Căderea lui Lucifer

„La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.”

Apariţia păcatului şi căderea lui Lucifer

Păcatul : faptă vinovată, greşeală, vină.

În ziua a 4 a, Dumnezeu „făcu soarile, luna şi stelile. Aceste trei lucruri făcu Dumnezeu a patra zi”. Văzând toate cele ce Dumnezeu înfăptuise, Lucifer cade în păcat şi doar gândindu-se ,,Pune-voiu scaunul mieu spre norii ceriului şi voiu fi asemene Dumnezeului de sus!“, este aruncat în Iad.

Lucifer -- nume dat Satanei în credinţa creştină. Asocierea lui Lucifer cu cea a unui înger căzut vine dintr-o interpretaţie particulară a unui pasaj din Biblie (Isaia 14:3-20) care vorbeşte despre cineva care primeşte numele „steaua zilei” sau „steaua dimineţii” (în latină, Lucifer) care semnifică un om căzut din Rai. În latină, cuvântul „Lucifer“ care înseamnă „aducător de lumină” (de la lux,lucis, „lumină” şi ferre, „a aduce”), este un nume pentru „steaua dimineţii” (planeta Venus cu înfăţişarea ei întunecată. Versiunea Bibliei în latina vulgară a folosit acest cuvânt de două ori pentru a se referi la „steaua dimineţii”: o dată în Petru 1:19 pentru a traduce cuvântul grecesc „Φωσφόρος”(Phosphoros),[3] care are acelaşi sens literar al expresiei „aducătorul de lumină” cum are „Lucifer” în latină; şi o dată în Isaia 14:12 pentru a traduce „הילל” (Hêlēl), care înseamnă şi „steaua dimineţii”.

Numeroasele şi remarcabilele studii consacrate până-n prezent despre legenda îngerilor căzuţi au reliefat îndeajuns bogaţia excepţională a acestei recitări plurimilenare, cu siguranţă mult dezvoltată la originile sale care ne lasă să le vedem fragmentele consemnate în Geneza VI, 1-4.

Este una din ipotezele cele mai vechi cu privire la originile răului de care este vorba. Monoteismul evreiesc nu putea concepe existenţa unei surse a răului străin la Yahvé; pe de altă parte nu îl mai putea face pe Dumnezeu responsabil de imperiul răului asupra umanităţii. Pentru a evita impasul, el a făurit legenda îngerilor căzuţi. Dumnezeu i-a creat pe mesagerii săi în puritate divină, liberi si responsabili. Cea mai mare parte din ei au rămas buni şi binefăcători, dar o minoritate s-au lăsat câştigaţi de nişte impulsuri secundare, care i-au dus la pierzanie. Care erau aceste impulsuri? Geneza Vi, 1-4 ne spune că pizma îngerilor de a se uni cu fiicele muritorilor. Dar din alte texte, tot aşa de vechi ca şi Biblia altfel anterioare, au făcut să apară alte păcate de îngeri.

Cartea lui Enoh, păstrată într-o versiune în totalitate etiopiană şi în multe fragmente greceşti, cunoaşte, în prima sa parte, două cauze ale căderii: dorinţa şi dezvăluirea secretelor divine. Aceste cauze par să corespundă cu două tradiţii diferite. Am notat, într-adevăr, ca VI, 3,7 şi IX, 7, desemnează Semyaza ca şi “conducător” sau “prinţ” al îngerilor rebeli, în timp ce XIII, e, pun în evidenţă pe Azazel. Când Dumnezeu pronunţă judecata împotriva rebelilor, a fost Azazel cel pe care l-a condamnat primul: “Întregul pământ a fost stricat de ştiinţa operei lui Azazel; impută deci tot păcatul”, ordonâdu-I Arhanghelului Rafael(X, 8). Şi nu există decât un al doilea loc pe care Dumnezeu ia din Semyaza: “Înlănţuie Semyaza şi companionii săi care s-au unit cu femeile”, i-a ordonat din nou arhanghelului Mihail. Ştiinţa prima, apoi adulterul, iată cele două păcate condamnate în “Cartea lui Enoh”.

Conform unei alte legende, se poate la fel de veche ca şi precedentele, Satan, primul arhanghel al cerului, a fost alungat din Paradis pentru că a refuzat să-l adore pe Adam, primul om, creatura făcută după “chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. O variantă a acestei legende, păstrată atât în tradiţia rabinică ca şi în câteva texte gnostice şi în Coran, afirmă tot că împins de pizmă, Satan a sedus-o pe Eva în Grădina Edenului.

Din era creştină datează identificarea “astrului strălucitor”, Isaia(XIV,12-14) care pretinde să-şi plaseze tronul pe acelaşi nivel cu al “Celui Înalt”, împreună cu diavolul

Plecând de la aceste vechi legende, alte variante şi alte teme au fost făurite de-a lungul timpului pentru a explica căderea îngerilor şi a conducătorului acestora, Lucifer sau Satan.