Cadrul Legislativ - Statutul Antrenorului

Argument

Mi-am propus prin acest proiect să aduc la cunoştinţa tuturor celor interesaţi modul de formare a antrenorilor, drumul cel mai scurt prin care aceştia pot ajunge de la primul la ultimul nivel, dar şi drepturile şi obligaţiile pe care fiecare antrenor le are în cadrul structurii sportive în care acesta activează.

Antrenorul poate fi definit ca acea persoană care se ocupă cu conceperea, programarea şi dirijarea procesului de antrenare a tinerilor, în vederea dezvoltării capacităţii de performanţă a acestora şi obţinerea de victorii în competiţii. Rolul său cuprinde activităţi manageriale, proiective, instructiv-educative, de cercetare ştiinţifică şi consultanţă.

În activitatea sa, antrenorul manifestă tendinţa de a imprima echipei sau sportivului concepţia proprie, pe care aceştia o aplică în practică. In acelaşi timp, antrenorul trebuie să ţină seama de modalităţile specifice fiecărui sportiv de a-şi însuşi şi aplica cunoştinţele.

Pregătirea în sportul de performanţă, reprezintă o sarcină grea întrucât fiecare disciplină sportiva, ramură sau probă, solicită eforturi complexe.

De la antrenarea deprinderilor tehnice/tactice la pregătirea fiziologică şi psihologică, antrenorul trebuie să cunoască cerintele Ştiinţei Sportului, pentru a putea îmbunătăţi potenţialul sportivilor sub toate aceste aspecte şi, ca o consecinţă, pentru a îmbunătăţi performanţa.

Un factor important în realizarea activităţii sportive este antrenorul, deoarece are ca obiect al acţiunii sportivul de performanţă, şi nu copilul sau tânărul, în general, iar scopul direct nu este dezvoltarea fizică, capacitatea motrică a maselor de subiecţi, ci victoria care se naşte şi vieţuieşte printr-un individ cu o dezvoltare fizică specială, şi capacitatea de efort de un anumit tip.

După cum putem observa din primul capitol al acestui proiect, în ajutorul antrenorului vin 2 documente importante. Unul din ele este “Statutul antrenorului” iar cel de-al doilea este reprezentat de “Legea educaţiei fizice şi sportului” din anul 2000. Din aceste documente putem observa că în ţara noastră antrenorii sunt apăraţi de anumite legi dar au la rândul lor şi o multitudine de obligaţii.

Al II-lea capitol urmăreşte modul de formare a antrenorilor şi locul de unde aceştia pot să obţina acest statut. Profesia de antrenor nu poate fi ocupată de oricine doreşte şi crede că posedă calităţi de antrenor. Poziţia aceasta poate fi ocupată numai de indivizi cu pregătire corespunzătoare, absolvenţi ai unor cursuri de calificare recunoscute social.

Ca în orice domeniu de activitate există o structură ierarhică a grupurilor de specialişti din domeniul sportului. În consecinţă şi antrenorii sunt ierarhizaţi după statutele deţinute. Astfel sunt prezente mai multe categorii de clasificare, de la a V-a (limita inferioară) la I (limita superioară). Poziţia pe care o ocupă un antrenor în structura ierarhică, după categoria în care este plasat, nu este de neschimbat. În funcţie de performanţele pe care acesta le are la echipele la care evoluează aceasta, el poate evolua sau poate stagna în această ierarhie

În ultimul capitol am discutat despre rolul pe care antrenorul poate să-l aibă într-o structură sportivă, dar şi despre drepturile şi obligaţiile pe care le are acesta.

În prezent, calitatea corespunzătoare sau necorespunzătoare a unui antrenor sportiv, mai exact îndeplinirea sau neîndeplinirea de către el a obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu clubul sau asociaţia sportivă la care funcţionează se apreciază în raport cu rezultatele obţinute de sportivii antrenaţi de el, cu ocazia participării la întrecerile oficiale.

Bompa, Tudor, Totul despre pregătirea tinerilor campioni, Editura Ex Ponto, Constanţa,2003

Monitorul Oficial, nr 69/2000;

Monitorul Oficial, Statutul antrenorului, nr 301, 2 mai 2011;

Muraru, Anton, Manualul antrenorului nr II, Editura Proxima, Bucureşti, 2004;

Muraru, Anton, Manualul antrenorului nr IV, Editura Proxima, Bucureşti, 2005;

Surse electronice

http://www.cnfpa-sna.ro

http://www.docstoc.com