Prezentarea Generală a Constituției din 1991

Evenimentele premergătoare adoptării Constituţiei din 1991

Revoluţia română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii, care au schimbat regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale Elena. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie; România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă. Lunga perioadă de dictatură şi abuzuri s-a încheiat la 22 decembrie 1989, prin victoria Revoluţiei Române începute la 16 decembrie 1989 la Timişoara, dictatorul fiind acuzat de genocid şi executat împreună cu soţia sa.

În cazul revoluţiei, voinţa poporului a fost exprimată în Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989. Aspiraţiile celor care au înfăptuit revoluţia, s-a concentrat în mod neechivoc pe ideea instituirii unei democraţii reale, a reaşezării instituţiilor statului pe temelia promovării valorilor statului de drept, precum şi pe o nouă concepţie cu privire la drepturile omului şi la libertăţile cetăţeneşti, ca şi la mecanismele juridice de garantare a acestora. Primul act important al puterii este Decretul-lege nr.2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea si funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale .

Adoptarea Constituţiei

În legătură cu adoptarea actualei Constituţii a României, s-a considerat că ar fi fost mai bine ca, după evenimentele din decembrie 1989, să fi fost repusă Constituţia din 1923, cum s-a procedat prin Decretul-lege nr.1626 din 31 august 1944, fiindcă Constituţia din 1923 a fost considerată cea mai democratică din istoria constituţională a României.

Constituţia adoptată în 1991, a fost creată pentru a se consacra trecerea de la sistemul comunist la organizarea de tip democratic a acestuia după 1989. În acest sens Parlamentul, ales democratic în anul 1990, s-a constituit ca Adunare Constituantă şi a numit o comisie specială pentru elaborarea proiectului de Constituţie. Constituţia a fost adoptată de Parlament în 21 noiembrie şi aprobată prin referendum popular în data de 8 decembrie 1991. Elaborată într-o concepţie modernă, Constituţia României este legea fundamentală a statului român, formată din norme juridice, învestite cu forţă juridică supremă şi care reglementează acele relaţii sociale fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii politce a cetăţenilor, reinstaurând democraţia parlamentară şi pluralismul politic în România după o întrerupere de aproape jumătate de secol.

Criticile aduse noii Constituţii

Deşi se recunoaste unanim necesitatea respectării Constituţiei, ca fiind o cerinţă de bază a afirmării statului de drept spre care tinde societatea noastră, încă de la adoptarea acesteia au fost numeroase criticile care i s-au adus. Cele mai frecvente critici care se aduc Constituţiei din 1991 se referă la ignorarea tradiţiilor constituţionale româneşti (mai ales cele din perioada interbelică), la imobilismul şi rigiditatea excesivă privind posibilităţile de modificare şi revizuire a textului constituţional, la evitarea folosirii denumirii de "puteri ale statului", înlocuită cu "autorităţi publice", şi lipsa de reglementare a principiului separaţiei puterilor în stat. Contestări există chiar şi cu privire la introducerea noilor instituţii - Curtea Constituţională, Avocatul Poporului, considerate ca fiind străine specificului constituţional românesc. Constituţia României din 1991 a fost deseori criticată mai ales de Eleodor Focşeneanu, care în lucrările sale încerca să demonstreze caracterul ilegal al proclamării republicii, şi a subliniat deficienţele legii fundamentale. Chiar a afirmat că din cauza nerespectării anumitor procedee şi formalităţi, Constituţia din 1991 nu este în vigoare. Credea că Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională şi-a depăşit atribuţiile legale prin instituirea implicită a funcţiei de preşedinte al României, iar forma de guvernământ nu a fost votată prin referendum explicit, ci implicit (cetăţenii nu au avut posibilitatea de a se exprima separat asupra formei de guvernământ: monarhie sau republică). Tot el afirma că: „Constituţia din 1991 se caracterizează prin ruptura totală cu tradiţia constituţională democratică românească şi lipsa unei concepţii unitare, ea fiind rezultatul unei alăturări de texte luate în mod separat din mai multe constituţii europene şi chiar din Convenţia europeană a drepturilor omului din 3 septembrie 1953 şi, în consecinţă, deşi unele din ele au un conţinut acceptabil în sine, absenţa unei legături coerente a dus la un rezultat mediocru .” Critica lui viza şi Frontul Salvării Naţionale, afirmând că din lipsa concurenţei şi cu ajutorul unor partide mai mici, „a impus legile pe care le dorea şi chiar Constituţia, realizând un fel de dictatură a majorităţii parlamentare .” Era de părere că ar fi fost optim repunerea în vigoare a Constituţiei din 1923.

Ideile lui Focşeneanu au fost combătute şi a fost subliniată necesitatea adoptării unei noi constituţii după 1989, respectiv cea din 1991. În conţinutul Constituţiei din 1991 era necesar să se reflecte exigenţele realităţilor de acum şi nu cele care au determinat adoptarea Constituţiei din 1923. Constituţia din 1991 a reformulat sistemul constituţional românesc, reflectând realităţile statale şi juridice din prezent, ceea ce Constituţia din 1923 nu putea face. Totodată Constituţia din 1991 cuprinde o declaraţie de drepturi şi libertăţi care este de esenţa oricărei constituţii. Dezvoltarea instituţiei drepturilor fundamentale s-a realizat după ce Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia universală a drepturilor omului, la 10 decembrie 1948, cu ani buni după adoptarea Constituţiei din 1923. Ar fi fost greu să se readucă în actualitate reglementări constituţionale vechi de aproape şapte decenii. Cu toate acestea Constituţia din 1991 a valorificat numeroase dispoziţii ale Constituţiei din 1923. „Pe cale de consecinţă, Constituţia din 1923 nu poate fi repusă în vigoare întrucât realităţile pe care le-a consacrat în urmă cu aproape şapte decenii erau altele decât cele de astăzi .”

Prezentarea Constituţiei din 1991

Constituţia din 1991 reprezintă cadrul legislativ fundamental pentru organizarea şi funcţionarea statului şi societăţii româneşti pe baze democratice. Ea consacră reinstaurarea democraţiei constituţionale în România, creând premisele pentru afirmarea unui regim politic pluralist. Desigur, Constituţia adoptată la sfârşitul anului 1991, la doi ani de la Revoluţie, reflectă condiţiile în care a fost elaborată, precum şi ideile, concepţiile forţelor majoritare din Adunarea Constituantă, care au adoptat-o la 21 noiembrie 1991, validate de rezultatele referendumului din 8 decembrie al aceluiaşi an. Conţinutul normativ al Constituţiei este structurat din punct de vedere juridic în 152 de articole care sunt grupate în şapte titluri, unele având capitole şi secţiuni.