Rezerva Succesorală și Cotitatea Disponibilă

1. Notiuni generale.

În principiu, orice persoana fizica poate sa dispuna liber de bunurile care alcatuiesc patrimoniul sau, prin acte juridice inter vivos – cu titlu oneros sau cu titlu gratuit -, cât si mortis causa, prin testament, instituind legate.

Dreptul de dispozitie astfel cum este el definit de art. 480 C. civil, ca drept exclusiv si absolut, poate fi exercitat numai în limitele marginite si determinate de lege (art. 41 din Constitutie, art. 475 si 480 C. civil).

În materia mostenirii astfel de limitari sunt prevazute în favoarea unor rude ale dispunatorului – descendenti si parinti - precum si în favoarea sotului supravietuitor, care au calitatea de mostenitori rezervatari. Aceste limitari vizeaza actele cu titlu gratuit savârsite inter-vivos (donatiile) si mortis causa (testamentele), precum si exheredarea (dezmostenirea).

În ipoteza ca nu exista mostenitori rezervatari, ci numai nerezervatari (ascendenti ordinari si colaterali) sau nu exista deloc, dispunatorul poate hotarî asupra soartei pe care urmeaza sa o aiba elementele componente ale patrimoniului sau, cum doreste atât prin acte cu titlu oneros cât si acte cu titlu gratuit.

Atunci când exista mostenitori rezervatari, mostenirea se compune din doua parti: rezerva succesorala si cotitatea disponibila. Aceasta din urma se obtine prin scaderea din masa succesorala a rezervei.

2. Rezerva succesorala.

Este definita ca fiind acea parte din patrimoniul celui care lasa mostenirea, care prin vointa este declarata indisponibila în favoarea anumitor mostenitori legali, împotriva vointei titularului patrimoniului si de care acesta nu poate dispune prin acte cu titlu gratuit, în timpul vietii sau pentru cauza de moarte. Rezerva priveste doar actele cu titlu gratuit. Actele cu titlu oneros pot fi facute, în principiu, fara nici o îngradire, chiar daca ele micsoreaza patrimoniul. Rezerva succesorala este o parte a mostenirii care nu poate fi atinsa si care legea o lasa în deplina proprietate mostenitorilor rezervatari, fara sarcini sau restrictii privind devolutiunea, împartirea, dispozitia bunurilor ce o alcatuiesc.

Institutia rezervei succesorale este cunoscuta înca din dreptul roman si a aparut ca o reactie fireasca împotriva libertatii absolute de a dispune prin testament din partea lui de cujus. Traditia romana nu cuprindea reglementari prohibitive. Ele au aparut în perioada republicana pe fondul contracararii abuzurilor, din moment ce traditia juridica de pâna atunci nu avuse timpul necesar si interesul rezultat din documente de a le tempera. Una dintre primele masuri a fost prin Lex Furia testamentaria data între 204 si 169 î. Hr., care interzicea legatele mai mari de o mie de asi. În anul 40 î. Hr. prin Lex Falcidia se reglementeaza imperativ dreptul eredelui de a primi un sfert din activul net al mostenirii, care se calcula în doua etape în raport de activul si de pasivul succesiunii.

Redactorii codului civil francez de la 1804 au apreciat ca “transmiterea succesiva a rezervei este aceea care stabileste rangul si starea cetatenilor.”

În zilele noastre rezerva succesorala este legata organic de dreptul de proprietate privata personala, are rolul de protectie sociala si economica a celor în favoarea carora functioneaza si o puternica masura de protectie juridica lasata la latitudinea mostenitorilor legali rezervatari.

2.1. Caracterele juridice ale rezervei succesorale. Acestea rezulta din definitia data rezervei succesorale ca fiind acea parte din mostenire asupra careia nu se poate dispune.

a) Rezerva este o parte a mostenirii si anume acea parte pe care legea civila o atribuie, imperativ, mostenitorilor legali rezervatari, chiar împotriva vointei defunctului. Ea are caracter succesoral (pars hereditas) si rezulta din prevederile art. 841 C. civil, care împarte mostenirea în rezerva succesorala si în cotitatea disponibila, de aceasta din urma testatorul putând sa dispuna fara nici o îngradire.

Rezerva nu este o parte din mostenirea pe care testatorul o lasa efectiv la moartea sa, ci o fractiune din mostenire, pe care ar fi lasat-o daca nu ar fi facut liberalitati.

Dreptul la rezerva este un drept propriu al mostenitorilor rezervatari nascut la data deschiderii mostenirii în persoana mostenitorilor rezervatari si nu un drept dobândit pe cale succesorala de la de cujus. Adica sunt terti fata de actele de liberalitate ale defunctului care nu le sunt opozabile, cum sunt cele cu titlu oneros, precum sunt terti daca renunta la succesiune.

Din caracterul rezervei succesorale de a fi o parte a mostenirii, decurg unele efecte:

a/1 – mostenitorii care pretind rezerva trebuie sa vina efectiv la mostenire. Pentru a fi mostenitor rezervatar trebuie mai întâi sa fie constatata aceasta calitate, prin clasa, gradul caruia îi apartine prin exprimarea vocatiei concrete si utile la mostenire si sa nu fie nevrednic sau renuntator.

a/2 –rezerva succesorala are o exprimare plurala, adica daca exista mai multi mostenitori rezervatari cu vocatie utila, rezerva se determina si se atribuie în mod colectiv, global, întregului grup. Face o exceptie sotul supravietuitor, caruia, în concurs cu alti rezervatari, i se atribuie cota sa în mod individual. De exemplu, daca în clasa de mostenitori rezervatari sunt trei descendenti, în clasa de mostenitori nerezervatari sunt trei descendenti ai lui de cujus, rezerva lor, care este de ¾ parti, li se atribuie colectiv, în indiviziune. Calculul cotelor se face dupa schema urmatoare. x)