Agricultura Organică

Capitolul 1 Introducere

Agricutura ecologică promovează sisteme de producţie durabile, diversificate şi echilibrate, în vederea prevenirii poluării recoltei şi mediului. Producţia ecologică în cultura plantelor, fără utilizarea produselor tradiţionale nocive, cunoaşte o preocupare specială de câteva decenii în ţările dezvoltate economic. Interesul pentru produsele şi producţia ecologică este în continuă creştere şi în ţara noastră. Regretabil este faptul că suprafeţele cultivate în condiţii ecologice în ţara noastră sunt încă foarte reduse.

În vederea extinderii sistemului de agricultură ecologică în România, s-au stabilit reglementări legislative naţionale privind producerea, prelucrarea şi valorificarea produselor agroalimentare ecologice, în concordanţă cu normele internaţionale în acest sens. Între acestea, amintim: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000, respectiv Legea nr. 38/2001; H.G. nr. 917/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acestor reglementări (inclusive anexele la normele metodologice) etc. Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor acestor

reglementări, funcţionează Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice (ANPE), ca serviciu de specialitate în cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei, Pădurilor şi Mediului, care asigură respectarea tuturor prevederilor legale specifice şi asigură controlul privind metodele de producţi ecologică a produselor agroalimentare.

Tehnologiile plantelor de câmp sunt elaborate în spiritual acestor reglementări, eficiente economic şi nepoluante, cu prevenirea deteriorării mediului şi menţinerii resurselor fundamentale ale agriculturii. Se recomandă amplasarea culturilor în asolament pe parcele convertite la agricultura ecologică, după cele mai bune premergătoare, unele care îmbunătăţesc şi fertilitatea solului (cum sunt plantele leguminoase şi îngrăşămintele verzi), utilizarea numai a îngrăşămintelor admise în agricultura ecologică şi excluderea tuturor pesticidelor care poluează producţia şi mediul.

Bolile, dăunătorii şi buruienile în acest sistem de cultură, se combat prin cultivarea celor mai rezistente soiuri/hibrizi, prin asolamente corespunzătoare, procedee mecanice şi fizice de combatere, protejarea entomofaunei utile etc. Soluţiile tehnologice preconizate au la bază cunoaşterea elementelor de biologie ale plantelor, orientând specialistul în aplicarea lor în diferite condiţii de climă şi sol. Sunt evidenţiate condiţiile optime de vegetaţie, întregul complex de măsuri fitotehnice, în vederea sporirii randamentului fotosintetic de producere a biomasei utile şi punerii în valoare a potenţialului genetic al soiurilor şi hibrizilor cultivaţi.

Plantele incluse în acest ghid asigură o mare parte din produsele necesare alimentaţiei oamenilor şi furajării animalelor, reprezentând şi o importantă sursă de materii prime pentru diferite industrii producătoare de bunuri de consum.

Capitolul 2 Sisteme de agricultură

2.1 Sistemul agricol reprezintă un ansamblu de sectoare, tehnologii, maşini şi agregate tehnologice, în care solul este folosit ca principală resursă de producţie pentru culturile agricole, pomicole, viticole, legumicole, floricole ca şi pentru creşterea animalelor. Structura sectoarelor poate fi diferită de la o fermă la alta. În Europa, în domeniul agricol, în funcţie de tehnologiile utilizate, de nivelul lor de intensificare, specializare, de cantitatea şi calitatea biomasei, de raporturile cu mediul înconjurător, etc., sunt practicate diferite sisteme de agricultură: durabilă, convenţională, biologică, organică, de precizie, extensivă.

Agricultura ecologică a apărut ca o alternativă la practica intensivă, convenţională (industrializată) de agricultură bazată pe maximizarea producţiilor prin folosirea de intranţi, de stimulatori ai producţiei cu caracter energo-intensiv în cantităţi mari, cu scopul creşterii continue a producţiei agricole, pentru o populaţie în continuă creştere, preponderent urbană.

Accentuarea factorilor de intensivizare ca: folosirea în cantităţi mari a îngrăşămintelor chimice de sinteză cu aport şi accesibilitate rapidă asupra plantelor, mobilizarea unor reserve nutriţionale şi biotice din sol, prin intervenţii drastice asupra solului, introducerea în genomul plantelor de cultură a unor gene de rezistenţă la boli, dăunători şi buruieni prin aşa-numitele organisme modificate genetic (OMG), cu impact asupra biodiversităţii şi echilibrului biotic din sol, apă, atmosferă şi produse agricole au avut consecinţe deosebit de grave prin diminuarea progresivă a conţinutului de materie organică din sol, prin deteriorarea structurii solului, prin creşterea pericolului de eroziune, reducerea numărului de reprezentanţi ai mezofaunei (râme, colembole, carabide s.a.), prin creşterea gradului de compactare şi tasare a solului şi, în final, prin reducerea semnificativă a fertilităţii naturale a acestuia. Asupra mediului s-au adus prejudicii grave prin poluare cu nitriţi şi nitraţi în apele de suprafaţă şi cele freatice, prin acumulări de substanţe toxice în sol, furaje şi produse agricole cu consecinţe grave asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor. Ca urmare a penetraţiei toxinelor în circuitul sol-plantă-animal-om s-au produs mutaţii ireversibile asupra faunei micro, mezo şi macrobiotice cu consecinţe asupra echilibrului milenar al mediului şi îndeosebi asupra sănătăţii omului.

Începând cu anul 1980, biologii şi ecologiştii care se ocupau cu ocrotirea naturii sălbatice au tras primul semnal de alarmă arătând că fără o schimbare a mentalităţii şi a modului de a privi resursele naturale, îndeosebi cele regenerabile, acestea vor dispare şi odată cu ele întreaga civilizaţie se va prăbuşi.