Protecționismul și distrugerea proprietății

Murray Rothbard este reticent protectionismului practicat in cazul Japoniei refacute din cel de-al doilea razboi mondial, care a devenit foarte competitiva prin exportul unor produse de inalta tehnologie la preturi reduse, ceea ce a condus la scaderea vanzarilor produselor americane. Pornind de la doua argumente: acela ca protectionismul reprezinta forta in restrangerea comertului respectiv importanta efectelor sale asupra consumatorului, autorul evidentiaza ineficienta sa asupra majoritatii consumatorilor penru interesul unui restrans cerc privilegiat, producatori ineficienti incercand sa determine consumatorii sa se intoarca la produsele mai scumpe si mai putin eficiente pe care le-au refuzat. Autorul propune considerarea tarifelor, cotelor de import si altor restrictii protectioniste facand abstractie de granitele politice si evidentiaza absurditatea ingrijorarii in ceea ce priveste balanta de plati. Chiar daca tarifele interstatale sunt neconstitutionale, protectionistii au reusit sa le impuna sub forma unor decizii impotriva competitiei cu un salariu mai mic si costuri de munca mai mici dintre Carolina de Nord si alte state sudice respectiv New England si New York. Protectionismul este vazut ca un motiv folosit de consumatori pentru a acorda privilegii speciale grupurilor de producatori mai putin eficienti, in dauna unor firme mai competente, un motiv distructiv deoarece plaseaza permanent comertul sub marca patriotismului. Un alt motiv pentru care protectionismul este dezavantajos este acela ca exercita o crestere artificiala constransa a costului transportului intre regiuni, al carui nivel redus a fost unul din cele mai benefice schimbari ale Revolutiei Industriale si secolului al XIX-lea. Autorul acuza adeptii protectionismului ca in ciuda aparentei corectitudini in ceea ce priveste preturile, o firma americana, spre exemplu, nu poate concura cu o firma taiwaneza care trebuie sa plateasca numai o jumatate din salariile competitorului american. Forta de munca americana este mai scumpa decat cea taiwaneza deoarece este mult mai productiva, datorita echiparii cu un capital mai eficient decat cel al competitorilor sai taiwanezi. Prin urmare, nu este corect ca un lucrator american sa produca mai mult decat un taiwanez, nu datorita calitatilor personale, cat datorita economiilor si investitiilor. Faptul ca salariile americane sunt in medie duble fata de cele taiwaneze nu face costul muncii in Statele Unite dublu fata de cel din Taiwan, deoarece forta de munca americana este de doua ori mai eficienta. Prin urmare, unul din cele mai mari deficite protectioniste este sa confunde pretul muncii(nivelul salariului) cu costul sau, care depinde de productivitatea sa relativa. Problema cu care se confrunta firmele mai putin eficiente din industria textila sau auto nu este existenta unei forte de munca mult mai ieftine in Taiwan sau Japonia, ci faptul ca alte industrii americane sunt suficient de eficiente sa si-o permita , pentru ca ofera de la inceput salarii atat de inalte. Deci, impunand tarife protectoare si cote de a economisi, salva si tine pe loc firme americane mai putin eficiente, protectionistii nu doar afecteaza consumatorul american, dar ranesc si firme si industrii americane eficiente , care sunt prevenite de la a incorpora resurse momentan incuiate in firme incompetente si care ar putea altfel sa-si extinda si vanda produsele eficiente acasa si in afara. Un alt aspect contradictoriu al atacului protectionist pe piata libera este acela ca problema nu reprezinta atat costurile reduse ale firmelor straine cat incorectitudinea de a-si vinde produsele "sub costuri" consumatorilor americani, angajandu-se in practica "abandonarii". Secole intregi, oponentii pietei libere au afirmat ca multe afaceri au devenit puternice pe piata aducandu-si competitorii mai mici la faliment si vanzand bunuri sub cost, apoi preluand avantajul metodelor lor nejuste crescand preturile si incarcandu-i pe consumatori cu 'preturi de monopol', ceea ce ii face sa iasa in pierdere pe termen lung. Alt deficit al protectionismului reprezinta asigurarea de catre guvern a unui tarif temporar pentru a ajuta sau a da nastere unei industrii minore, astfel incat atunci cand aceasta va evolua guvernul va elimina tariful si o va introduce in competitie. Teoria s-a dovedit ineficienta deoarece nu este mai multa nevoie ca guvernul sa protejeze o industrie tanara de competitie straina decat de cea interna. O alarma finala se refera la misterul balantei de plati. Protectionistii se tem de importuri superioare exporturilor, sustinand ca daca fortele de piata continua necontrolate, americanii pot ajunge sa cumpere totul de afara, fara a vinde strainilor nimic. Daca bancile americane ar creste creditul, inflatia ar duce la preturi mai mari in State, descurajand importurile si incurajand exporturile. In ultimii ani, strainii au investit suficiente fonduri in dolari sa pastreze dolarul la un nivel ridicat, permitand achizitionarea unor importuri ieftine. Problema este ca aceasta situatie se apropie de sfarsit, dolarul devenind mai ieftin si exporturile mai scumpe. In concluzie, desi aparent plauzibile, argumentele protectionismului sunt foarte inselatoare, tradand o ignorare completa a unei analize economice elementare. Imboldul pentru protectionism nu vine din teorii absurde, ci din cererea pentru privilegii speciale constranse si restrangerea comertului pe costul competitorilor si consumatorilor eficienti.4