Protecția juridică a florei și a faunei

1. Reglementări internaționale privind protecția și conservarea animalelor

În dreptul internațional, protecția florei și faunei sălbatice a dobândit o importanță excepțională pe măsură ce viața sălbatică a fost din ce în ce mai amenințată de agresiunea factorilor antropici, cum sunt supraexploatarea resurselor biologice naturale, poluarea, precum și de încălcarea regulilor internaționale privind normele de vânat și pescuit în ceea ce privește fauna și cele de exploatare în ceea ce privește flora. În categoria factorilor negativi de origine naturală putem enumera: seceta, inundațiile, erupțiile vulcanice, cutremurele, acțiuni și fenomene care compromit, uneori în mod iremediabil.

Fiind suportul vieții, atitudinea omului față de biodiversitate e necesar a fi orientată în direcția protecției, conservării și monitorizării la nivel național și internațional a naturii pe baza concepției privind dezvoltarea durabilă.

Consecințele negative ale acțiunilor oamenilor au devenit alarmante la mai puțin timp după începutul secolului al XIX-lea. S-a estimat că timp de două secole, au dispărut 120 de specii de păsări și 95 specii de mamifere.

Prima convenție internațională multilaterală privind protecția unor specii de păsări ce nu sunt supuse exploatării în scopuri comerciale a fost Convenția de la Paris din 1902.

Ulterior, ca urmare a formării unor noi concepții cu privire la protecția păsărilor, a fost incheiată la Paris, în 1950 Convenția internațională pentru protecția păsărilor care prevede că toate păsările trebuie protejate. Deși a reprezentat un progres față de convenția anterioară, problemele de conservare a speciilor nu sunt reglementate unitar și sunt incomplete.

Declarația de la Stockholm din 1972, conține o modificare importantă de atitudini, prevăzând că omul poartă o răspundere specială în ceea ce privește apărarea și administrarea înțeleaptă a patrimoniului constituit din flora și fauna sălbatică și de mediul lor înconjurător, care sunt azi grav amenințate de un concurs de factori nefavorabili.

Acest principiu cuprinde o idee fundamentală, potrivit căreia flora și fauna constituie un patrimoniu care face parte integrantă dintr-un ecosistem ale cărui habitate trebuie conservate și protejate împotriva oricăror perturbări.

În 1973, la Washington s-a încheiat Convenția asupra comerțului internațional cu specii sălbatice de floră și faună amenințate cu dispariția, având ca procedeu de reglementare tehnica anexelor care se referă la comerțul internațional cu animale amenințate cu dispariția, la specii vulnerabile și la toate speciile pe care o parte contractantă le declară subsumate limitelor competențelor proprii.

Convenția pleacă de la constatarea că supraexploatarea unor specii de animale și vegetale, până la punerea în pericol al perenității lor, au drept cauză comercializarea acestora și prin urmare tranzacțiile trebuie interzise sau puse sub control.

Pentru exportul acestor specii de animale este necesară eliberarea și prezentarea în prealabil a unui permis care trebuie să îndeplinească următoarele condiții: o autoritate științifică a statului exportator trebuie să ateste că exportul nu prejudiciază supraviețuirea speciei în cauză; un organ de gestiune a statului exportator trebuie să garanteze că specimenul nu a fost obțiunut prin încălcarea legilor privind prezervarea florei și faunei și că specimenul în viață ce urmează a fi transportat în alt stat, va fi ferit de riscul rănilor, îmbolnăvirilor sau al tratamentelor inadecvate. Organul de gestiune a statului exportator trebuie să ceară un permis de import.

Sancțiunile prevăzute de Convenție, care pot fi luate de către părți, includ sancțiuni penale privind fie comerțul, fie deținerea unor specimene amenințate cu dispariția sau amândouă.

Aplicarea acestei Convenții a dat rezultate satisfăcătoare, majoritatea părților semnatare aplicând rigulos dispozițiile de conservare. Există însă unele dificultăți în ceea ce privește protejarea speciilor amenințate cu dispariția și a celor vulnerabile, în sensul că braconajul și exportul de contrabandă nu pot fi stăpânite.

Pentru a proteja speciile de faună sălbatică care se află pe cale de dispatiție , statele se obligă să ia măsuri legislative sau administrative adecvate și să interzică pentru aceste specii:

- toate formele de capturare, de deținere și de ucidere intenționată a specimenelor de faună. Activitățile reprezintă forme de braconaj.

- degradarea sau distrugerea intenționată a locurilor de reproducere și a zonelor de repaus;

- perturbarea intenționată a faunei sălbatice, mai ales în perioadele de reproducere și de hibernare;

- distrugerea sau culegerea intenționată a ouălelor în natură sau deținerea lor, chiar goale;

- deținerea sau comercializarea internă a acestor animale vii sau moarte.

I) Tratate, cursuri, monografii

1. Duțu, Mircea, Drept internațional al mediului, Ed. Economică, București, 2004;

2. Făiniș, Florin, Dreptul mediului, Editura Pinguin Book, București, 2005;

3. Lupan, Ernest, Tratat de dreptul protecției mediului, Ed. C. H. Beck, București, 2009

4. Marinescu, Daniela, Tratat de dreptul mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2010;

5. Mazilu, Dumitru , Drept comunitar al mediului, Ed. Lumina Lex, București, 2004;

6. Negruț, Vasilica Dreptul mediului, Ed. Fundației Academice „ Danubius ”, Galați, 2008;

7. Sandu, Florin, Gheorghe Iulian Ioniță, Dreptul mediului, Ed. Sylvi, București, 2003;

8.Țarcă, Ștefan, Tratat de dreptul mediului, Ed. Lumina Lex, București, 2011;

II) Site-uri internet

1. www.roportal.ro;

2. http://alexandrapetrescu97.blogspot.ro;

3. www.naturalist.ro;