sau cvasigeneral. Majoritatea cuvintelor care au dezvoltat sensuri noi în mass-media actuală românească este reprezentată de neologisme, iar noile semnificaţii atât denotative, cât şi conotative, se concentrează mai ales în domeniile social-politic, economic şi administrativ. Neologia semantică se manifestă sub trei forme: lărgirea sensului, restrângeri de sens şi calc semantic, când sensul nou, adăugat, imită un model străin.