Animale bolnave

Animale bolnave este un roman fals politist, pe baza caruia se dezvolta adevaratul roman, al conditiei umane, ducand la profunzimi disociative, cu trimiteri pana la romanele dostoievskiene. Crima e un pretext de analiza, iar reconstituirea, prilej de a fixa medii si psihologii variate. Romancierul, sparge sistematic si cu buna stiinta oglinzile acestei scheme, neurmarind o unica actiune si negrupand faptele intr-un singur plan de observatie. Breban nu-si cruta cititorul comod, in momentul in care da senzatia ca satisface gustul pentru senzational se foloseste de o inteligenta siretenie, intentia fiind aceea de a-l castiga pentru un examen mai atent si mai profund, de pilda de a observa psihologia monstrului, terifiantului in ordinea existentei curente.

Paul e intaiul animal bolnav al romanului lui Breban, si boala lui sta in incapacitatea aproape patologica de a-si stapani imaginatia, ceea ce in limbajul cartii, inseamna neputita de a avea vointa, de a judeca drept si de a actiona barbateste. Acesta e un idealist, un martor neputincios al crimei si fara voia lui, prin chiar psihologia lui sovaitoare, un complice tragic, provocand fara sa stie cea de-a doua crima. El reprezinta ca si Krinitzki, Irina, Miloaia dezechilibrul vietii comune. Acesta isi dovedeste curajul prin faptul ca sufera de o boala necunoscuta, cand toti se tem de necunoscut. Curajul lui nu trece insa in imperiul vointei si fiinta lui ramane vesnic in stare de nehotarare, de ambiguitate, incapabil de a discerne, in neputinta de a gandi logic si de a trai in adevar. Boala lui Paul depaseste patologicul si intra prin nuanta ei de authentic tragic, intr-o zona mai rarefiata a spiritului.

Eugen Simion, Scriitori romani de azi, Ed. a II-a, 1978

Nicolae Manolescu, Literatura romana postbelica, vol. II, Proza. Teatrul, 2002

Marian Victorr Buciu, Breban. Eseu despre stratagemele supravietuirii narative, 1996.