Uniunea Europeană între naționalism și globalizare

Patriotismul este convingerea că ţara ta este superioară celorlalte din cauză că tu te-ai născut acolo.

George Bernard Shaw

Conceptele de naționalism şi globalizare sunt două noțiuni apărute şi folosite ȋn vocabularul nostru recent, venind ca o urmare a progresului şi a schimbărilor survenite ȋn ultimii ani.

Potrivit academicianul francez Alain de Benoist ȋn lucrarea sa „Nationalisme: phénoménologie et critique” conceptul de naționalism ȋntruneşte două definiții: Într-o primă accepţiune, naţionalismul este aspiraţia mai mult sau mai puţin voluntară, bazată sau nu pe fapte obiective, a unui popor la a se constitui (sau de a se restabili) ca naţiune, în general într-un context perceput ca ostil identităţii sale colective. Astfel se prezintă ca o mişcare de construcţie istorică. În a doua definiţie, naţionalismul este doctrina politică care afirmă că statul trebuie să aibă în vedere mai presus de toate interesul naţional, sau chiar să fie bazat exclusiv pe acest.

În opinia lui Jan Palmowski, naţionalismul este perceput „ ca ideologie şi politică derivată din conceptul de naţiune, cu contribuţii la definitivarea conştiinţei naţionale, la constituirea naţiunilor şi a statelor naţionale”.

Aceste termen de naționalism se află ȋn strânsă legătură cu termenul de națiune, naționalitatea neputând exista fără națiune.

În opinia lui Louis Dumont,ȋn lucrarea Essais sur l'individualism „ Naţiunea este acea formă de organizare socială ce corespunde domniei individualismului ca valoare. “Modernitatea” naţiunii şi a naţionalismului a rămas mult timp ascunsă, iniţial din cauză că uneori naţionalismul era şi o reacţiune (sau un răspuns) la disfuncţiile sociale şi politice ce-şi au originea în modernitate, apoi, începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, datorită faptului că dreapta politică a folosit ideea de naţionalism în opoziţie cu mişcările socialiste, internaţionaliste.”

La baza sa naţiunea este potrivit geopoliticianului Silviu Neguţ „ o comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conştiinţa identităţii istorice şi culturale, prin unitate de limbă şi de religie.”

Autorii de specialitate consideră ca apariția idei de națiune a luat naştere odată cu revoluția industrială, ȋnainte de aceasta ,termenul folosit cel mai des era acela de comunitate locală. Astfel, odată cu modernizarea muncii, vechile comunități locale ȋncep să se transforme ȋn structuri cât mai omogene, ce vor purta denumirea de națiuni, care ȋncearcă să ȋşi construiască o identitate proprie, ȋn acest mod ȋncepând să prindă contur şi ideea de naționalism.

În opinia lui Jan Palmowski, naţionalismul este definit ca „ ideologie şi politică derivată din conceptul de naţiune, cu contribuţii la definitivarea conştiinţei naţionale, la constituirea naţiunilor şi a statelor naţionale”.

În timp, termenul de naționalism a ȋnceput să fie ȋntr-o tot mai strânsă legătură cu ideea de superioritate a unei țări ȋn fața alteia. Există chiar autori care sunt de părere că ideea de naționalism şi națiune sunt răspunzătoare pentru provocarea celor două războaie mondiale, a fascismului şi totodată a ororilor produse ȋn timpul nazismului.

Conform lui Gil Delannoi: „ naţionalismul nu este altceva decât un mijloc de a obţine puterea şi de a o legitima, pentru că trăsăturile cele mai regulate ale naţionalismului se găsesc tocmai în instrumentele şi în forţele sale de atracţie.”

Termenul de globalizare ȋl ȋntâlnim pentru prima ȋn dicționar ȋn anul 1961. De-a lungul timpului literatura de specialitate i-a conferit numeroase definiții, printre care amintim:

Globalizarea se referă la procesul prin care relaţiile sociale devin relativ lipsite de factorii distanţă şi graniţe, în aşa fel încât viaţa umană se desfăşoarădin ce în ce mai mult în largul unei lumi văzute ca loc unic.

Globalizarea este un proces de tranziţie care include toate formulele de organizare socială cafinalitate atât a tranziţiei postcomuniste, cât şi a celei postcapitaliste, adică exact ceea ce ar da sens ambelor procese, tranziţia globală.