Poluarea Resurselor de Apă

1. INTRODUCERE

Apa este un factor indispensabil vieţii. De aceea, în jurul surselor de apă s-a dezvoltat o diversitate de biocenoze şi chiar civilzaţia umană a fost atrasă de aceste zone.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, necesarul minim de apă pentru un om este de 5 l /zi, din care 1,5-2 l consumă ca atare, iar restul se reţine din alimente, sau apare din metabolism. Necesarul fiziologic este de 2,5-3 l / zi , diferenţa până la 3-5 l /zi apărând din activităţi fizice şi datorită temperaturii ambiante. Totuşi, omul utilizează în medie, pe glob 100 l apă/zi pentru operaţii de spălare, pregătirea hranei şi alte activităţi în gospodărie. Acest consum zilnic are valori diferite de la o regiune la alta, sau de la un continent la altul. De exemplu este de 3 l /zi în Africa şi de 1000 l/zi la New York. Consumul de apă a crescut în timp şi 500 km3 în 1974 şi aproximativ 1400 km 3 în anul 2000.

2. RESURSELE DE APĂ ALE ROMÂNIEI

Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă – râuri interioare, lacuri naturale sau artificiale, fluviul Dunărea (apele Mării Negre nu sunt luate în considerare datorită dificultăţilor tehnice şi economice de desalinizare ) şi din apele subterane.

În ciuda aparenţelor din unele zone, România este o ţară bogată în resursele de apă, ocupând locul 21 în Europa (conform Statisticii Naţiunilor Unite) în condiţiile în care dispune de numai 1700 m 3 de apă timp de un an pentru un locuitor.

Aceste resurse nu pot fi utilizate fară importante investiţii pentru lucrări de amenajare hidrografică şi instalaţii de epurare, deoarece:

- fluviul Dunărea, cea mai importantă resursă de apă, se foloseşte în mică măsură, datorită poziţiei sale excentrice, la limita sudică a teritoriului;

- râurile interioare sunt dispuse neuniform pe teritoriu, prezentând, în acelaşi timp, variaţii importante de debite în timp şi în spaţiu;

- poluarea semnificativă a unor râuri importante face prohibitivă utilizarea lor.

Calitatea apei este stabilită cu ajutorul unor indicativi specifici de poluare: concentraţia de amoniu, azotaţi, azotiţi, substanţe organice, germeni patogeni, etc.

Din punct de vedere al calităţii lor, resursele de apă pot fi clasificate în 4 categorii: de calitatea 1 (ape care pot fi folosite pentru consumul populaţiei) reprezentând 48-50% din total, de calitatea 2 (ape utilizate în industriile pretenţioase) costituind 24% din total, de calitatea 3 (utilizate în irigaţii şi utilizări mai puţin pretenţioase) în proporţie de 10% şi de calitatea 4 (ape degradate) care reprezintă 17-18% din totalul reţelei naţionale.

Fluviul Dunărea, datorită debitului foarte mare, care antreneauă o diluţie foarte mare a apelor recepţionate, are o calitate globală ce se înscrie în limitele categoriei 1 şi 2.

Apele subterane au calitatea depreciată considerabil, în ultimii ani, atât sub aspectul extinderii zonelor, cât şi sub aspectul intensificării poluării. Se constată astfel imposibilitatea utilizării directe a acestora ca apă potabilă, fiind necesare instalaţii de tratare costisitoare.

Cauzele principale ale înrăutăţirii globale a calităţii resurselor de apă se pot sintetiza astfel:

- realizarea unor obiective industriale şi zootehnice gigant;

- promovarea unor tehnologii de producţie puternic poluante, abandonate în ţările dezvoltate economic(de exemplu: producerea celulozei prin procedeul sulfitic, de la combinatele de celuloză şi hârtie Dej şi Zărneşti;fabricarea sodei prin procedeul Solvay, de la Ocna Mureşului şi Govora);

- creşterea rapidă a ponderii poluării difuze, produsă în special prin chimizarea agriculturii cu îngrăşîminte şi pesticide din ce în ce mai numeroase şi în cantităţi tot mai mari, ca şi faptul că acest gen de poluare nu poate fi uşor de depistat şi prevenit;

- necorelarea creşterii capacităţilor de producţie şi a dezvoltării urbane cu modernizarea lucrărilor de canalizare şi realizarea staţiilor de epurare;

- exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor de epurare existente ;

- lipsa unui sistem organizat de colectare, depozitare şi gestionare a deşeurilor şi a nămolurilor de epurarea apelor industriale uzate.

În raport cu resursele de apă relativ limitate, cerinţele cu apă au cunoscut o creştere continuă, de la 1,4 miliarde m3 în anul 1950 – la circa 20,40 miliarde m3 în anul 1989, din care 11% apă potabilă pentru populaţie şi domeniul public, 44% pentru industrie şi 45% pentru irigaţii, zootehnie şi piscicultură.

Creşterea de peste 15% a cerinţelor de apă reflectă, în parte, dezvoltarea economico-socială, dar mai ales menţinerea unor situaţii de utilizare neraţională şi de risipă a apei. Acestea sunt generate atât de perpetuarea unor tehnologii de fabricaţie mari consumatoare de apă în industrie, în raport cu cele utilizate în alte ţări, respectiv folosirea unor norme exagerate de apă la irigarea culturilor, de pierderi de apă în reţelele de distribuţie şi de risipă de apă, cât şi de insuficienţa dotării cu sisteme de măsurare a cantităţilor de apă prelevate şi evacuate, ca şi de lipsa unui sistem de pârghii economice.

Evoluţia marcată în domeniul apei reflectă o disproporţie între eforturile de amenajare a resurselor de apă şi grija insuficientă în folosirea lor.

Creşterea consumului de apă a fost însoţită de creşterea cantităţilor de apă uzată evacuată, fără a fi corelată cu execuţia instalaţiilor de epurare la capacităţile necesare. Astfel, în anul 1990, din totalul apelor reziduale evacuate, de circa 10 mld. m3, numai 22% s-au epurat corespunzător, circa 50% s-au epurat ineficient, iar circa 28% s-au evacuat în receptorii naturali fără epurare.

Tendinţele actuale duc la solicitarea exagerată a resurselor de apă, perturbând echilibrul acestor resurse, ceea ce ar avea, totodată, efecte nefavorabile asupra însăşi dezvoltării economico-sociale a ţării.

Elaborarea şi implementarea eficientă a unei politici naţionale pentru utilizarea raţională a resurselor de apă impune următoarele priorităţi:

- reducerea ritmului de creştere a consumului de apă în toate ramurile economiei naţionale;

- raţionalizarea şi economisirea în utilizare în scopul reducerii la minim a necesarului de apă, a cerinţei de apă proaspătă din sursă şi consumul nerecuperabil de apă;

- recircularea şi reutilizarea apei;

- protecţia apei împotriva poluării;

- sistematizarea reţelelor de distribuţie a apelor;

- legislaţie şi administraţie;

- participarea publicului.

UNIVERSITATEA TEHNICĂ “GH. ASACHI” , IAŞI

FACULTATEA DE HIDROTEHNICĂ

SPECIALIZAREA: INGINERIA MEDIULUI