Introducere
Mediul inconjurător este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale şi spirituale.
Biotopul reprezinta un sistem abiotic format dintr-un complex de factori ecologici prezenţi într-o anumită porţiune a suprafeţei Pământului sau a părţii lui subterane care asigură mijloacele materiale necesare biocenozei. El constituie o unitate cu cel mai divers conţinut.
Elementele componente ale biotopului provin şi aparţin litosferei, hidrosferei, atmosferei şi cosmosului. La formarea lui participă solul şi substratul geologic format din roci cu anumite însuşiri fizice şi chimice, apa şi atmosfera cu însuşiri fizice şi chimice proprii, energia radiantă generate de Soare, gravitaţia şi magnetismul Terrei.
Factorii abiotici ai mediului, ca părţi sau elemente ale sistemelor nevii în dinamica lor, sunt şi acţioneaza ca factori ecologici.
Factorii ecologici ai biotopului joacă un rol determinant în activitatea ecosistemului. Ei provoacă sau influenţează fenomene fizice, chimice şi biologice cu exteriorizarea unei anumite stări structurale şi funcţionale a ecosistemului. Ei provin din mediile cosmic, geofizic, orografic, edafic, hidrologic, atmosferic, geografic, biocenotic.
Organismul individual constituie forma elementară şi totodată universală de organizare a materiei vii, indiferent de treapta de organizare şi de evolutie în care se află el. Prin intermediul indivizilor biologici se realizează metabolismul populaţiei; prin ei se face întreg schimbul de substanţe şi energie cu mediul ambiant şi de aceea individul trebuie considerat veriga de bază în organizarea sistematică a materiei vii, fiind unitatea funcţională elementară a ecosistemului, implicit a biosferei.
Individul este stăpânit de instinctul de conservare, un instinct fundamental, şi care se poate realiza numai în contextul funcţiilor sale ecologice, care să-i permită rezistenţa faţă de condiţiile de presiune a mediului de viaţă, prin căutarea de hrană, apărare de duşmani, acumulare de materie şi energie, totul convergând spre supravieţuirea în cadrul populaţiei.
I. Factori fizici
1. Lumina
Lumina are importanţă ecologică maximă. Sursele cosmice de lumină sunt Soarele şi stelele aflate în afara sistemului nostru solar. Izvorul de lumină şi energie termică provine din reacţiile termonucleare. Lumina venită de la Soare este cea mai importantă. Ea este produsă de radiaţiile cu lungime de undă de 0,39-0,76 microni şi reprezintă principala sursă de energie pentru viaţa de pe Pământ.
Compoziţia, intensitatea şi durata de iluminare în ecosisteme se schimbă în funcţie de mai mulţi factori: unghiul de cădere a razelor solare, transparenţa atmosferei, nebulozitatea etc. Prezenţa norilor, a ceţii, a unor gaze în atmosferă micşorează intensitatea luminii, care devine difuză. Lipsa lor face ca luminozitatea să fie maximă. Formele de relief modifică intensitatea luminii. Văile adânci sunt mai slab luminate decât vârfurile munţilor. Local, intensitatea luminii este modificată de factorii biotici. Într-o pădure, luminozitatea este mai slabă decât în afara ei.
În cursul a 24 de ore, ziua alternează cu noaptea. Iluminatul debutează slab dis-de-dimineaţă şi creşte în intensitate către amiază, după care începe să scadă progresiv până la instalarea nopţii. Durata iluminării creşte primăvara către vară, când ajunge maximă, apoi începe să scadă către toamna şi până iarna, când este cea mai scurtă.
Ecologic, lumina permite perceperea lumii înconjurătoare, face posibilă comunicarea între indivizii populaţiilor, între populaţiile unui ecosistem şi mai mult decât atât serveşte ca sursă de energie pentru fotosinteză. Sub acţiunea luminii are loc fotoliza apei, reducerea CO2 şi biosinteza de substanţă organică. Procesul are loc în toate plantele ce conţin clorofilă indiferent de dimensiunea lor şi ecosistemul din care face parte, terestru sau acvatic.
Lumina are importante efecte în dirijarea ritmurilor de viaţa diurn şi anual, precum şi parcurgerea diverselor stadii de dezvoltare. Ea acţionează asupra organismelor prin compoziţia, intensitatea şi durata ei diurnă şi anuală.
Rolul informaţional al luminii se materializează prin perceperea de către vieţuitoare a unor semnale ale lumii exterioare ce implică anumite activităţi în cadrul ecosistemelor. Unele plante la sosirea serii îşi închid florile, iar dimineţta le deschid, de exemplu păpădia (Taraxacum officinale), inul (Linum usitatissimum), măcrişul (Oxalis acetosella). Altele îşi deschid florile seara şi le închid dimineaţa, de exemplu regina nopţii (Nicotiana alata), tutunul (Nicotiana tabacum). Aceste modificări morfofuncţionale sunt provocate de variaţii ale intensităţii luminii şi sunt cunoscute sub numele de fotonastii. La animale, prezenţa sau absenţa sau intensitatea diferită a luminii stimulează sau încetinesc activităţi trofice, de reproducere, de apărare etc. (Pârvu, 1999)
Lumina are un rol deosebit pentru viaţa plantelor. Prin lumină, energia soarelui se integrează în plantă sub formă de energie potenţială. Lumina condiţionează desfăşurarea procesului de fotosinteză, apariţia organelor florale, înflorirea, fructificare, rezistenţa la cădere. Energia luminoasă este absorbită de clorofilă, care, prin procesul de fotosinteză, transformă dioxidul de carbon luat din frunze şi apa absorbită de către rădăcini, în monozaharide.
Universitatea “Ovidius” Constanţa
Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole
Specializarea Ecologie şi Protecţia Mediului
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
