Piața

ÎNTRODUCERE:

Piaţa şi procesele pe piaţă se vor sfîrşi odată cu sfîrşitul omenirii. Zic astfel din motivul că atît strămoşii cît şi noi, contemoranii sîntem preocupaţi de o mare problemă. O problemă ce vizează viitorul pieţei, proceselor pe piaţă. Deşi s-ar părea că tema, pe care ne-am propus-o spre cercetare, ar fi un subiect destul studiat, nu tocmai astfel stau lucrurile. Pentru că o problemă nu poate fi considerată soluţională atît timp cît mai există contradicţii, atît timp cît mai există economişti.

Aşadar în lucrarea de faţă am avut drept scop să demonstrez marea importanţă a pieţei. Lucrarea conţine trei capitole, iar fiecare capitol este divizat în paragrafe. Primul capitol conţine trei paragrafe. Al doilea capitol conţine două paragrafe. Şi al treilea capitol nu am găsit de cuviinţă ca să-l divizez în paragrafe. În capitolul I vom încerca să determinăm cele mai principale tipuri de pieţe şi respectiv să vedem funcţiile lor. La fel un paragraf aparte am dedicat cererii şi ofertei ca categorii definitorii ale pieţei. În cel de al-II-lea capitol voi încerca să difinesc principalele forme de pieţe contemporane¬’’ Piaţa bunurilor de consum. Bursele de mărfuri’’ ţi cel de al II-lea capitol ’’Piaţa capitalului. Bursa de valori şi mecanizmul funcţionării ei’’. Un capitol aparte voi încerca să dedic ’’Pieţei hîrtiilor de valori’’ din Republica Moldova, deoarece după părerea mea cele mai mari probleme se întîlnesc anume la acest tip de piaţă. După părerea mea aceste tipuri de pieţi necesită cea mai mare atenţie. Tema acestei lucrări este destul de actuală, interesantă, şi sper ca conţinutul acestei lucrări să fie la un nivel cît mai înalt.

Capitolul-I. Piaţa, tipurile şi funcţiile ei.

1. Esenţa şi funcţiile pieţei.

În mecanizmul de funcţionare a unei economii moderne piaţa ocupă un loc esenţial determinînd într-o proporţie însemnată deciziile şi comportamentele agenţilor economici.

Categorie a economiei de schimb, în accepţiunea cea mai frecventă, piaţa desemnează un ansamblu coerent, un sistem sau o reţea de relaţii de vînzare cumpărare între părţi contractante care sînt pe de o parte, unite prin legături de interdependenţă şi, pe de altă parte se află în rapoturi de opoziţie. Participanţii la aceste relaţii sînt producatorii de bunuri şi servicii, ofertanţii de factori de producţie şi consumatorii, care reprezintă aşa cum aprecia J.K.Galbraith şi W.Salinger, ’’Centri distincţi de decizie, care se opun unul altuia prin urmărirea propriului interes, dar sînt legaţi în acelaşi timp printr-o solidaritate funcţională’’.

În acelaşi timp, piaţa este privită de mulţi economişti drept un mecanizm complex care cuprinde, în principal, cererea şi oferta, concurenţa, preţurile, şi altele, care reglementează economică, care acţionează asupra diviziunii muncii şi la schimbul de activităţi, după cum arată F.von Hayek ’’piaţa apare pentru agenţii participanţi la schimb ca o ’’ameninţare’’, ca o ’’forţă arbitrară’’ care le determină preţul şi implică venitul şi pe care ei caută să o influenţeze sau să o controleze’’. Situaţia lor economică şi nu numai aceasta depinde de piaţă şi în primul rînd de ceea ce se petrece pe piaţă.

’’Piaţa – afirmă economistul francez M.Dider-apare ca un ansamblu de mijloace de comunicaţii prin care vînzătorii şi cumpărătorii se informează reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce aceştea au nevoie, despre preţurile pe care le cer şi pe care le propun pentru ca tranziţiile dintre ei să se încheie. Deci, piaţa este înainte de toate ’’un contract social’’, mai mult sau mai puţin spontan, care difineşte locul economic în ansamblul vieţii sociale’’.

Importanţa pieţei, într-un asemenea mecanizm economic derivă din funcţiile pe care ea le îndeplineşte în economie, cu abateri mai mari sau mai mici ca urmare a condiţiilor concrete ce există în timp sau spaţiu. În primul rînd, piaţa este cea care realizează contactul permanent dintre producţie, respectiv dintre producătorii de bunuri şi servicii, pe de o parte şi consum, respectiv consumatorii, nevoile şi gusturile acestora, pe de altă parte. Prin acest fapt piaţa asigură alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor economico-materiale, umane şi financiare, determinînd deciziile agenţilor economici cu privire la producţie, repartiţie, schimb şi consum. În al doilea rînd prin piaţă economică se autoreglează, îşi stabileşte independent proporţiile şi echilibrele necesare propriei reproduceri. În acest scop în decursul veacurilor de constituire şi maturizare ea şi-a format numeroase pîrghii ce acţionează într-o complexă angrenare(preţ, cerere, profit, concurenţă, ect.). În al treilea rînd, piaţa asigură echilibrul economic pe termen lung, în principal, echilibrul dintre ofertă(producţie) şi cerere(consum), realizînd ceea ce preconizau încă economiştii clasici- transformarea intereselor proprii ale indivizlor în cea mai bună opţiune pentru societate- cu privire la utilizarea resurselor disponibile la un moment dat.

Pentru ca piaţa să îndeplinească asemenea funcţii se impune să existe o serie de premize necesare.

În primul rînd, condiţia fundamentală pentru existenţă şi funcţionarea pieţii este aceea a autonomiei de decizie a agenţilor economici care apar pe piaţă, autonomiei care trebuie privită sub toate cele trei laturi ale ei: autonomie în ceea ce priveşte dreptul de decizie în alocarea şi utilizarea resurselor materiale, umane şi financiare, autonomia organizării şi conducerii procesului economic şi autonomia în ceea ce priveşte modul de valorificare a rezultatelor activităţilor economice.

În al doilea rînd, reglementarea de către stat a economiei prin pîrghii economice, care îşi găsesc expresia îmtr-o acţiune indirectă asupra activităţii economice, prin bugetul de stat, impozite, taxe şi tarife, credite, investiţii de stat, ect.

Deasemenea şi statul trebuie în acelaşi timp să asigure orientarea socială a economiei, aplicînd în acest scop sistemul garanţiilor sociale, care asigură tuturor cetîţenelor posibilităţi egale de muncă, de realizare a veniturilor, de asigurări sociale, de ocrotirea sănătăţii, învăţămînt, cultură, condiţii sănătoase de muncă şi de mediu de viaţă. În fapt, nicăieri în lume piaţa nu mai este cu adevărat şi în întregime liberă. În toate ţările sînt anumite regule de funcţionare a pieţei, care de obicei cad în competenţa statului. Iată ce spune, în legătură cu aceasta B.Reich, profesor al universităţii Harvard:’’În lumea modernă este imposibil ca statul să nu ea decizii, privind modul în care trebuie organizată concurenţa economică în cadrul pieţei, iar instituţiile de stat ar trebui să-şi concetreze atenţia asupra elaborării unor reguli privind concurenţa în conformitate cu ţelurile de ansamblu ale societăţii’’.

2. Principalele tipuri de piaţă.

Economia de schimb, în care piaţa are un rol hotărîtor în alocarea şi utilizarea resurselor ca şi în organizarea, gestionarea şi reglarea economiei naţionalepresupune existenţa şi respectiv funcţionarea simultană a mai multor tipuri de piaţă. În consecinţă piaţa trebuie privită prin prisma elementelor sale componente, deoarice în realitate ea reprezintă un sistem de pieţe, fiind formată din mai multe segmente între care există relaţii de intercondiţionare, de dependenţă reciprocă.

Din punct de vedere al obiectului tranziţiei de vînzare şi cumpărare se disting următoarele tipuri de pieţe:

-piaţa bunurilor şi serviciilor;

-piaţa factorilor de producţie- formată la rîndul său din: piaţa resurselor naturale(inclusiv pămîntul), piaţa capitalului şi titlurilor de valori, piaţa forţei de muncă.