Subiectele Dreptului de Autor

Subiectele dreptului de autor

1.Consideratii generale asupra subiectelor raportului juridic civil

In doctrina juridica anterioara Revolutiei din 1989,raportul juridic civil era definit ca fiind o relatie sociala - patrimoniala sau nepatrimoniala – reglementata de norma dreptului civil.Analizarea acesteia are ca urmare concluzia ca raportul juridic civil este privit in cadrul diferentierii intre cele doua aspecte principale ale dreptului, respectiv al diferentierii dintre aspectul obiectiv si cel subiectiv al raportului juridic.

Din punctul de vedere al reglementarii cu caracter general, abstract, impersonal, dreptul prezinta un aspect obiectiv, in sensul ca regulile de drept stabilesc anumite comportamente care trebuie respectate in diverse situatii de catre aceia care intra sub incidenta lor, in scopul realizarii anumitor obiective.Din punct de vedere al celor supusi regulilor de drept insa, in sensul de prerogative ce li se acorda acestora, in anumite imprejurari, putem vorbi de drepturi subiective.

Raportul juridic este privit ca o consecinta a unui ansamblu normativ dintr-o anumita societate, ca un raport ce intervine intre subiecte de drept (intre persoane), si anume intre un subiect activ, titular al dreptului, si un subiect pasiv, tinut de o anumita obligatie.Acest raport implica un act de vointa al partilor sau doar al uneia dintre ele, parti care se afla pe o pozitie de egalitate juridica una fata de cealalta.

Astfel, elementele necesare pentru intelegerea structurii raportului juridic civil sunt partile, sau subiectele intre care se stabilesc raporturile civile, care pot fi persoane juridice sau fizice, drepturile civile subiective si obligatiile corespunzatoare, care alcatuiesc continutul raportului juridic civil, si actiunile sau inactiunile constituind drepturi sau obligatii ale partilor care constituie obiectul raportului juridic civil.

In ceea ce priveste categoriile de subiecte de drept, este necesar a mentiona ca persoana fizica este subiectul individual de drept, deci omul este titular de drepturi si obligatii civile, iar persoana juridica este subiect colectiv de drept, titular de drepturi si obligatii civile, colectiv cu organizare proprie, patrimoniu distinct si care urmareste un scop determinat, in acord cu interesele societatii.

De regula, raportul juridic civil este stabilit intre doua persoane,respectiv titularul drepturilor civile – subiectul activ – si persoana care isi asuma obligatii civile – subiectul pasiv. Exista insa si raporturi caracterizate printr-o pluralitate de subiecte active, pasive sau mixte.In aceste situatii, drepturile si obligatiile se impart intre subiecte.In materia raporturilor obligationale, regula o constituie divizibilitatea. Daca sunt mai multe subiecte active – exista deci o pluralitate activa - ,fiecare dintre creditori poate pretinde de la debitor numai partea ce i se cuvine siesi. Daca, in schimb, vorbim de o pluralitate pasiva, fiecare codebitor etse tinut numai pentru partea sa din datorie.

In materia raporturilor nepatrimoniale, izvorate din creatia intelectuala, pluralitatea activa cunoaste forma de coautorat, cand opera comuna este creata de mai multe persoane.Si in acest domeniu, se poate vorbi despre opera divizibila, atunci cand contributia fiecarei persoane la realizarea operei este determinata.In caz contrar, opera este indivizibila.

Exceptii de la regula divizibilitatii sunt fie atunci cand obiectul este, prin natura sa, indivizibil, fie ca partile, prin conventie, au convenit astfel.

2.Notiunea de autor al operei si subiect al dreptului de autor

In limbaj comun, prin termenul de « autor » se intelege creatorul, realizatorul unui lucru sau responsabilul unui act. In limbaj juridic insa, aceasta notiune are cel putin doua sensuri dintre care unul prin care se desemneaza creatorul unei opere literare, artistice sau stiintifice, si un al doilea prin care se intelege persoana de la care, in favoarea sau in sarcina careia, se transmite un drept sau o obligatie.

Cuvantul « autor » (auteur in limba franceza), cu intelesul aratat mai sus, pare a-si avea originea in verbul francez augere, sinonim al verbului augmenter care inseamna a (se) mari, a spori. Acest termen a fost de asemenea atribuit, pentru o lunga perioada de timp, doar Creatorului divin.

Subiectul dreptului de autor este persoana in favoarea careia sunt recunoscute drepturile de autor.Intre calitatea de autor al unei opere si calitatea de titular al drepturilor de autor, nu exista, in mod necesar, identitate de persoana, legea reglementand cazuri in care unele atribute ale dreptului de autor apartin, ori sunt exercitate de catre alte persoane decat autorul (autorii) operei. Insa, daca identitatea nu exista, atunci drepturile de care se bucura autorul si, dupa caz, subiectul dreptului de autor, sunt diferite.

Calitatea de autor al operei

Conform art. 3,alin. 1 din lege, « este autor persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera ».Calitatea de autor izvoraste din faptul crearii operei ; de indata ce opera a luat o forma concreta, chiar adca nu este terminata inca, cel care a creat-o dobandeste calitatea de autor.Crearea operei este un simplu fapt juridic.Numai o persoana fizica poate avea calitatea de autor, nu si o persoana juridica ; persoana juridica este o creatie a dreptului, o abstractie juridica, fara o existenta concreta, fizica ; in consecinta, este prin definitie lipsita de atributele necesare realizarii unei creatii a spiritului, atribute specifice oamenilor: inteligenta, sentimente, imaginatie, sensibilitate, putere creatoare, facultatea de a gandi, de a formula idei si concepte si de a le exprima intr-o forma personala, originala etc.Altfel spus, persoana juridica nu are aptitudinile, calitatile necesare crearii unei « opere a spiritului ».

Notiunea de « autor » este contestata de unii doctrinari, care pretind, sub influenta noilor realitati tehnologice, ca exista o veritabila industrie in cadrul careia opera este creata in echipa, intr-un mod multimedia, plecand de la opere preexistente, consumatorul putand sa o manipuleze si devenind astfel el insusi un autor.

Potrivit art.4, alin 1 din lege , “se prezuma a fi autor, pana la proba contrara, persoana sub numele careia opera a fost adusa pentru prima data la cunostinta publica”.Rezulta de aici interesul pe care autorul il are ca numele sau sa figureze pe opera.Prezumtia instituita prin lege este relativa, putand fi rasturnata prin proba contrara care poate fi facuta prin orice mijloc de proba, intrucat crearea operei este un fapt juridic.La randul sau, autorul contestat, beneficiar al prezumtiei, va putea dovedi, prin orice mijloc de proba, ca este autorul operei in litigiu.Obiectul probei, faptul pozitiv, pe care autorii care isi disputa paternitatea operei trebuie sa il dovedeasca, il constituie forma de manifestare, expresia, singura care este protejata, pentru ca ideea, oricat de valoroasa ar fi, nu se bucura d eprotectie.Cum exista particularitati ale expresiei pentru diversele categorii de opere protejate, obiectul probei si modul in care se face dovada va fi diferit, in functie de genul operei in litigiu.