Factorii de producție

Factorii de producţie reprezintă elementele umane şi materiale care participă la producerea bunurilor economice.

În mod tradiţional sunt folosiţi ca factori de producţie munca, natura şi capitalul, munca şi natura fiind factori de producţie primari, originari, iar capitalul – un factor derivat din munca şi natură.

Pornind de la cei trei factori de producţie primari, pe măsura dezvoltării tehnici şi tehnologiei au mai apărut şi o serie de neofactori cum ar fii: înteprinderea, înteprinzătorul, informaţia, tehnologiile, etc.

Dacă producţia creşte prin atragerea unei cantităţi suplimentare de factori de aceeaşi calitate, dezvoltarea economică este de tip extensiv. Dacă creşterea calităţii factorilor şi a eficienţei lor este preponderentă, atunci creşterea producţiei şi dezvoltarea economică este de tip intensiv.

1. Munca – factor de productie. Capitalul uman

Munca înseamnă folosirea forţei de muncă. Ea reprezintă activitatea fizică şi intelectuală prin care oamenii produc bunuri economice, valorificându-şi aptitudinile, cunoştinţele şi expetienţa.

Resursele de muncă ale unei ţări sunt determinate de populaţia acestora care este formată din următoarele grupe:

- Populaţia adultă, care se determină scăzând din populaţia totală a unei ţări, populaţia tânără şi populaţia în vârstă.

- Populaţia activă, care este formată din ceea ce rămâne după ce din populaţia adultă se scad adulţii inapţi de muncă.

- Populaţia activă disponibilă, toate persoanele care rămân după ce din populaţia activă se elimină persoanele casnice, elevii şi studenţii, şţi cei care satisfac stagiul militar obligatoriu.

- Populaţia ocupată, care se determină scăzând din populaţia activă disponibilă numărul şomerilor.

- Populaţia ocupată salarizată, este cea care rezultă eliminând din populaţia ocupată toţi cei ce lucrează în gospodăriile şi unităţile proprii.

Latura calitativă a muncii este pusâ în valoare de nivelul de pregătire profesională şi de volumul cunoştintelor generale, tehnico-ştiinţifice. Durata muncii exprimată prin numarul săptamânal de ore de muncă. În ţara noastră se lucreaza 40 de ore pe săptămână.

Caliatea muncii este condiţia fundamentală a ridicări eficienţei muncii (direct sau indirect) şi din această cauză trebuiesc urmărite urmatoarele direcţii :

- creşterea nivelului general de educaţie şi de pregătire profesională a resurselor de muncă;

- promovarea unui sitstem eficient de motivare a lucrarilor;

- asigurarea unui nivel ridicat de sanatate a populatiei;

- asigurarea unei calitati ridicate pentru ceilalti factori de productie.

2. PAMANTUL (NATURA)

Factorul pământ reprezintă totalitatea resurselor naturale (suprafeţele agricole, pădurile, apele, aerul, resursele productive) pe care oamenii le pot utiliza, adopta şi transforma conform intereselor lor de consum.

Legea randamentelor neproporţionale, conform căruia rezultatul marginal (producţia obţinută la fiecare cantitate de factori adăugaţi) de la un anumit punct descreşte, se diminuează.

3. CAPITALUL

Capitalul ca factor de producţie este definit prin totalitatea bunurilor economice produse eterogene şi reproductibile utilizate în producţie şi /sau distribuţia şi comercializarea de bunuri şi servicii. Cu alte cuvinte, capitalul este constituit din stocul de active fizice (clădiri, utilaje, maşini).

Bunurile capital sunt considerate ca fiind acele bunuri care sunt produse pentru a satisface nevoile directe de consum ale oamenilor, ci pentru a fi folosite în producţie; din acest motiv elementele care formează capitalul sunt denumite capital tehnic.

Capitalul fix este acea parte a capitalului real, tehnic format din bunuri de lungă durată (clădiri, maşini) care participă la mai multe cicluri de producţie consumându-se treptat şi înlocuindu-se după mai mulţi ani de utilizare.

Uzura capitalului fix poate fi fizica sau morala.

Uzura fizică constă în pierderea treptată a capacităţii de funcţionare a capitalului fix datorită folosirii lui în procesul de producţie sau datorită acţiunii distructive a agenţilor naturali.

Uzura morală reprezintă deprecierea capitalului fix înainte de a ajunge la limita maximă a utilizarii capacităţii productive datorită efectului introducerii continue a progresului tehnic.