Structura Economiei Naționale

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1. Generalităţi.pg 2
2. Structura economiei naţionale.pg 7
3. Structura economiei naţionale a României.pg 12
4. Bibliografie.pg 15

Extras din referat:

1.GENERALITAŢI

Ştiinţele economice au apărut pentru a explica şi a studia modul de desfăşurare a activităţilor economice în scopul oferirii de căi mai eficiente, ştiinţifice, nonempirice în conducerea economică a unei unităţi economice-de la cea mai mică, la cea mai mare- până la nivel mondial. Conform lui Paul Anthony Samuelson, „stiinta economica studiaza felul în care oameni si societatea utilizând sau nu moneda decid sa foloseasca resursele productive rare sau limitate în vederea produceri de bunuri si servicii. De asemenea mai studiaza si modul în care acestea sunt repartizate între membri societatii în vederea consumului prezent sau viitor”.

Cuvântul „economie”provine din limba greacă, fiind compus din oikos-casă- si nomos-conducere- şi iniţial desemna „ordine în conduita unei case, a unei orânduiri, în gospodărirea unui patrimoniu” , ea fiind percepută actualmente ca o ştiinţă socială (deoarece se aplică activităţii umane), ce reprezintă ansamblul activităţilor economice, fluxurile de materiale (reale şi financiare), comportamentele subiecţilor economici, al relaţiilor materiale interne şi externe, a unei colectivităţi umane anume , fiind aplicată studiului producţiei , desfacerii, comerţului şi consumului de bunuri şi servicii . În alte definiţii este explicată ca fiind ansamblul activităţiilor umane în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului bunurilor materiale şi serviciilor .

Economia naţională- adică totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro/microeconomic, coordonat pe plan național prin mecanisme proprii de funcționare, un ansamblu istoriceşte constituit de fluxuri (relaţii) economice variate pe teritoriul unui stat determinat, între entităţile economice ale unei naţiuni-este un agregat economic complex, reunind în cadrul şi limitele teritoriale ale unui stat reţeaua de activitaţi economice la toate nivelele-micro, mezo şi macro-desfăşurate pentru satisfacerea trebuinţelor, intereselor şi dorinţelor individuale şi naţionale a unui popor. Ea cuprinde pe lângă macroeconomia unui stat (mecanismul de funcţionare a economiei naţonale,structura şi comportamentul de ansamblu a sistemului economiei naţionale cu conexiunile multiple cu lumea economico-socială mondială în care evoluează, indicatorii care permit evaluarea tendinţelor econoice, etc) şi părţi din economie care nu pot fi cuantificate (cum ar fi autoconsumul, economia menajelor).Ea a suferit de-a lungul istoriei diferite transformari, generate atât de evoluţia ideilor şi teoriilor economice, a relaţiilor de producţie şi economice, a nivelului de cunoştiinte dezvoltat şi acumulat în perioadele respective; cât şi de specificul zonei generat de cultură, resurse, legături şi interdependenţe cu societăţiile vecine.Sau alfel spus, actuala structură a economiei naţionale, este rezultatul evolutiv a economiei mondiale, grevate pe specificul naţional- rezultat al tradiţiilor, resurselor existente exploatabile, a relaţiilor cu puterile influente din zonă şi a interdependenţei cu economiile mai dezvoltate.

Din punct de vedere istoric, putem sa descriem pe scurt o evoluţie a specificului „economiei naţionale”, relativ la evoluţia internaţională a economiei în general, neexistând totuşi, o delimitare a epocilor unanim acceptată, criteriul de bază fiind evoluţia forţelor şi relaţiilor economice, împărţirea pe epoci fiind orientativă; astfel :

Tabel 1

Internaţional Local (România)

Epoca Diviziuni Caracteristici Epoca Diviziuni Caracteristici

Epoca stră-veche

şi veche-până în sec V e.n.

a)Epoca străveche

-orânduirea comunei primitive, primele forme de sclavagism

-apariţia primelor schimburi comerciale Epoca stră-veche şi veche- până la sfârşitul sec VII e.n. a)Epoca străveche

-orânduirea comunei primitive, primele forme de sclavagism

-apariţia primelor schimburi

b)Epoca veche -orânduirea sclavagistă

-cresc schimburile comerciale

-economia naturală -orânduirea sclavagistă

-cresc schimburile comerciale

-economia naturală

Epoca medie-vală-

sec V-mijloc sec.

XVII-revolu-ţia burghe-ză a)Feuda-lismul timpuriu sec.

V-XI -relaţii sclavagiste şi feudale

-schimburi comerciale slabe

-ţărănime liberă Epoca medievală-

sec VII-1821

revolu-ţia lui Tudor Vladi-mirescu a)Feudalismul timpuriu sec.

V-XI -relaţii sclavagiste şi feudale

-schimburi comerciale slabe

-ţărănime liberă

b)Feuda-lismul dezvoltat

sec. XII-XV -relaţii preponderent feudale

-apariţia economiei de schimb

-ţărănime iobagă

-apariţia activităţilor industriale b)Feuda-lismul dezvoltat

sec. XIV-XVII -relaţii preponderent feudale

-apariţia economiei de schimb

-ţărănime iobagă

-apariţia activităţilor industriale

c)Declin-ul feudalis-mului

XVI-XVII -apariţia relaţiilor de tip capitalist

-apariţia burgheziei şi proletariatului

-economie de schimb-cea naturală dispare c)Declin-ul feudalis-mului

XVII-1821 -apariţia relaţiilor de tip capitalist

-apariţia burgheziei şi proletariatului

-economie de schimb-cea naturală dispare

Epoca moder-nă 1642-1918 -dezvoltarea industriei, transportului, comerţului, culturii

-apar statele naţionale

-apariţia monopolului

-economia dinamică, de schimb

-interdependenţe tot mai strânse

între economiile naţionale

-apar teorii ştinţifice ale economiei Epoca moder-nă 1821-1918 -dezvoltarea industriei, transportului, comerţului, culturii

-formarea statului naţional

-apariţia premonopolului şi mai târziu a monopolului

-economia dinamică, de schimb

Epoca

contemporană -relaţii de tip capitalist

-apariţia socialismului

-economie concurenţială, de piaţă

-informatizarea-apariţia comerţului electronic

-globalizare

-interdependenţe foarte mari între economiile lumii Epoca

contemporană a)Capita-lism

1918-1944 -capitalismulse dezvoltă

-dezvoltarea monopolu-lui

b)Comu-nism 1948-1989 -trecerea la comunism

-economie planificată

-dictatură

-declin economic

c)Capita-lism-până în prezent -refacerea economiei concurenţiale

-restabilirea relaţiilor tip capitalist

-existenţa şi perpetuarea unor relaţii clientelare tributare vechilor structuri ssocialeiste

Observații:

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

I.D.

SPECIALIZAREA

„CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE”

AN I

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Structura Economiei Nationale.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
16 pagini
Imagini extrase:
16 imagini
Nr cuvinte:
4 326 cuvinte
Nr caractere:
25 752 caractere
Marime:
398.47KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Economie
Predat:
la facultate
Materie:
Economie
Sus!