Principalele etape ale construcției europene - de la Tratatul de la Roma, la convenția privind viitorul Europei

1. Introducere. Deschiderea ,,santierului european"

Unii istorici considera ca intalnirea de la Elba a fortelor militare sovietice si americane, din primavara anului 1945, odata cu zdrobirea Germaniei fasciste, simboliza infrangerea Europei si prefigura divizarea acesteia. De ce ? Pentru ca Europa distrusa de razboiul devastator, slabita si saracita, urma sa fie impartita intre cei doi invingatori: SUA si URSS. In aceste conditii, oamenii politici din Europa Occidentala au avut o obsesie: cum sa organizeze in mod durabil pacea, cum sa refaca rolul si influenta Europei in lume si cum sa faca sa renasca economiile devastate de razboi. Si astfel ,,ideea europeana" - prezenta mai ales in cercurile intelectuale si universitare - devine o idee foarte populara. Vointa de unificare a Europei de Vest a progresat repede. Discursul tinut, la 19 septembrie 1946, de fostul premier britanic Winston Churchill - aflat la acea data in opozitie - la Universitatea din Zurich, reprezenta prima luare de pozitie oficiala a unui om de stat in favoarea unificarii europene: ,,Trebuie - spunea acesta - sa construim un fel de Statele Unite ale Europei ... De ce nu ar exista o grupare europeana, care ar da popoarelor, indepartate unul de celalalt, sentimentul unui patriotism mai larg si a unui fel de nationalitate comuna? .... Si de ce o grupare europeana n-ar putea ocupa locul ce-i revine in mijlocul altor mari grupari, contribuind la conducerea barcii umanitatii ?".

Miscarile europene se regrupeaza si organizeaza, in mai 1948, un Congres la Haga unde se afirma un puternic curent federalist. Ulterior, ,,ideea europeana" a fost insusita rapid de guvernele vest-europene, iar constructia europeana a devenit, esentialmente, o preocupare interguvernamentala. Motivatia principalelor state vest-europene pentru a participa sau nu la ,,constructia europeana" era diferita: Franta era inca ezitanta intre renuntarea la statutul de mare putere coloniala pe care-l detinea si vointa de a fi motorul principal al integrarii europene; Marea Britanie favoriza mai degraba o alianta cu SUA decat sa renunte la politica sa insulara, printr-o integrare cu vechiul continent;Germania si Italia urmareau sa iasa din izolarea impusa de statutul lor de tari invinse in razboi; Tarile Benelux, respectiv Belgia, Olanda si Luxemburg, organizate, din 1948, intr-un sistem de liber-schimb comercial se pronuntau pentru integrare, inclusiv pentru a fi protejate de tendintele dominatoare ale marilor vecini: Franta si Germania .

2. Nasterea Comunitatii Economice Europene: Planul Schumann (1950)

Esecul Conferintei de la Moscova a ministrilor de externe ai URSS, Frantei si Marii Britanii asupra Germaniei, din aprilie 1947 a condus la ruptura dintre fostii aliati. Europa s-a rupt in doua blocuri diametral opuse. Procesul a fost accentuat in iulie 1947 cand Uniunea Sovietica si tarile satelit din Europa Rasariteana au refuzat sa accepte planul Marshall si sa adere la Organizatia pentru Cooperare Economica Europeana (OCEE) infiintand in ianuarie 1949, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). In aceste conditii, SUA si Marea Britanie ii confera Frantei sarcina de a lua initiativa in privinta Germaniei. Astfel s-a putut afirma ,,planul Schumann" - pe atunci, ministrul de externe al Frantei.

Elaborat de Jean Monnet, planul este prezentat ministrului francez de externe, Robert Schuman la 29 aprilie 1950 care, la randul sau, l-a facut public, la 9 mai 1950, printr-o Declaratie a Consiliului de Ministri al Frantei. De aceea, nu intamplator data de 9 mai este sarbatorita, azi, ca ,,Ziua Europei" .

Planul Schumann prevedea plasarea industriei carbunelui si otelului din Franta si Germania, sub o inalta autoritate comuna, care stabilea si libera circulatie a celor doua productii, reglementand astfel nivelurile de productie din Ruhr. Propunerea franceza a fost acceptata de Germania, Italia si cele 3 tari din Benelux, care semneaza, la 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris privind instituirea Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului (CECO). In acest plan trebuie remarcata mai ales semnificatia sa politica: CECO va stabili o egalitate in drepturi si indatoriri intre tari invingatoare si tari invinse in sanul unei organizatii noi, supranationale fondata pe delegarea liber-consimtita de suveranitate de la statele membre la Comunitate .

3. Tratatul de la Roma (1957): relansarea economica

Perioada 1950 - 1954 a fost dominata de proiectul francez privind crearea unei Comunitati Europene de Aparare (CEA). Urmare declansarii razboiului din Coreea, SUA si-a propus reinarmarea Germaniei. Franta insa, tematoare, a propus integrarea armatei RFG intr-o forta europeana de aparare. Tratatul privind infiintarea CEA a fost semnat in 1952, dar din cauza votului negativ din Adunarea Frantei (august 1954), proiectul a cazut. Esecul inregistrat in politica de aparare, a determinat tarile vest-europene sa caute un alt domeniu, respectiv cel economic. Asa s-a ajuns ca, la 25 martie 1957 sa fie semnate, la Roma, doua tratate privind crearea Comunitatii Economice Europene (CEE) si a EURATOM-ului.

Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957, a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958. Perioada 1959 - 1970 a fost dominata de concretizarea obiectivelor Tratatului, respectiv crearea unei ,,Piete Comune", in doua sectoare principale : uniunea vamala industriala si agricultura. Eliminarea taxelor vamale intercomunitare si suprimarea contingentelor cantitative au fost programate pe o perioada tranzitorie de 12 ani. Perioada a fost insa redusa cu 18 luni, ceea ce a permis sa se constate realizarea Uniunii Vamale la 1 iulie 1968. De aceea, intre 1968 si 1993, CEE a fost cunoscuta, mai ales sub denumirea de ,,Piata Comuna".

Intre 1958 si 1970, efectele inlaturarii barierelor vamale au fost spectaculoase: comertul intercomunitar a crescut de 6 ori, iar Produsul Intern Brut al tarilor membre a crescut in medie cu 70 %.

Articolele 38 si 39 din Tratat au permis formarea unei Politici Agricole Comune (PAC). Prin aceasta, Piata Comuna s-a realizat, odata cu deschiderea frontierelor si in domeniul productiei agricole. Tarile membre ale CEE si mai ales Franta au considerat Politica Agricola Comuna (PAC) ca principalul instrument de modernizare a propriilor agriculturi, iar Comisia ca vehicul esential de integrare comunitara. Se apreciaza ca PAC a contribuit puternic la procesul de unificare europeana .

Fundamentala, in aceste perioade, a fost cooperarea intre tarile membre pentru a gasi solutii unanim acceptabile diverselor provocari cu care s-a confruntat Uniunea. Toate aceste solutii aveau nevoie de o baza juridica, de unde a decurs si nevoia modificarii Tratatului de la Roma din 1957.

4. Actul Unic European (1986)

Crearea Uniunii Europene n-ar fi fost insa posibila fara decizia Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a hotarat reunirea intr-un singur text a amendamentelor asupra Tratatului de la Roma si a dispozitiilor privind cooperarea politica. Toate aceste amendamente au fost cuprinse in ,,Actul Unic European", semnat de sefii de stat sau de guvern ai statelor membre la 17 februarie 1986 si intrat in vigoare, dupa ratificare, la 1 iulie 1987 . Actul Unic European a consacrat:

- Institutionalizarea formala a Consiliului European (format din sefii de stat sau de guvern si de presedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru stabilirea directiilor de dezvoltare a Comunitatii;

- Introducerea sistemului de vot al majoritatii calificate in cadrul Consiliului de Ministri, pentru adoptarea acelor decizii care au in vedere finalizarea pietei interne, politica sociala, coeziunea economica si sociala si politicia cercetarii. Introducerea votului majoritar in Consiliu va permite scoaterea CEE din impas si adoptarea a cca. 300 directive privind crearea, in perspectiva, a Pietei Interne;

- Intarirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor legislative de cooperare si a necesitatii acordului PE pentru deciziile privind aderarea de noi membri si acordurile de asociere;

- Infiintarea ,,Tribunalului Primei Instante", alaturi de Curtea Europeana de Justitie (CEJ);

- Cresterea numarului politicilor comune, prin adaugarea politicilor de mediu, cercetare stiintifica, coeziune economica si sociala;

- Stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pietei interne (notiunea de ,,piata interna" fiind mai puternica decat cea de ,,piata comuna", implicand nu numai realizarea celor patru libertati - libera circulatie a bunurilor, libera circulatie a serviciilor, libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a capitalului - ci si implementarea a noi politici si a coeziunii economice si sociale.).