Principiul personalității

A.Principiul personalităţii ca principiu fundamental al dreptului penal

Ca şi principiu fundamental al dreptului penal, principiul personalităţii se referă la caracterul personal al răspunderii juridice. Potrivit acestui principiu, pot fi trase la răspundere penală numai persoanele care au săvârşit o infracţiune şi care sunt vinovate de aceasta Caracterul personal al răspunderii penale implica aplicarea pedepsei numai celui ce a săvârşit o infracţiune iar celelalte sancţiuni de drept penal se aplica numai faţă de acela care prin fapta sa a creat starea de pericol social ce trebuie înlăturată

Răspunderea penală a făptuitorului decurge, în mod obiectiv, din săvârşirea infracţiunii şi trebuie analizată distinct după cum vorbim despre persoana fizică său persoana juridică.

În ceea ce priveşte persoana fizică, semnifică faptul că în dreptul penal nu există răspundere penală pentru fapta altuia, lucru admisibil în alte ramuri de drept, precum în dreptul civil, unde se întâlneşte la răspunderea delictuală, de exemplu, răspunderea părinţilor pentru copii lor minori.

Drept consecinţă nici sancţiunea, indiferent de natura ei, nu poate fi executată de o altă persoană decât cel vinovat de săvârşirea unei infracţiuni.

Deşi nici răspunderea colectivă nu este adminisibila, art. 198 C.pen. instituie o notabilă excepţie prin prevederile legate de răspunderea penală în cazul infracţiunii de încăierare. Astfel, dacă nu se cunoaşte care dintre participant au săvârşit vătămarea gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii unei personae, se aplică tuturor închisoarea de la 1 la 5 ani, iar în cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani Cu toate acestea criteriile de individualizare a pedepselor enumerate de art. 74 C. pen. permit individualizarea pedepsei în raport de activitatea infracţională desfăşurată de fiecare participant

O problemă care s-ar putea ridica este aceea dacă acest caracter personal se mai păstrează şi în cazul persoanei juridice.

În doctrina se apreciază că există compatibilitate între caracterul personal al răspunderii penale şi răspunderea penală a persoanei juridice.

În realitatea judiciară au existat situaţii când a fost condamnată persoană juridică, dar şi persoana fizică conducătorul persoanei juridice. În această situaţie nu suntem în prezenţa unei răspunderi solidare, că în materie civilă O explicaţie pentru această soluţie ar putea fi dispoziţia din art. 135 alin 3 C.pen. conform cu care răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni

B.Principiul personalității ca principiu al aplicării legii in spațiu

Eficienţa legii penale se raportează la anumite elemente care îi determină limitele de aplicare. Aceste elemente sunt: spaţial, timpul, persoanele şi faptele. Codul penal roman a consacrat principii în legătură numai cu spaţiul şi timpul, urmând ca problemele în legătură cu persoanele şi faptele să îşi găsească rezolvare în cadrul celor dintâi fără a le minimalize importanta în aplicarea legii penale

Principiul teritorialităţii acoperă doar sfera infracţiunilor care se săvârşesc în limitele teritoriale (spaţiul) ale României. În concret, pot apărea însă unele situaţii când infracţiunile sunt săvârşite în străinătate de către cetăţeni romani.

Pentru astfel de situaţii, în dorinţa de a asigura o eficienţă sporită în lupta împotriva infracţionalităţii, legea penală romana se poate aplica în spaţiu şi dincolo de limitele teritoriale ale României, potrivit principiului subsidiar al personalităţii

Cunoscut şi că principiul naţionalităţii, principiul personalităţii este înscris în art. 9 alin. 1 şi 2 C. pen. în conformitate cu care legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării , de către un cetatea roman sau de o persoană juridică romana, dacă pedeapsa este mai mare de 10 ani. În celelalte cazuri, legea penală româna se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută că infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită ori dacă este comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat

Principiul personalităţii legii penale evidenţiază că, cetăţeanul român sau persoana fără cetăţenie domiciliată în România, care săvârşeşte o infracţiune în străinătate se afla în raporturi juridice cu statul român, care îl ocroteşte dar îl şi obligă la respectarea legii acestuia, inclusiv atunci când nu se afla pe teritoriul ţării

1.Alexandru Boroi, “Drept penal, Partea generală”, Editura C.H. Beck, București, 2010

2.Constantin Butiuc, “Manual de drept penal, Partea generală - ed. A II-a revăzută”, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2014

3.Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român, Partea generală”, Editura Universul Juridic, București, 2012

4.Marcel Ioan Rusu,”Drept penal. Partea generală”, Editura Hamangiu, București, 2014

5.Tudor Amza “Drept penal. Partea generală”, Editura Universul Juridic, București, 2014

6.Viorel Pașca,”Curs de drept penal, Partea generală - ed. a II-a”, Editura Universul Juridic, București, 2012