Producția și prețul factorilor de producție

Reteta de fabricatie este o combinatie de factori caracterizata de vectorul X = ? x i ?1* n , atat calitativ, cat si cantitativ.

In general, un nivel dat de productie se poate obtine intr-o multime de variante, astfel incat producatorul poate sa aleaga una - cea mai convenabila -, daca introduce un criteriu de alegere.

Un astfel de criteriu este pretul unitar al factorilor folositi, pi independent in raport cu producatorul.

In aceste conditii, producatorul poate defini doua obiective in luarea deciziei:

- obtinerea unui volum de productie la un cost minim:

(6.1)

Q = f(X) (6.2) unde CT = costul productiei

- obtinerea celui mai mare volum posibil de productie la un buget dat:

max Q = f(X) (6.3)

(6.4)

2. Decizia privind optimul de fabricatie

Problemele de decizie de mai sus sunt considerate echivalente. Cel mai des se face referire la prima varianta deoarece in practica un producator se ghideaza dupa portofoliul de contracte de care dispune, ca si dupa portofoliul de ,,posibile comenzi". Modelul optim este in acest caz:

min CT = K * pK + L * pL (6.5)

Q = f(K,L), (6.6) unde

pk = pretul unitare al capitalului

pL = pretul unitar al muncii

Interpretand situatia ca una de extrem cu legaturi, solutia o obtinem din conditiile de minim pentru lagrangean:

(6.7) respectiv:

adica (6.8)

adica (6.9)

sau (6.10)

rapoarte ce reprezinta costul marginal al productiei obtinute pe seama unuia sau altuia dintre factori, astfel incat conditia de optim se reduce la egalitatea celor doua costuri marginale.

Daca vom considera aceste rapoarte de forma:

(6.11)

si daca tinem seama de faptul ca raportul productivitatilor marginale este chiar RMST, atunci regasim conditia de optim: rata marginala de substitutie tehnica a factorilor este egala cu raportul productivitatilor marginale si cu raportul preturilor unitare ale factorilor de productie.

3. Variatia optimului de fabricatie

Optimul de fabricatie (productie) variaza in raport cu preturile unitare ale factorilor de productie si cu volumul productiei.

- Influenta variatiei preturilor factorilor

Presupunem o situatie de optim figura 6.1, ca fiind punctul care exprima variatia optima. Sa presupunem ca pretul capitalului ramane constant, iar cel al factorului munca se mareste: izocostul se modifica accentuandu-si panta, astfel ca se obtine un nou punct de optim, B (vezi figura).

Prin izocost intelegem multimea combinatiilor de factori de productie pentru care costul acestora este acelasi, de exemplu dreapta CT/pK CT/pL2.

Figura 6.1. Variatia retetei optime in raport cu pretul factorilor

Deoarece pL1 < pL2 (factorul munca se scumpeste), noua varianta va include o cantitate mai mica de munca (LB < LA) si mai mare de capital (KA > KB ), adica va modifica rata marginala de substitutie intre cei doi factori:

RMSTK/L(B) > RMSTK/L(A)

Acest lucru este posibil deoarece costul de productie in cazul A se scumpeste iar producatorul cauta o noua varianta care, asigurandu-i producerea aceleiasi productii Q, va genera costuri mai mici. Izocostul aferent punctului A, in cazul in care costul fortei de munca este pL2, este o dreapta punctata, paralela cu dreapta de izocost ce contine punctul B. Conform asezarii izocosturilor (cu cat mai spre dreapta, cu atat costul mai mare), rezulta ca cel ce include punctul A este mai mare decat cel ce include punctul B.

Variatia preturilor factorilor de productie determina modificarea ratei marginale de substituire si, prin aceasta, a raportului

1. Introducere

2. Decizia privind optimul de fabricatie

3. Variatia optimului de fabricatie

4. Functiile privind cererea de factori de productie

5. Studiu de caz