Șomajul

1. Noţiuni introductive

Evoluţia economiei fiecărei ţări şi a economiei mondiale a adus în prim plan problema ocupării resurselor de muncă şi nonocupării sau şomajului. Aceste probleme au un conţinut complex şi o arie largă de manifestare, cu importante consecinţe economice şi social-umane.

Ocuparea forţei de muncă în activităţile economico-sociale şi şomajul reflectă modul cum funcţionează piaţa muncii, într-o economie de piaţă, la un moment dat. Raportul dintre cererea şi oferta de forţă de muncă determină cele două stări opuse ale pieţei muncii - ocuparea forţei de muncă şi şomajul. Problematica ocupării şi şomajului constituie o latură importantă a echilibrului macroeconomic şi o componentă indispensabilă a politicilor macroeconomice şi sociale.

Dacă în legătură cu existenţa şomajului nu există nici un dubiu, definirea şi măsurarea acestuia formează obiectul unor ample controverse. Unghiurile de vedere şi opiniile exprimate cu privire la şomaj au variat în timp, întrucât şi şomajul a acoperit realităţi specifice foarte diferite.

Cu toate că fenomenul şomaj şi-a făcut simţită prezenţa încă de la începuturile capitalismului (secolul al XIX-lea), înţelegerea cauzelor, formelor de manifestare şi a efectelor pe care acesta le presupune a fost posibilă odată cu apariţia teoriei macroeconomice moderne.

Dacă la începutul secolului al XIX-lea, eventualele întreruperi sau absenţe în procesul muncii erau considerate situaţii efemere, cauzate de factori pur sociali, odată cu începutul secolului al XX-lea, când în economiile capitaliste au apărut primele dezechilibre importante (care au culminat cu marea criză a anilor 1929 - 1933), fenomenul şomaj a captat din ce în ce mai mult atenţia lumii economice, aceasta conştientizând că ocuparea forţei de muncă este o problemă de natură economică şi destul de complexă.

În general, fenomenul şomaj este definit în literatura economică, ca fiind o stare negativă a economiei, concretizată într-un dezechilibru structural şi funcţional al pieţei muncii, prin care oferta de forţă de muncă este mai mare decât cererea de forţă de muncă din partea agenţilor economici.

În termenii pieţei muncii, şomajul este un fenomen macroeconomic, opus ocupării, reprezentând un surplus de populaţie activă faţă de aceea care poate fi angajată în condiţii de rentabilitate, impuse de piaţă.

Cea mai cunoscută şi larg utilizată definiţie a şomajului este cea adoptată de Biroul Internaţional al Muncii - organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite - care elaborează statistici şi analize pe problemele muncii şi, potrivit căreia, este şomer oricine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii: este apt de muncă, nu are loc de muncă, este disponibil pentru o muncă salariată, caută un loc de muncă şi este disponibil să înceapă lucrul imediat.

În România, conform Legii nr. 1/1991, republicată în anul 1994, este considerat şomer, persoana aptă de muncă, ce nu se poate încadra din lipsă de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii sale, în vârstă de minim 16 ani.

Întrucât munca reprezintă principalul mijloc de satisfacere a necesităţilor şi trebuinţelor personale, starea de nemuncă (adică şomajul) nu poate fi decât o situaţie negativă, cu consecinţe multiple în întreg organismul economic şi social. Se poate spune că neutilizarea forţei de muncă la nivel naţional înseamnă nu numai o risipă de resurse umane şi cheltuieli intelectuale, dar şi un atentat la pacea socială.

Cel mai adesea, fenomenul de şomaj este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivelul ei naţional, ca loc de întâlnire şi confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă.

2. Caracteristicile şomajului

Şomajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte şi anume: nivelul, intensitatea, durata şi structura sa.

Nivelul şomajului se determină absolut ca masă a şomajului şi relativ ca rată a şomajului şi diferă pe ţări, perioade şi regiuni ale aceleiaşi ţări.

Masa şomajului constă din numărul persoanelor care, la un moment dat întrunesc condiţiile pentru a fi incluse în categoria şomerilor. Altfel spus ea constă din populaţia activă disponibilă, respectiv din acea forţă de muncă neocupată.

Rata şomajului, ca mărime relatvă a fenomenului, se calculează ca raport procentual între masa şomajului şi unul din parametrii de referinţă ai acestuia: populaţia activă, populaţia activă disponibilă, forţa de muncă, populaţia ocupată, populaţia acupată ca salariaţi. Cel mai concludent raport de exprimare a ratei şomajului este cel în care se foloseşte ca numitor fie forţă de muncă, fie populaţia activă disponibilă.

Intensitatea şomajului este o altă caracteristică. În funcţie de acestea, se pot distinge: şomajul total, care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii; şomajul parţial care constă în diminuarea activităţii depuse de o persoană în special prin reducerea duratei saptămânii de lucru sub cea legală cu scăderea remunerării şi şomajul deghizat specific mai ales ţărilor slab dezvoltate, unde numeroase persoane au o activitate aparentă, cu eficienţă mică, dar este întâtlnit şi în ţările est europene, inclusiv în România.

Durata şomajului sau perioada de şomaj de la momentu pierderii locului de muncă până la reluarea activităţii. În timp acest aspect a avut o tendinţă de creştere, el diferă pe ţări şi perioade istorice. Nu există o durată a şomajului legiferată, dar în numeroase ţări există reglementări care precizează durata pentru care se plăteşte indemnizaţia de şomaj. În majoritatea ţărilor şomajul de lungă durată este considerat un şomaj continuu de mai mult de 12 luni.

Structura şomajului sau componenetele acestuia formate prin clasificarea şomerilor după diferite criterii: nivelulcalificării, domeniul în care au lucrat, categoria socio-profesională căreia îi aparţin, ramurile de activitate din care provin, sex, categorii de vârstă, rasă, etc.

În ultimii ani se acoră foarte mare atenţie studierii structurii şomajului pe sexe şi categorii de vârstă. S-a relevat că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii; de asemenea, tinerii până la 25 de ani şi vârstnicii peste 50 de ani, în raport cu restul populaţiei active.