Dezvoltarea structurală a agriculturii

Cooperarea s-a constituit intr-una din trasaturile universale ale societatii umane, atat temporal cat si spatial. Distingem cateva tipuri de cooperare: cooperare care nu are o orientare voita adesea fiind chiar neconstientizata de participanti, aparand ca un comportament comun fata de anumite constrangeri exterioare sau fata de un pericol perceput independent de fiecare; cooperare spontana care apare mai ales in randul grupurilor sociale relativ mici, asociate neformalizat, dezvoltandu-se pe baza relatiilor de prietenie sau de rudenie; cooperare traditionala care se realizeaza in virtutea unor norme si moravuri mostenite ca stereotipi pentru situatii repetitive, cum este de exemplu cooperarea intre generatii; cooperarea contractuala care implica vointa deliberata a participantilor, consfintita in intelegeri, contracte, cu specificarea conditiilor cooperarii.

Nascute in prima parte a secolului XIX unitatile cooperatiste s-au constituit in vederea protejarii unor grupuri dominate de economia capitalista (consumatori, salariati, mici exploatanti, meseriasi). Asociatia cooperatista a dat acestor subiecti economici posibilitatea de a profita de avantajele marii dimensiuni sau a numarului, fara a aduce atingere independentei lor.

In orasul Rochdale din Anglia o mica grupare de persoane, majoritatea tesatori, au organizat in jurul anului 1844 o societate cooperatista bazata pe anumite reguli, avand la inceput ca obiectiv vanzarea de produse alimentare in conditii avantajoase pentru a veni in sprijinul consumatorilor saraci. Succesul pe care l-au avut a fost deosebit, a generat o puternica miscare nationala, numele orasului fiind asociat de atunci principiilor acestei miscari. Fondatorii ei, denumiti "pionierii de la Rochdale" au ajuns treptat sa defineasca patru principii esentiale care au stat la baza principiilor cooperarii si anume: adeziunea libera; controlul democratic al gestiunii cooperativei; limitarea beneficiului moderat si precizarea modului de distribuire al excedentelor.

In aceeasi perioada cu cea in care la Rochdale se organiza prima cooperativa se plaseaza si geneza cooperativelor din Germania, unele dintre acestea insa diferite ca tip. Din initiativa lui Schulze-Delitzsch a luat fiinta inca din anul 1849 o asociatie a meseriasilor pentru aprovizionarea cu materii prime, fiind urmata de inca doua asociatii cu scop asemanator. Caracteristic pentru cooperativele schulzeriene este faptul ca la baza lor a stat principiul ajutorului propriu (al autoajutorarii), asociatii avand obligatia de a subscrie si a varsa un capital de valoare cat mai mare - aceasta dupa posibilitatile fiecaruia.

Cam in aceeasi perioada cu cooperativele create de Schulze, a aparut si s-a dezvoltat un alt tip de cooperative, axate pe acordarea de credite. Organizatorul lor a fost F.W.Raiffeisen, care in 1848 a intemeiat o casa de ajutor mutual, aceasta dezvoltandu-se in timp, in 1849 aparand casele de credit. La baza sistemului cooperativelor lui Raiffeisen a stat la inceput ideea atragerii in primul rand a paturilor nevoiase ale populatiei; membrilor nu li se percepeau parti sociale sau taxe de inscriere, singura lor obligatie fiind de a raspunde in mod solidar si neconditionat la angajamentele contractate de cooperativa. Furnizorii de fonduri erau persoanele instarite, nu cei care solicitau imprumuturi, ceea ce imprima organizatiei caracterul unei asociatii de binefacere. Ulterior Raiffeisen a trecut la organizarea de asociatii tip "casa de credit" unde fiecare beneficiar trebuia sa fie el insusi membru, chiar daca in unele cazuri participarea era mica, aproape 21221o1412v simbolica, in felul acesta aparand pregnant ideea de autoajutorare. Miscarea pentru creditul rural creata in Germania a ramas pana astazi asociata cu numele fondatorului ei - Raiffeisen.

In agricultura cooperarea are o traditie foarte veche, in decursul istoriei intalnindu-se diverse forme de cooperare, dar care reprezentau forme primitive. Agricultura este un domeniu in care asocierea si cooperarea au fost poate mai necesare decat in orice alt domeniu al activitatii umane, agricultorul izolat simtindu-se practic neputincios, la baza dezvoltarii cooperarii situandu-se ideea necesitatii intrajutorarii.

Asocierea a fost practicata de agricultori din cele mai vechi timpuri; gruparile constituite nu au imbracat de la inceput o forma juridica. In Franta cooperarea s-a practicat in agricultura inainte chiar ca celebrii lucratori tesatori de la Rochdale sa formuleze in scris pentru prime oara principiile cooperarii.

Cooperativele sunt de fapt asociatii care se formeaza pentru ca cei ce se asociaza sa realizeze avantaje personale. Din punct de vedere al comportamentului economic, persoanele se decid pentru o solutie cooperatista in situatia in care avantajele scontate depasesc cheltuielile. Datorita faptului ca pentru fiecare exista si posibilitatea de a actiona de unul singur pe o piata descentralizata sau sa formeze cu altii o intreprindere integrata vertical, trebuie ca avantajele nete ale cooperarii sa devanseze pe cele alternative.

Alaturi de avantajele de marime, stiinta cooperatiei mai mentioneaza unele, care pot fi sintetizate in doua grupe: economisirea de costuri de tranzactie si diminuarea comportamentelor oportuniste; limitarea riscurilor ce deriva din acestea.

Ca forma organizatorica, prin cooperatie aceste riscuri pot fi diminuate pe doua cai: pe de o parte in masura in care cooperativa ofera membrilor sai posibilitatea influentarii politicii antreprenoriale, neutralizand astfel dependenta prin internalizarea riscului. Pe de alta parte prin instrumentul raspunderii reciproce si controlului, semnalizeaza tertilor (celor din afara) renuntarea la comportamente oportuniste.