Introducere
Orice contribuabil tinde să plătească cel mai mic impozit posibil sau fără impozite. Pentru a profita de această slăbiciune umană, de-a lungul timpului, unele regiuni au adoptat legislație pentru a atrage fonduri financiare și a oferi facilități speciale, dintre care cea mai importantă este scutirea de impozite sau situarea acestora la un nivel extrem de scăzut. . Aceste teritorii sunt numite „paradisuri fiscale” în literatura fiscală.
„Paradisul fiscal” poate fi definit ca o zonă geografică care acordă multe facilități fiscale (reprezentate de teritoriul unei țări sau doar de o parte a unui stat): nu se percepe niciun impozit (sau compus dintr-o cotă redusă) și sunt implicate doar anumite restricții categorii de venituri sau mărfuri), asigură confidențialitate bancară la nivel înalt, promovează dezvoltarea activităților comerciale și transferul de interese și nu au restricții asupra schimbului valutar.
Aparitia si dezvoltarea paradisurilor fiscale
Ideea de scutire de taxe nu este noua. Istoricii și-au amintit de înțeleptul Platon, care a folosit mișcarea non-profit pentru a finanța celebra sa universitate din Grecia antică. Tot în această perioadă, insulele mici din apropierea Atenei depozitează mărfuri pentru transport maritim sau maritim pentru a evita impozitul de 2% la import și export impus de oraș. În perioada de glorie a Imperiului Roman, romanii bogați au folosit insula greacă Delos pentru a evita în mod legal plata impozitelor și a altor cheltuieli conform legii latine.
La începutul mileniului, Marea Britanie a folosit societăți, numite actual offshore.
Numărul și importanța paradisurilor fiscal, după cel de-al doilea război mondial, a crescut datorită avantajelor pe care le-au oferit: impozitul pe venit scăzut (sau chiar zero), confidențialitatea și rapiditatea operațiunilor bancare, evitarea dublei impuneri.
Un fenomen interesant poate fi observat în unele colțuri ale lumii. Imperiul Britanic este pe punctul de a se prăbuși (creșterea poverii fiscale dăunează persoanelor și companiilor). Tot mai multe colonii și teritorii independente de imperiu și-au declarat autonomia și independența. Odată cu independența Londrei, au pierdut cantitatea uriașă de fonduri pe care imperiul le avea pentru a sprijini aceste zone. Autonomia acestor teritorii implică, de asemenea, propriile instituții legislative și administrative și propriile politici fiscale. Cu alte cuvinte, autonomia înseamnă propriile legi și propriul sistem fiscal. Aceste noi națiuni independente trebuie să găsească modalități de a atrage capital și de a înlocui fondurile britanice pierdute cu autonomie. Așa se formează zonele cu impozite reduse (numite paradisuri fiscale). Factorii care duc la apariția și dezvoltarea paradisurilor fiscale includ: scăderea încrederii în instituțiile financiare locale, neîncrederea în agențiile guvernamentale și nevoia de confidențialitate
1. Buziernescu Radu, “Evaziunea fiscală internă și internațională”, Editura Universitaria, Craiova, 2007,
2. Bișa, Cristian, Costea Ionuț, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan, “Utilizarea paradisurilor fiscale - între evaziunea fiscală legală și frauda fiscală”, Editura B-T Publishing House, București, 2005
3. T. Butoi, I. Teodora Butoi, Psihologie judiciară - curs universitar, București, Editura Fundației România de Mâine, 2003
4. Lăcrița Grigorie, “Fiscalitate, controverse și soluții”, Editura Irecson, București, 2007,
5. Marshall, Gordon, Dicționar de sociologie, Universul Enciclopedic, pg. 605
6. Roxana Păun - Resurse de invatare, Curs Dreptul Afacerilor - Universitatea Spiru Haret
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
