Impactul regionalizării asupra deciziilor în administrația publică din Romania, comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene

Decizia este un act specific speciei umane. Decizia reprezinta hotararea care are urmari nemijlocite asupra actiunilor a cel putin o persoană. .

Orice decizie de conducere presupune existenta subiectului conducator (cel care ia decizia) si a obiectului condus, intre aceştia intercalandu-se metodele, tehnicile, principiile, instrumentele specifice conducerii.

Asadar, decizia reprezinta elemental esential al activitatii manageriale, fiind cel mai important instrument specific de exprimare al acesteia.

Ea este expresia cea mai activa, cea mai dinamica a conducerii, prin care aceasta isi exercita functiile.

Decizia reprezinta, in final un act cu caracter obligatoriu, normativ, prin care organismele si cadrele investite cu autoritate si responsabilitate decizionala stabilesc directia unei actiuni si modul ei de realizare, cu asigurarea resurselor corespunzatoare. Procesul decizional ca act social-economic prin care se dirijeaza evolutia fenomenelor social-economice impune necesitatea unei corelari armonioase intre sarcinile, competentele si responsabilitatile celor chemati sa-l infaptuiasca.

Activitatea din sfera administraţiei publice se realizează prin intermediul unei multitudini de decizii. De la cele mai mărunte sarcini şi activităţi ale unui funcţionar şi până la documentele oficiale semnate de un ministru, conducător sau preşedinte de stat, procesul decizional este prezent; el se concretizează prin elaborarea şi executarea de decizii administrative corespunzătoare atribuţiilor îndeplinite.

Decizia administrativă este o manifestare de voinţă a persoanelor sau organeloradministraţiei, premergătoare acţiunilor de întreprins şi prin care acestea optează pentru o soluţie, în vederea atingerii unui scop, (obiectiv) sau realizării unei finalităţi. Ea apare numai atunci când există, în planul judecăţii umane, mai multe posibilităţi, metode sau variante adecvate, de a rezolva o problemă şi urmează să se opteze numai pentru una dintre ele, şi anume, pentru aceea care pare a fi cea mai avantajoasă.

Pentru a se lua o decizie, decidentul, sau în cazul nostru administraţia, trebuie să parcurgă un lung proces, numit proces decisional compus din mai multe etape. Specialiştii in domeniu, si-au adus aportul lor în încercarea de a defini şi a prezenta cât mai clar etapele procesului decizional. De exemplu, în opinia lui H. Simon (1960), un proces decizional cuprinde:

- colectarea informatiilor pentru formalizarea problemei decizionale;

- clasificarea problemei decizionale;

- constientizarea problemei decizionale;

- identificarea alternativelor (proiectarea acestora);

- alegerea principiului evaluarii;

- alegerea deciziei;

- implementarea deciziei.

Însă cele mai invocate etape ale procesului decizional sunt:

- stabilirea obiectivelor administrative, care pot viza, fie latura internă a administraţiei (structura sa), fie pe cea exterioară (orientată şi spre satisfacerea interesului general);

- culegerea, prelucrarea şi analiza informaţiilor administrative;

- elaborarea de variante alternative şi adoptarea deciziei administrative;

- execuţia şi controlul rezultatelor obţinute.

Deciziile specifice administraţiei publice sunt clasificate după mai multe criterii comune (după rolul specific, natura obiectivelor urmărite, competenta decizională. după frecvenţa lor etc).

Trăsăturile cele mai importante ale deciziei administrative sunt: colegialitatea, coerenţa, autoritatea.

Deciziile administrative au o deosebită importanţă in viaţa socio-economică, pentru că de ele depind dezvoltarea societăţii la toate nivelurile, şi aşa cum afirmam mai sus, decizia este specifică omului şi are urmări asupra lui.

Literatura actuală de specialitate în domeniile micro şi macroeconomie, politică, drept şi fiscalitate europeană, management urban, geografie economică şi ecologie semnalează foarte frecvent referiri la subiectul extrem de vast al regionalizării. Analiza istoriei, dar mai cu seamă a situaţiilor actuale, referitoare la conceptul de regiune şi corespondenţele sale reale în Europa este o întreprindere cu sigure raţiuni practice pe lângă cele teoretice premisate.

Consolidarea statutului, repartiţia competenţelor şi distribuirea resurselor organelor administraţiei publice regionale, situate la nivelul imediat inferior statului unitar, dar la un nivel superior colectivităţilor teritoriale de bază reprezintă unul din aspectele cele mai sensibile ale reformelor ce au loc în Europa. Mai mult, în Europa pare să existe o anumită „concurenţă” în ceea ce priveşte crearea regiunilor bine dimensionate ca mărime şi echilibrate ca potenţial material şi uman, capabile să genereze coeziune economică şi socială.