I. Generalităţi
1.1. Definiţie. Schema bloc
Prin circuitele electronice se înţeleg acele circuite care conţin
componente electronice; tuburi electronice sau dispozitive semiconductoare,
având caracteristici curent-tensiune neliniare şi posibilitatea de a comanda
prin semnale electrice parametrii lor.
Una din aplicaţiile cele mai răspândite ale acestor circuite este
amplificarea semnalelor, adică obţinerea la bornele de ieşire ale unui
montaj, numit amplificator, a unui semnal, de obicei de aceeaşi formă şi
frecvenţă ca cel aplicat la intrarea lui, dar de amplitudine mărită.
În cazul genereal, un amplificator reprezintă cuadripol activ, prevăzut cu
două borne de intrare şi două borne de ieşire, capabil să redea la ieşire
semnale electrice de putere mult mai mare decât cele de la intrare. Pentru a
îndeplini această funcţie, un amplificator trebuie prevăzut cu o sursă de
energie electrică, pe seama căreia se obţine sporul de putere de la ieşire şi cu
elemente active care să transforme o parte din energia absorbită de la sursa
de alimentare în energie de curent alternativ, variabil în ritmul semnalului. În
schema care nu necesită detalii, amplificatoarele se reprezintă simbolic ca în
figura de mai jos.
Clasificarea amplificatoarelor
Un amplificator constă din unul sau mai multe etaje amplificatoare. Ele
se pot clasifica după următoarele criterii:
1.2.1 După natura semnalului cu preponderenţă amplificat, se
întâlnesc:
- amplificatoare de tensiune;
- amplificatoare de curent;
- amplificatoare de putere.
2
Primele două categorii au la intrare semnale electrice de amplitudini
relativ mici, fiind numite „de semnal mic”. Ce-a de-a treia categorie de
amplificatoare trebuie să furnizeze la ieşire puteri mari (cel puţin de ordinul
waţilor), cu un randament acceptabil; ele lucrează aproape de posibilităţile
lor maxime în privinţa puterii disipate, a curenţilor şi a tensiunilor – de aceea
se numesc amplificatoare „de semnal mare”;
1.2.2 După tipul elementelor active folosite se întâlnesc:
- amplificatoare cu tuburi electronice;
- amplificatoare cu semiconductoare;
- amplificatoare cu circuite integrate (operaţionale);
- amplificatoare magnetice.
1.2.3 După valoarea benzii de frecvenţă a semnalelor amplificate,
adică după valorile frecvenţelor semnalului de intrare, amplificatoarele se
pot clasifica astfel:
- amplificatoare de curent continuu: amplifică frecvenţe începând cu f=0
(curent continuu);
- amplificatoare de audiofrecvenţă (joasă frecvenţă): amplifică semnale
în bandă audibilă, între 20 Hz şi 20 kHz;
- amplificatoare de radiofrecvenţă (înaltă frecvenţă): pentru semnale
cuprinse între 20 kHz şi 30 MHz;
- amplificatoare de foarte înaltă frecvenţă: pentru frecvenţe cuprinse
între 30 şi 300 MHz.
Banda amplificatoarelor este cel puţin egală cu cea a semnalelor redate.
1.2.4 După lăţimea benzii de frecvenţă amplificată, se întâlnesc:
- amplificatoare de bandă îngustă (9 – 30 kHz);
- amplificatoare de bandă largă (amplificatoare de videofrecvenţă),
având o gamă de frecvenţe amplificate cuprinse între câţiva herţi (teoretic 0
Hz) şi 5 MHz (teoretic 6 MHz).
1.2.5 După tipul cuplajului folosit între etaje, se pot întâlni:
- amplificatoare cu cuplaj RC;
- amplificatoare cu circuite acordate;
- amplificatoare cu cuplaj prin transformator;
- amplificatoare cu cuplaj rezistiv (numite şi amplificatoare cu cuplaj
galvanic sau de curent continuu).
De obicei un amplificator aparţine simultan mai multor categorii de
clasificare. De exemplu, un amplificator de tensiune dintr-un receptor de
radio poate fi un amplificator cu tranzistoare, de audiofrecvenţă, de semnal
mic, de bandă îngustă, cu cuplaj RC.
Componente, rol, utilizare
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.