George Bacovia - Reprezentant al Simbolismului

Simbolismul este un curent literar ce a luat naștere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în literatura franceză, ca o reacție la retorismul romantic și la impersonalitatea poeziei parnasiene, dar și din dorința de a „ reintegra” în poezie sensibilitatea și visul, după cum susțineau teoreticienii mișcării. Curentul a reprezentat edificiul poeziei moderne, avându-i ca reprezentanți pe Baudelaire, Mallarmé, Rimbaud, Paul Verlaine, Jules Laforgue, Gustave Kahn sau Verhaeren.

Simbolismul se manifestă la noi în țară sub diferite aspecte. Pornind de la precursorul simbolismului românesc, Alexandru Macedonski, descoperim o seamă de adepți ai acestuia, cei mai importanți fiind: I. Minulescu, G. Bacovia, N. Davidescu, Al.T.Stamatiad, precum și trei tineri care s-au stins prematur din viață: Ștefan Petică, Iuliu Cezar Săvescu și D.Iacobescu.

Poezia simbolistă poate fi descrisă prin faptul că nu mai transmite sentimente directe, ci trăiri indefinite, neclare (angoasa, anxietate, plictis), ea pune în valoare conceptele de reverie și nostalgie. De asemenea, se elimină din poezie anecdoticul, narativul si aspectele ce țin de viața imediată, iar temele frecvente sunt singurătatea, spleenul (stare de melancolie), evadarea/reveria (ca soluție pentru depășirea crizei morale), exotismul, parfumul (ca narcoza a durerii existențiale), intervine o muzicalitate care nu se reduce doar la prozodie, ci se bazează pe sonorități eufonice, asonanțe, aliterații, jocul consoanelor și al vocalelor.Simboliștii descătușează poezia din rigorile prozodice, preferând versul alb și liber, iar principiul corespondențelor și apetența pentru sinestezie sunt trăsături importante ale acestui curent.

Bacovia este cel mai mare simbolist al nostru și cel mai original reprezentant al „decadentismului” poetic în România, structura personală a imaginarului său a făcut ca autorul să se individualizeze în pofida convenției unificatoare, poezia lui neconstituind o imitație a simbolismului francez.Chiar dacă opera sa se subordonează unei atmosfere triste, chiar depresive, aceasta transmite un mesaj social vocalic.

Cadrul orășenesc, abordat de simboliști, este tema lui preferată.Orașul de provincie, agonic si angoasant, cu parcuri pustii, cu cafenele sărace și fanfare militare exprimă o realitate descurajantă:

"Ce tristă operă cânta

Fanfara militară

Târziu, în noapte, la grădină...

Şi tot oraşul întrista,

Fanfara militară "

(Fanfară)

În viziunea poetului, orașul modern, industrializat, capitalist este locul unde se dezvoltă mizeria, fitzia, iar toamnele ploioase și iernile geroase sunt doar surse ale îngrijorării și durerii pentru masele sărăcite.

Bacovia își însușește această atmosferă sumbră a înfrîngerii sociale, alegând calea izolării și a solitudinii, el nereușind să găsească acele repere care să-i ofere stabilitate, astfel incât melancolia devine deznădejde, plictisul se transformă în suferință, existența devin nevrotică si inadaptată universului ambiant:

"Oraşul luminat electric

Dădea fiori de nebunie -

Era o noapte de septembrie,

Atât de rece şi pustie! "

(Fanfară)

Motivul toamnei dezolante este concretizat prin evocarea cadrelor lugubre ce inspiră o atmosferă a degradării și a descompunerii.Poemul "Amurg de toamnă" prezintă un peisaj sinistru, pustiu, care amplifică starea de de neliniște, de nevroza, de înfiorare datorită acusticii funeste. Soarele se ivește anemic, iar copacii uscați se îndoaie apatic în bataia vântului:

"Amurg de toamnă pustiu, de humă,

Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt -

Departe plopii s-apleaca la pamânt

În larg balans lenevos, de gumă."

Toamna este în comuniune cu omul cuprins de boală, tristețe, chiar surescitare intensă, fiind un simbol al declinului.Ea se instalează cu ploaie monotonă si frig pătrunzător, care grăbește descompunerea vegetală, cât și cea umană:

" E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate."

(Nervi de toamnă).