Tutunul - inamicul nr 1 al sănătății publice

1.Repere istorice

Frunzele de tutun au fost aduse în Europa de Cristofor Columb în 1492, la întoarcerea sa din călătoria epocală, care a dus la descoperirea continentului american. Tutunul a fost introdus la curtea regelui Franţei de către Jean Nicot, ambasadorul Franţei în Portugalia. Iniţial, fumatul a fost un obicei extrem de nepopular, fiind considerat o practică religioasă păgână.

Murad al IV-lea, sultanul Turciei, a promulgat în 1633 la Constantinopol un decret de moarte pentru toţi cei care erau prinşi fumând. Patima fumatului a persistat în ciuda ameninţării cu spânzurătoarea. În Rusia, ţarul Mihail Romanov (1613-1645) le-a interzis negustorilor să vândă tutun. Fumătorii prinşi asupra faptului erau pedepsiţi cu cruzime prin diverse mutilări corporale, cum ar fi tăierea nasului sau castrarea.

Ţigaretele, inventate de către egipteni, au început să fie manufacturate pe scară largă de către monopolul francez al tutunului începând din anul 1843, de unde şi denumirea de „cigarettes”. Ţigaretele erau o marfă ieftină, destinată maselor de nevoiaşi. Răspândirea lor în toată Europa a fost favorizată de mişcările trupelor în timpul războaielor napoleoniene şi a războiului din Crimeea.

Epoca de aur a ţigaretelor a început în 1881, când James Bonsack a inventat un utilaj mecanizat. Dacă până atunci un muncitor îndemânatic putea să ruleze patru ţigarete pe minut (aproximativ 2000 în opt ore), de-acum, maşinile Bonsack puteau rula 120 000 de ţigarete pe zi. Între 1865 şi 1915, producţia de ţigarete din America a crescut de o mie de ori.

În timpul Primului şi Celui de-al Doilea Război Mondial, companiile de tutun au oferit trupelor milioane de ţigarete gratuite. Această practică a coincis cu cea mai rapidă creştere a prevalenţei fumatului şi cu cea mai vertiginoasă expansiune a vânzărilor de ţigarete din toată istoria SUA.

În 1915, dr. Abbe a descris mai multe cazuri de cancer al gurii la persoane care mestecau tutun şi a emis pentru prima dată ipoteza că tutunul ar putea fi un factor de risc.

În anii 1930, opinia publică din SUA a făcut presiuni asupra forurilor legislative şi, ca urmare, s-au emis legi care interziceau scuipatul, iar scuipătoarele care erau plasate în faţa magazinelor au fost înlăturate.

Prima ţigaretă cu filtru a fost comercializată în Marea Britanie în anul 1930.

Raymond Pearl de la Universitatea Johns Hopkins a publicat în revista Science în 1938 un studiu efectuat pe 6800 de persoane, care arăta legătura dintre fumat şi reducerea duratei medii de viaţă.

Dr. Ernest Wynder şi dr. Evarts Graham de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Washington au descoperit în 1945 că, dintr-un număr de 605 bărbaţi cu cancer bronhopulmonar, aproape toţi erau fumători de mai bine de 20 de ani.

Dr. Ernst Wynder a confirmat printr-un experiment efectuat în 1953 pe şoareci de laborator că gudronul este cancerigen. Aplicarea acestuia pe blana animalelor de laborator a dus la apariţia de tumori canceroase şi astfel s-a evidenţiat pentru prima oară legătura biologică dintre un produs din tutun şi procesul canceros.

Doll şi Hill, doi autori britanici, publică în anul 1954 în British Medical Journal rezultatele unui studiu despre obiceiul fumatului la medici şi mortalitatea acestora. Ca urmare, un mare număr de medici renunţă la fumat.

În 1957, Medicul-şef al SUA face prima declaraţie publică cu privire la legătura dintre fumat şi cancerul pulmonar. În Raportul comun al grupului de studiu asupra fumatului şi sănătăţii, dr. Leroy Burney arată că: „fumatul de ţigarete ca obicei de lungă durată este un factor cauzal în etiologia cancerului pulmonar.” Raportul este sinteza unui studiu realizat cu începere din 1955 de către mai multe instituţii medicale printre care Institutul Naţional al Cancerului, Institutul Naţional de Sănătate, Societatea Americană a Cancerului şi Asociaţia Americană a Inimii.

În 1959, Leroy Burney, medicul-şef al SUA, a declarat în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane că dovezile covârşitoare existente la ora respectivă „implică faptul că fumatul este principalul factor cauzal” al creşterii incidenţei cancerului de plămâni.

În 1959, dr. J. Wayne McFarland şi pastorul Elman J. Folkenberg au conceput renumitul Plan de cinci zile pentru renunţare la fumat, unul dintre primele programe publice de renunţare la fumat. Ulterior este revizuit de o echipă de experţi de la Universitatea Loma Linda din California şi a primit numele de „Breathe Free” ("Respiră Liber"). Din 1959, mai mult de 20 de milioane de fumători au renunţat la fumat ca urmare a acestor programe.

În 1962 apare primul Raport al Colegiului Regal Britanic al Medicilor din Londra intitulat „Fumatul şi sănătatea”.

În 1964 este publicat în Statele Unite primul raport „Surgeon General”, care a condamnat oficial fumatul în mod inechivoc şi a arătat legătura dintre fumatul de ţigarete şi cancerul pulmonar.

În 1965, Parlamentul Marii Britanii promulgă pentru prima oară legislaţia prin care se interzice publicitatea pentru produsele de tutun la televiziune.

În 1965, Congresul SUA adoptă o lege federală prin care devine obligatorie imprimarea pe ambalajul ţigaretelor a avertismentului: „Atenţie! Fumatul poate fi vătămător pentru sănătatea dumneavoastră.”

Consilierul în probleme de tabagism Arthur Mullaney şi câţiva elevi de la Liceul Randolph din statul Massachusetts au avut în 1970 ideea de a rezerva în calendarul fiecărui an o zi specială în care toţi locuitorii din oraş să se abţină de la fumat şi să doneze banii astfel economisiţi pentru un fond folosit în scop educativ. Ziua a primit numele de Ziua Fără Fumat. Ideea a fost primită cu entuziasm şi, după şapte ani, a fost promovată la scară naţională de către Societatea Americană a Cancerului.

Din 1971, publicitatea pentru produsele din tutun a fost interzisă în totalitate în reţelele de televiziune din SUA.

Referatul a fost prezentat la ASE, Faculatatea de Management, Administratie publica