1. Introducere
Evaluarea limitelor de emisie a perturbatiilor sub forma de armonice, determinate de
consumatori cuprinzand receptoare nelineare, se face in trei stadii, dependente in special de
caracteristicile sursei perturbatoare [1, 2]. In stadiul 1 are loc o evaluare simplificata a emisiei
perturbatoare, fiind caracteristic consumatorilor cu o putere instalata relativ mica. Se apreciaza
ca in cazul acestor consumatori, constructorii de echipamente au adoptat masurile necesare
pentru limitarea perturbatiilor armonice sub nivelurile admise pentru tipul respectiv de
echipament.
Daca o sarcina nu satisface criteriile stadiului 1, urmeaza ca in stadiul 2 sa se faca
evaluarea caracteristicilor specifice ale echipamentelor producatoare de armonici in acelasi timp
cu capacitatea de absortie (autocompensare) a retelei. Nivelul perturbator alocabil se deduce din
nivelurile de planificare si este impartit intre utilizatori in functie de puterea lor (individuala)
raportata la puterea totala disponibila a retelei. La atribuirea nivelurilor de planificare
utilizatorilor industriali individuali in MT este necesar sa se tina seama si de nivelul de
perturbatie rezultat de la retelele de tensiune mai ridicata.
In principiu, intr-o astfel de abordare, daca reteaua este la plina sarcina si daca toti
utilizatorii injecteaza la limita lor individuala, nivelul total al perturbatiilor este egal cu nivelul
de planificare.
Daca o sarcina nu satisface nici criteriile stadiului 2, urmeaza ca in stadiul 3 sa se
accepte niveluri de emisie mai ridicate cu titlu exceptional si temporar.
In cele ce urmeaza sunt analizate problemele care apar in stadiul 2 la evaluarea
consumatorilor conectati in reteaua de MT si alocarea cotei de perturbatii.
2. Reteaua de referinta si ipoteze de calcul
Pentru a pune in evidenta metodele propuse in aceasta nota tehnica de evaluare a
limitelor de emisie armonica, alocate in stadiul 2, se considera un exemplu pentru o retea de MT
cu tensiunea nominala de 20 kV (fig. 1).
Aplicarea - pe baza unui calcul manual - a metodelor propuse este evident posibila intro
retea de referinta simpla si acceptand ipoteze simplificatoare.
Exemplul prezentat are la baza anexele D si E din CEI 1000-3-6/1996 (informative) [1].
Reteaua cuprinde X linii aeriene cu tensiunea nominala de 20 kV, alimentate printr-un
transformator 110/20kV cu puterea nominala de 40MVA, fiecare dintre linii avand lungimea de
Y km si Z sarcini repatizate in lungul liniilor (fig. 1).
Sarcina maxima pe care o poate asigura postul, daca se tine seama de capacitatea de
supraincarcare permanenta (de ex. 10%) este 40 ?1,1 = 44 MVA.
Se considera o repartitie normala a sarcinii intre MT (de exemplu 40%) si JT (60%).
Puterea furnizata la MT rezulta
SMT = 40 ? 0,4 = 17,6 ? 18 MVA;
Puterea furnizata la JT
SJT = 40 ? 0,6 = 26,4 ? 26 MVA.
Se presupune ca sarcinile de pe fiecare linie au aceeasi valoare. In acest fel puterea
fiecarei sarcini este
Si = 18 : 36 = 0,5 MVA = 500 kVA,
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
