Poluarea și protecția mediului ambiant

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Este un lucru elementar, dar fundamental, acela ca omul nu se afla in afara legilor care guverneaza viata pe planeta noastra, ci, din contra, ca orice vietate pamanteana s-a format, s-a dezvoltat si se va dezvolta in interactiune cu mediul natural.

Intreaga miscare a fenomenelor si proceselor din sfera raportului om-natura este indisolubil legata de inaintarea si complexitatea istorica a productiei (in sens larg), deci a muncii. Constituind un proces in care omul efectueaza, reglementeaza si controleaza schimbul de materii dintre el si mediu, munca presupune atat expresie, contradictia dintre cele doua parti.

1. Privit in miscarea sa, raportul dintre oamenii care utilizeaza factorii naturali in interesul lor spre a-si satisface necesitatile si natura presupune:

a. o latura cantitativa care priveste scara desfasurarii nevoilor omului si a extragerii din natura a ceea ce ii trebuie, lucru care isi afla expresia in contradictia dintre nevoile de resurse, pe de o parte, si dimensiunile resurselor oferite de natura, pe de alta parte.

b. o latura calitativa, care isi gaseste expresia in contradictia dintre actiunea de productie, repartitie, circulatie si consum a oamenilor, ce conduce, totodata, la deseuri, efluenti, reziduuri s.a.m.d. pe care ei le arunca in mediu, pe de o parte, si posibilitatile de asimilare pe care le are mediul natural, pe de alta.

Desi sunt indisolubil legate si chiar se intrepatrund, cele doua laturi pun, in esenta, probleme distincte. Prima o ridica pe aceea a suficientei si durabilitatii resurselor - preocupare majora pentru toate tarile -, iar a doua pe cea a afectarii echilibrului prin poluare, poluarea nefiind, in fond, altceva decat resurse ajunse la loc nepotrivit. Drept urmare, intre sistemul social al economiei si sistemul factorilor naturali (implicit ecologici) exista o legatura foarte stransa si o influenta reciproca puternica. Protejarea factorilor naturali se impune astfel ca o cerinta fundamentala a continuitatii vietii economice si sociale. La acestea se adauga problema factorului timp, a celui de intensitate si cea a optimului cantitativ-calitativ al relatiei dintre om si natura, in interactiunea lor.

2. Toate acestea ridica, impreuna, cateva intrebari de principiu: pentru cine curge timpul, pentru cine are importanta scara productiei si a consumului, pentru cine trebuie aparati factorii de mediu si echilibru ecologic?

Raspunsul la aceste intrebari conduce la mai multe concepte:

a. Un concept este cel geocentric care face din protectia Terei, a tuturor factorilor de mediu, un scop in sine, pamantul urmand a fi aparat in general, condamnandu-se orice interventie a omului si neavandu-se in vedere altceva decat conservationismul absolut. In aceasta conceptie, omul se pierde aproape complet din atentie, el fiind considerat doar unul din milioanele de elemente ce se cer conservate pentru ca "natura sa ramana neatinsa in puritatea ei". Acest conservationism dus la absurd nu poate interesa insa decat putini ecologi extremisti, dar nu gaseste nici o rezonanta in mintea si sufletul locuitorilor Terrei.

b. Un alt concept este cel denumit biocentric, care cere ca omul sa puna in centrul preocuparilor sale ecologice celelalte forme de viata si specii deoarece, desi sunt creaturi sensibile, ele nu se pot prezerva singure, asa cum o poate face omul, nici macar atunci cand este vorba de pradatori. Conceptul respectiv cere ca omul sa nu intervina in nici un altfel in viata speciilor, decat prin protectie. Aceasto modalitate de conservationism nu tine, insa seama, de faptul ca apararea biosferei in conditiile in care omul nu-si poate asigura existenta si dezvoltarea decat folosindu-se de natura, lucru ce i se interzice, nu mai poate interesa nici ea pe nimeni (bunaoara, pe sutele de milioane de oameni care mor de foame, sau aflate sub pragul saraciei negre).

c. Un al treilea concept este acela antropocentric. In cadrul lui, totul este subsumat nevoilor crescande ale omului, in fata caruia nimic nu conteaza. A privi insa omul ca o creatura care are dreptul sa faca ce vrea si sa incalce - in numele intereselor sale - legile naturii, se dovedeste a fi o enorma eroare, caci orice idee impinsa la absurd - in cazul acesta absolutizarea necesitatilor immediate ale omului - se transforma in contrariul ei. Intr-adevar, facand totul in folosul lor, fara limitele dictate de legile naturii, oamenii pot impinge lucrurile pana acolo incat sa distruga insesi bazele naturale ale existentei lor. Si, in aceasta privinta, oamenii au demonstrat o creativitate imensa, demna de o cauza mai buna. Sa ne amintim ca este vorba de razboailele cu tehnica cea mai sofisticata care distrug in masa si sistematic atat oamenii cat si factorii naturali, de soarta paturii de ozon a globului, de padurile ecuatoriale, de poluarea grava a apelor s.a.m.d.

d. Dupa cum se poate observa, desi cele trei concepte au fiecare meritele lor, ele contin, totusi imense pericole. Care ar putea fi solutia?

Credem ca ea nu poate fi data de un concept suprasimplificat si unilateral, ca cele amintite, ci de unul complex, realist, care sa imbine rational si armonios elementele pozitive ale celor discutate si sa elimine totodata pericolele. Un asemenea concept l-am denumi al reconcilierii omului cu natura si cu sine insusi. Fara a omite nevoile multiple dar afirmand rolul sau esential in respectarea naturii, conceptul acesta inseamna respect fata de legile naturii in viata economica, respect pentru viata in general si diversitatea ei, respect pentru echilibrul ecologic, pentru sanatatea Terrei si a sferelor ei, ca si pentru progresul societatii umane. In aceasta conceptie, deci, protectia mediului natural reprezinta protectia omului si a dezvoltarii sale, iar protectia omului - protectia tuturor factorilor de mediu. O asemenea politica economica trebuie sa includa in actele decizionale la toate nivelurile - individual, micro, mezo, macro si mondo - criteriul ecologic, pe cel al durabilitatii si pe cel al sanatatii dezvoltarii. Pentru aceasta insa este nevoie ca problemele mediului sa fie studiate in complexitatea lor, iar legile naturii cunoscute si respectate cu raspundere.

3. Abordarea problemei criteriilor protectiei mediului necesita totodata impingerea cercetatorilor catre spatiul operational, spre a putea face din teorie un instrument de actiune practica. Aici intram, inevitabil, in campul stiintelor tehnice, biologice si al tehnologiei, pe de o parte, si in cel al stiintelor economice si sociale, pe de alta parte. Si e firesc: multidisciplinaritatea, transdisciplinaritatea si interdisciplinaritatea tin de insasi metodologia cercetarii problemelor de care ne ocupam. Problemele care se ridica sunt nu numai impresionante prin amploarea si diversitatea lor, dar si dintre cele mai complicate. In cele ce urmeaza, in limitele spatiului de care dispunem, vom cauta sa ne oprim asupra unora din aspectele care, intr-un fel sau altul, privesc stiintele economice.

O problema de insemnatate decisiva este aceea a nivelului si a ritmului dezvoltarii economico-sociale.

In lumina criteriului adoptat mai inainte, este necesat:

a. Cresterea economica sa aiba un nivel care sa permita acoperirea, adecvata conditiilor contemporane, a nevoilor membrilor societatii. Aceasta presupune desfasurarea concreta a cresterii economice in raport cu factorii de mediu, atat in timp, cat si in spatiu. In timp, ea trebuie sa aiba continuitate. Potrivit punctului nostru de vedere, acest lucru presupune o dezvoltare care sa poata fi sustinuta de factorii naturali si umani si care, in plus, sa poata fi durabila, respectand echilibrul ecologic dinamic, iar pentru aceasta - sanatoasa. De aici cateva probleme:

aI. Cat de mare poate fi o economie fata de resursele ei naturale si fata de sistemul ecologic care stau la baza ei?

bI. In ce limite si cat timp poate fi tinut in echilibru dinamic sistemul ecologic din respectiva tara, in conditiile in care importul si exportul ii modifica dimensiunea si calitatea propriei activitati economice?

cI. Poate fi asigurata dezvoltarea economico-sociala durabila si sanatoasa doar prin cresterea economica sustenabila?

Fireste, aici si acum, nu pot fi date decat raspunsurile de principiu:

Bibliografie:

N. N. Constantinescu "Dileme ale tranzitiei la economia de piata"

Editura AGER - Economistul, Bucuresti 1992.

F. Dumescu "Economia mediului"

Arad 1995.

Reviste:

"Intellectus" 1997

Nr. 3 p.64-66

"Purificarea gazelor de esapament"

"Columna" 1994

Nr. 9-12

"Planeta depozit de deseuri"

"Tribuna economica" 1997

Nr. 51-52 p.25

"Raportul resurse - mediul inconjurator"

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Poluarea si Protectia Mediului Ambiant.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Nota:
7/10 (4 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
17 pagini
Imagini extrase:
17 imagini
Nr cuvinte:
11 073 cuvinte
Nr caractere:
56 448 caractere
Marime:
40.61KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Ecologie
Tag-uri:
echilibru ecologic, dezvoltare economico-sociala
Predat:
la facultate
Materie:
Ecologie
Profesorului:
Cristea Doina
Sus!