„Teoria economică va trebui învăţată şi unii vor găsi teoria captivantă prin ea însăşi. Cei care nu o vor găsi captivantă vor descoperi,surprinzător de repede, că teoriile pot fi utilizate pentru o mai bună înţelegere a problemelor reale. Bineînţeles,lumea este complexă şi înţelegerea deplină a aspectelor sale economice necesită mai multă ştiinţă economică decât poate fi cuprinsă într-un manual elementar.”(Richard G. Lipsey, K. Alec Chrystal)
Cartea ce urmează a fi prezentată conţine informaţii menite să depăşească barierele înţelegerii cuprinsă între copertele unui manual elementar, putând astfel ajuta la formarea unei noi viziuni asupra lumii economice, dar şi asupra multor aspecte sociale. Aceasta cuprinde informaţii referitoare la pilonii esenţiali ai unei economii: societatea - ca mare mijloc prin care oamenii îşi desăvârşesc scopurile individuale, instituţiile economice, economia de piaţă ca soluţie la eşecurile socialismului, calculul economic, banii, intervenţia statului în economie ca agent economic sau ca “protector” al agenţilor economici.
Aşa cum menţionam anterior, societatea este marele mijloc prin care oamenii îşi desăvârşesc scopurile individuale. Celula de bază a societăţii omeneşti este cooperarea, concept de cele mai multe ori asociat cu dezvoltarea, cu progresul economic şi nu numai. Relaţiile umane care stau la baza creării societăţi sunt cauzele naşterii sentimentelor umane definitorii şi nu efecte ale acestora, fapt susţinut şi demonstrat şi de economistul Ludwig von Misses: ”Economia este echivalentă cu demonstrarea superiorităţii cooperării umane împotriva izolării şi a violenţei instituţionalizate. ”Multitudinea de relaţii dintre oameni duce şi la o multitudine de moduri de comunicare, de aliere a indivizilor. Unul dintre modurile în care indivizii îşi unesc forţele pentru a atinge un obiectiv comun este acela de a se asocia pentru demararea unei afaceri, spre exemplu (în acest caz liantul grupului este obiectivul economic-obţinerea de profit). Astfel se poate susţine ideea că fără cooperare socială nu ar putea exista nici activitate economică. S-ar putea ajunge chiar la ideea că sursa cooperării sociale este un fapt cu puternice cauze şi efecte economice şi anume diviziunea muncii-oamenii comunică pentru a stabili modul de diviziune a muncii pentru obţinerea produsului final (în acest fel diviziunea muncii este determinată de comunicare) şi cooperează şi interacţionează pentru a duce procesul de producţie la bun sfârşit, fiecare dintre ei urmărind să îşi realizeze atribuţiile până la termenul stabilit (astfel diviziunea muncii amplifică reţeaua de relaţii inter-umane). Oamenii se comportă conform anumitor reguli care nasc cooperarea socială şi care în acelaşi timp se nasc din aceasta. Astfel se poate sesiza existenţa unei puternice interdependenţe, a unui cerc vicios am putea spune - nu poate exista cooperare fără reguli şi nici regulile nu se pot forma fără cooperare. Un exemplu ilustrativ în acest sens este cel al regulilor instaurate pentru traficul automobilelor. Ele au rolul de a fluidiza traficul, de a-l facilita, nu de a-l îngreuna. La acest exemplu s-ar putea adăuga cel al regulilor, de data aceasta nescrise, de comportament într-un supermarket sau într-o instituţie. Dacă aceste reguli nu ar fi respectate s-ar crea un haos din care nimeni nu ar putea ieşi învingător măcar pentru că fără anumite reguli de comportament se pierde o resursă foarte importantă, “cea mai rară” resursă - timpul. Concluzia ar fi că oamenii se comportă în funcţie de locul în care se află şi de persoanele cu care intră în contact, ghidându-se după anumite reguli ale cooperării sociale, reguli care nu trebuie învăţate întrucât sunt pur şi simplu simţite de fiecare dintre noi, fiind atât o nevoie cât şi o resursă pentru integrarea în societate, deci pentru supravieţuire.
O altă coordonată a societăţii umane care se bazează în definitiv tot pe cooperare este reprezentată de sectorul instituţional. În momentul în care vine vorba despre instituţii prezente în societate mulţi dintre noi asociază termenul, unei clădiri în care se desfăşoară un anumit tip de activitate, ceea ce este eronat. Instituţia socială este asociată unei reguli care poate fi auto-impusă sau impusă; este o trăsătură primară a civilizaţiei, o sursă de cooperare. Cele mai vechi instituţii sunt: lingvistice, economice, juridice şi morale. Acestea au apărut şi au evoluat spontan confirmând principiul mâinii invizibile al lui Adam Smith.
Termenul este explicat şi de Profesorul Douglas North, premiat cu Nobel în 1993. Principala contribuţie a acestuia la ştiinţa economică o reprezintă studiul asupra formării instituţiilor economice şi politice şi consecinţele acestor instituţii asupra performanţelor economice ale diferitelor ţări şi regiuni de-a lungul istoriei. În cărţile sale, Douglas North demonstrează rolul extrem de important al instituţiilor şi al drepturilor de proprietate în istoria economică. Acesta susţine că instituţiile apar şi se schimbă în momentul în care cadrul instituţional prezent nu mai poate asigura societăţilor posibilitatea de a beneficia de oportunităţile economice care apar. North invocă rigiditatea instituţiilor (alături de nerespectarea drepturilor de proprietate şi a o obligaţiilor contractuale) ca o problemă a fostelor ţări socialiste şi în curs de dezvoltare.
Un alt principiu lansat tot de Douglas North cu privire la instituţii este cel referitor la paralela între instituţie-organizaţie şi reguli-jucători. Acesta s-ar traduce prin faptul că orice instituţie poate fi privită ca un set de reguli, un joc iar cei care o organizează, o coordonează ,deci crează şi se supun regulilor acesteia nu sunt altceva decât o echipă de jucători nevoiţi să se adapteze la condiţiile jocului.
Instituţiile pot fi : organice, interne-acestea au evoluat; sau pragmatice, externe-acestea au fost construite. Concluzionăm că instituţiile, fie ele legislative sau administrative îşi au originile fie în societate fie în afara ei dar prin puterea pe care statul şi-a acordat-o sieşi. Un alt adevăr confirmat şi de realitatea economico-socială şi de mari economişti care au efectuat cercetări în domeniu este acela că orice instituţie îşi ghidează funcţionarea după anumite reguli. Richard Epstein afirmă că regulile simple sunt mai uşor de cunoscut şi de înţeles ceea ce confirmă că “jucătorii” menţionaţi de Douglas North au posibilităţi mai mari de îndeplinire a funcţiilor ce le revin dacă regulile cărora ei li se supun le sunt cunoscute şi înţelese, deci sunt reguli simple (scurt şi la obiect s-ar putea spune).
Ştiinţa economică se ocupă cu studierea cauzelor care declanşează anumite fenomene şi observarea efectelor pe care societatea şi instituţiile reuşesc să le determine în urma sau pentru obţinerea acestor fenomene. S-a putut observa în acest sens că raţiunea şi ştiinţa sunt doi factori esenţiali ai progresului (progresul este fenomenul, efectul, iar raţiunea şi ştiinţa sunt cauze ale progresului dar, la rândul lor efecte ale acţiunii umane, ale studiului). Ştiinţa economică este aprioristă asemeni matematicii şi logicii (propoziţiile sale nu sunt adevărate prin experienţă). Orice propoziţie teoretică este adevărată numai dacă se bazează pe observaţii care sunt propoziţii neteoretice. De aceea putem spune că economia este logică a acţiunii umane. Acţiunile umane sunt mult mai greu de prevăzut. Omul nu se mişcă involuntar pe o orbită în jurul Soarelui asemeni unei planete, nu oferă “roadele ” muncii sale într-o perioadă sigură asemeni unui pom fructifer. Omul are posibilitatea de a desfăşura activităţi controlate, practic imprevizibile. În plus el poate alege, acest fapt aducând în prim plan noţiuni cum ar fi cost de oportunitate sau frontiera posibilităţilor de producţie.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
