Preclasicismul Muzical

Denumirea universala a acestei perioade, cuprinsa intre inceputul secolului al XVII-lea si mijlocul celui de-al XVIII-lea, este de Baroc. Dar, pentru ca din punct de vedere muzical acesta este perioada care pregateste era clasicismului, barocul mai este cunoscut si sub numele de preclasicism. In ceea ce priveste conceptiile componistice, teoriile muzicale si estetice, se considera ca preclasicismul debuteaza odata cu sfarsitul erei Palestriniene si se termina in momentul mortii marelui Johann Sebastian Bach. Ca intelesuri, cuvantul baroc este unul controversat, insemnand fie bizar sau ciudat, fie denumind o perla sau o scoica de mari dimensiuni, care are o ornamentatie bogata dar asimetrica, diferita de tiparul clasic. Arta baroca este somptuoasa, maiestoasa si bogat ornamentata. Ea a fost considerata ca apartinand, in general, marii aristocratii care, mergand pe drumul laicizarii, a umanismului, dorea sa exprime prin arta rangul social dar si mediul opulent in care traia. Este epoca in care frumosul nu mai poate fi supus unor norme. Arta este superioara naturii pentru ca o recreaza, iar pentru "a produce placere", partile unei opere trebuie asamblate astfel incat sa fie consonante. In consecinta, arta devine figurativ-simbolica, manerista. Din acest motiv, in muzica patrund onomatopeele melodico-timbrale si elementele de preprogramatism, melodra-mele si misterul. Ca modalitate de exprimare, barocul are o predilectie pentru muzica instrumentala, iar ornamentele melodico-ritmice sunt prezente ca elemete de virtuozitate tehnica, dar si cu rol ritmic. Alaturi de opera, oratoriul, canatata, misa si recviemul au un aparat vocal-coral-orchestral foarte mare, pentru a exprima maretia si grandoarea,