Rezistența - Calitate Motrică de Bază

Capitolul 1. Rezistenţa – calitate motrică de bază

Dacă depunem un efort susţinut determinăm apariţia unei senzaţii de disconfort care produce în organism modificări fiziologice. Acest disconfort este oboseala. Printr-un efort de voinţă putem continua activitatea însă nu la nesfârşit. Acest interval de timp în care putem continua activitatea este descris de rezistenţă. Această calitate motrică de bază a fost definită de numeroşi autori, amintim doar câteva definiţii:

N. G. Ozolin „capacitatea de a face faţă oboselii”;

A. Demeter „menţinerea capacităţii de lucru în timpul unor eforturi de lungă durată, prin învingerea fenomenului de oboseală şi printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului după o activitate obositoare”;

C. Florescu şi colaboratorii: „timpul limită în cursul căruia poate fi continuat un efort de o anumită intensitate”.

Formele de clasificare a rezistenţei sunt multiple. Le amintim doar pe cele care le vom dezbate în această lucrare.

Din punct de vedere al asigurării substanţelor energetice la nivelul muşchilor avem:

Rezistenţa aerobă

Potenţialul aerob, sau capacitatea organismului de a produce energie in prezenţa oxigenului determină capacitatea de rezistenţă a jucătorului. Puterea aerobă este limitată de capacitatea de transportare a oxigenului în interiorul corpului. Totuşi capacitatea aerobă se bazează pe dezvoltarea sistemului respirator si pe respiraţia corectă.

Rezistenţa anaerobă

În absenta oxigenului, energia este produsă de sistemul anaerob. Capacitatea anaerobă a corpului este afectată de procesele SNC, ceea ce facilitează efortul intensiv continuu sau efortul în condiţii de epuizare.

Din punct de vedere al masei musculare implicate avem:

Rezistenţa generală - dacă participă peste 2/3 din masa musculară.

Rezistenţa specială – dacă participă grupe musculare specializate în efortul dat.

Din îmbinarea cu celelate calităţi motrice avem:

Rezistenţa în regim de viteză

Rezistenţa în regim de forţă

Rezistenţa în regim de îndemânare

Capitolul 2. Sistemele energetice pentru sporturile de echipă

Energia folosită de un jucător pe durata unui joc derivă din descompunerea unui compus chimic numit adenozin trifosfat (ATP), care este transformat în energie mecanică, pentru ca jucatorul să poată sa efectueze acţiuni fizice, tehnice şi tactice. ATP este produs printr-o reacţie chimică in condiţii anaerobe sau aerobe. Anaerob sau neoxidativ semnifică faptul că reacţia are loc în absenţa oxigenului (O2), pe când aerob sau oxidativ se referă la faptul că aerul inhalat a avut timp să ajungă la muşchii efectori şi a luat parte la procesul de ardere a materiilor alimentare şi, drept rezultat, s-a produs energie.

Sursele neoxidative de energie sunt importante deoarece ele pot fi activate imediat pentru a determina contracţia musculară. Sistemul anaerob se împarte, în continuare, in alactacid si lactacid. Prin sistem (alactacid) produce energie pentru activităţi foarte rapide, puternice, dar de scurtă durată şi fără să rezulte acid lactic. Al doilea sistem (lactacid), asigură energia pentru acţiuni la fel de rapide si de puternice, dar de durată ceva mai mare, 20-90 secunde, eliberând în acelaşi timp un produs secundar de uzură denumit acid lactic.

Energia foarte explozivă, necesară pentru tipul de acţiuni specifice sporturilor de echipă, rapide, in viteză maximă, dar şi cu manifestări notabile de putere si schimbări bruşte de direcţie, este produsă de sistemul anaerob, neoxidativ, intrucât acest sistem este singurul capabil sa asigure cantitatea maxima de energie pentru o perioada scurta de timp.

Sistemul aerob este sursa energetică primară in probe care durează intre 2 minute si 2 până la 3 ore. Efortul prelungit dincolo de 2-3 ore poate duce la antrenarea lipidelor şi proteinelor în procesul de refacere a rezervelor de ATP, pe masura ce se golesc rezervele de glicogen din organism. În oricare dintre aceste cazuri, de pe urma descompunerii glicogenului, lipidelor sau proteinelor rezultă, ca produse secundare, dioxidul de carbon (CO2) si apa (H2O), ambele eliminate din organism prin respiraţie si transpiraţie.

Rata la care sportivii pot reface ATP este limitată de capacitatea lor aerobică sau de rata maximă la care pot consuma oxigen

La sporturile de echipă având în vedere faptul că este nevoie de energie explozivă pentru perioade scurte de timp dar durata unui joc efectiv ajunge până la două ore este nevoie ca ambele sisteme aerob şi anaerob să funcţioneze foarte bine.

Capitolul 3. Forme de manifestare a rezistenţei, factori limitativi, modalităţi de acţionare specfice în baschet

Efortul în baschet este de intensitate maximală, care alternează cu perioade scurte de efort submaximal, variabil ca intensitate şi durată, cu întreruperi scurte fiind solicitate toate calităţile motrice de bază.

Rezistenţa anaerobă sau capacitatea anaerobă lactacidă si alactacidă este calitatea care se educă prin solicitări de mare intensitate si de durată relativ scurtă 1 minut (A. DEMETER) sau 1-3 minute (M. GEORGESCU). După cum se vede în tabelul de mai jos în jocul de baschet sursele de energie sunt anaerobe în proporţie de 70%.