Regim politic în Franța

Introducere

Franţa, oficial Republica Franceză este o ţară situată în Europa de Vest, dar care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate pe alte continente.

Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei..

Republica Franceză este un stat unitar fiind o democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială. Este o naţiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008. Valorile pe care aceasta le apără şi de care se simte foarte ataşată sunt exprimate în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului.

Din punct de vedere militar Franţa este membră a OTAN (din ale cărui structuri militare s-a retras în 1968 pentru a reveni parţial în 2002) şi este una din cele şapte ţări deţinătoare în mod oficial ale bombei atomice. Este considerată una dintre marile puteri de după cel de al Doilea Război Mondial.

Republica Franceză este o republică unitară semi-prezidenţială cu puternice tradiţii democratice guvernată conform constituţiei celei de- A Cincea Republici Franceze aprobată prin referendum în 28 septembrie 1958. Puterea executivă este reprezentată de Preşedinte, ales prin sufragiu universal pe o durată de 5 ani (până în 2002 durata mandatului era de 7 ani) şi de guvern, condus de un Prim Ministru numit de către Preşedinte.

Puterea legislativă este reprezentată de Parlamentul Francez bicameral, compus din Adunarea Naţională şi Senat. Deputaţii Adunării Naţionale reprezintă circumscripţiile locale şi sunt aleşi prin vot universal uninominal pe o durată de 5 ani. Adunarea are puterea de a demite guvernul, astfel încât acesta este determinat de majoritatea parlamentară. Senatorii sunt aleşi pe o perioadă de 6 ani de către un colegiu electoral format din aleşii locali din teritoriu (consilieri municipali, regionali). Puterile legislative ale Senatului Francez sunt limitate, amândouă camerele trebuind să îşi dea acordul asupra legilor, dar în cazul disconcordanţelor, Adunarea Naţională este cea care decide, cu excepţia legilor constituţionale şi ale unor legi organice.

Principalele grupuri parlamentare sunt organizate în jurul a două grupări politice opuse: gruparea de stânga, organizată în jurul Partidului Socialist (franceză: Parti Socialiste) şi gruparea de dreapta organizată în jurul UMP (franceză: Union pour un Mouvement Populaire). Partidul de extremă dreapta Frontul Naţional este al treilea partid francez, cu o cotă relativ constantă de peste 10% din voturi. În ciuda procentajului important al acestui partid, el nu este reprezentat în parlament datorită alegerilor de tip uninominal. Actualmente, partidul de guvernământ este UMP care este singurul partid reprezentat în guvern.

Puterea judiciară este un sistem de drept civil organizat sub formă de coduri bazate pe Codul Napoleonian şi respectând principiile Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului. Sistemul juridic este divizat în două mari domenii: Drept public şi Drept privat, dreptul privat incluzând Dreptul civil şi Dreptul penal, iar dreptul public incluzând Dreptul administrativ şi Dreptul constituţional.

Politica externă a Franţei a fost puternic influenţată de caracterul de membru fondator al Uniunii Europene. De asemenea Franţa este o membră activă în numeroase organisme internaţionale: ONU, OTAN, Organizaţia Mondială a Comerţului, Secretariatul Comunităţii Pacificului şi a Comisiei Oceanului Indian. Este de asemenea membru asociat al Asociaţiei Statelor Caraibeene şi principalul membru al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Găzduieşte sedii ale următoarelor organizaţii internaţionale: Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, UNESCO, Interpol şi Biroul Internaţional pentru Greutăţi şi Măsuri. Franţa este una dintre cele cinci ţări recunoscute oficial ca "State posesoare de arme nucleare" prin Tratatul de neproliferare nucleară, cu 350 ogive nucleare fiind a treia putere nucleară. Împreună cu armata Regatului Unit, armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa, împreună cele două ţări reprezentând 40% din cheltuielile militare ale UE. Franţa consacră armatei 2,5 % din PIB (un buget de 38 miliarde de Euro în 2006), în timp ce majoritatea ţărilor UE consacră doar 1,5 % din PIB, conform datelor OTAN.

Preşedintele Franţei are atribuţii fără echivalent în administraţiile prezidenţiale ale celorlalte mari puteri occidentale, avînd competenţa de a numi membrii Guvernului, de a dizolva Adunarea Naţională, de a controla ”butonul” nuclear şi de a dispune de un ”domeniu rezervat”. Atribuţiile preşedintelui sînt definite de Constituţia din 4 octombrie 1958, care creează un Executiv bicefal, ale cărui atribuţii sînt împărţite între preşedinte şi Guvern.

1. Regimul politic semiprezidenţial al Republicii Franceze.

1.1. Context istoric general

Regimul semi-prezidential caută să suplinească o serie de dezavantaje ale sistemului prezidential, dar şi imperfecţiuni ale regimului parlamentar, imaginând o cale de mijloc, în care preşedintele, ales de întregul popor, devine un arbitru între puterile statului, iar puterea executivă aparţine de fapt Guvernului, în fruntea căruia se gaseşte Primul Ministru.

Istoria dezvoltării politice a Franţei prezintă un interes deosebit deoarece în sistemul politic francez s-au perindat succesiv aproape toate formele de guvernământ, începând cu monarhia absolută, monarhia constituţională, imperiul, dar şi republica parlamentară, ajungându-se în prezent la o republică semiprezidenţială.

Naţiunea franceză a avut o contribuţie majoră în enunţarea şi realizarea unei doctrine democratice şi liberale care a declanşat, în scurt timp, reînnoiri constituţionale în toate statele de pe continent, factorul determinant în impunerea noii doctrine şi a marilor principii (considerate astăzi universale) ale libertăţii şi egalităţii a fost Revoluţia Franceză din 1789.

Sub influenţa ideilor acestei Revoluţii, la data de 3 septembrie 1791 este adoptată prima constituţie scrisă a Franţei şi a doua din Europa (prima a fost adoptată de Polonia în mai 1791). Aceasta punea bazele unei monarhii care nu mai poate afirma “L’etat c’est moi” ci recunoaşte originea puterii ca venind de la naţiune care o exercita prin reprezentanţii săi (apar astfel principiul suveranităţii naţionale şi diferitele reguli care guvernează procedurile electorale). Principiile enunţate în Constituţie erau impregnate de ideile revoluţionare antimonarhice, mai ales de filosofia lui Rousseau (“Contractul Social”) , ele vizând mai mult consideraţii teoretice decât soluţii practice de guvernare corespunzătoare realităţii. Vizând separaţia puterilor, exercitarea acestora a fost încredinţată unor organisme constituţionale diferite: Adunarea Naţională, Regele şi Tribunalele.