Politica Externă și de Securitate Comună

Politica Externa si de Securitate Comuna constituie una din modalitatile de realizare a relatiilor externe ale Uniunii Europene.

Reglementarea sa juridica a fost realizata relativ tarziu fata de restul constructiei europene, avand in vedere natura sensibila a acestei politici care in continuare se regaseste in sfera competentelor statelor membre.

Nevoia unei politici externe comune bazate pe cooperarea statelor a facut ca, anterior aparitiei U.E., politica externa intre statele membre ale Comunitatilor europene sa se desfasoare in cadrul Cooperarii politice europene (CPE), lansata in 1970, in urma raportului ministrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Comunitatilor Europene de la Luxemburg si extinsa prin Actul Unic European (AUE) din anul 1987.

Cooperarea politica europeana consta in consultari periodice intre ministri afacerilor externe si in contacte permanente dintre administratiile acestora. Ei convenisera sa se informeze reciproc cu privire la orice problema importanta de politica externa, sa ajunga la un punct de vedere comun si, in masura in care este posibil, sa adopte o pozitie comuna. Orice decizie trebuia luata cu unanimitate de voturi. Problemele ce priveau securitatea se limitau insa la aspectele politice si economice, adica nu includeau si domeniul apararii.

Necesitatea existentei unei politici externe si de securitate comuna in toate domeniile la nivel european s-a accentuat in momentul cand Franta s-a retras din structurile militare ale N.A.T.O., la 7 martie 1976.

Prin Tratatul de la Maastricht din 1992, completat prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea Europeana si-a stabilit obiectivul afirmarii sale pe scena internationala, in special prin punerea in practica a unei politici externe si de securitate comuna, incluzand definirea in timp a unei politici de aparare, care ar putea conduce, la momentul potrivit, la o aparare comuna. Conform Tratatului de la Maastricht, politica externa si de securitate comuna (P.E.S.C.) constituie cel de-al doilea pilon al U.E., alaturi de Comunitatea Economica Europeana (pilon intai) si Justitia si Afacerile Interne (pilonul al treilea).

Tratatele de la Amsterdam (1997) si Nisa (2000) constituie momentul intrarii in scena in mod activ a P.E.S.C. Noutatile aduse de Tratatul de la Amsterdam sunt urmatoarele: crearea unui dispozitiv de actiune autonoma dotat cu un cadru juridic solid datorita cooperarii dintre state si a unui Inalt Reprezentant pentru P.E.S.C., care este in acelasi timp si Secretarul General al Consiliului. Acesta are rolul de a contribui la realizarea unei politici externe comune la nivelul U.E. ceea ce constituie un progres in materie de politica externa.

Obiectivele actuale ale P.E.S.C. sunt:

-apararea valorilor comune, a intereselor fundamentale si a independentei Uniunii;

-intarirea securitatii Uniunii si statelor membre sub toate formele;

-mentinerea pacii si intarirea securitatii internationale, conform principiilor Cartei O.N.U., a principiilor Actului final de la Helsinki si a obiectivelor Cartei de la Paris;

-promovarea cooperarii internationale;

-dezvoltarea si intarirea democratiei si a statului de drept si respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Spre deosebire de metoda comunitara, proprie integrarii economice, metodele P.E.S.C. se caracterizeaza prin cooperarea intre statele membre, pentru conducerea politicilor si prin punerea graduala in practica a unor actiuni comune, in domeniile in care statele membre au interese comune. In acelasi timp, statele isi asuma angajamentul de a sprijini activ si fara rezerve P.E.S.C., de a se abtine de la orice actiune contrara intereselor Uniunii, de a veghea la conformitatea politicilor lor nationale cu pozitiile comune, de a se informa reciproc asupra oricaror probleme de politica externa si de securitate si de a sustine pozitii comune in cadrul organizatiilor internationale.

Actuala politica de securitate si cooperare comuna la nivel european, se bazeaza atat pe stabilitatea politica, cat si pe cea militara. Politica de securitate bazata pe cooperare renunta la orice idee de a impune stabilitatea prin mijloace de confruntare

Inceputurile cooperarii politice, la nivel european

Dupa 1990, odata cu disparitia structurii bipolare a lumii si incheierea razboiului rece, cu colapsul Uniunii Sovietice si a Tratatului de la Varsovia, cadrul conflictelor si al amenintarilor conventionale s-a schimbat in mod semnificativ. Noile amenintari, la nivel mondial au cuprins un spectru larg de tensiuni si riscuri precum:

-Tensiunile interetnice;

-Reimpartirea zonelor de influenta;

-Criminalitatea transfrontaliera organizata;

-Cresterea instabilitatii politice a unor zone;

-Transferul de arme si substante radioactive, de droguri si de fiinte umane;

-Proliferarea unor entitati statale slabe, asa numitele ,,state esuate" (failed states), caracterizate prin administratii ineficiente si corupte;

-Terorismul international;

-Proliferarea armelor de distrugere in masa (nucleare, chimice, bacteriologice).

La nivel european, amenintarile la adresa pacii si securitatii s-au manifestat, in principal, in urmatoarele domenii:

-Dezmembrarea unor state multinationale (Iugoslavia, Cehoslovacia, Uniunea Sovietica);

-Intensificarea conflictelor interetnice;

-Terorismul international, in care Europa este atat o tinta, cat si o baza de lansare a unor atacuri;

-Proliferarea armelor de distrugere in masa;

-Aparitia unor structuri statale slabe, indeosebi in Balcanii Occidentali si fostul spatiu sovietic;

-Cresterea dependentei energetice a continentului, avand in vedere ca Europa este cel mai mare importator de petrol si gaze naturale. Ori, majoritatea furnizorilor de energie se afla in zone instabile, precum Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Rusia si tarile Caucaziene.

Desi, inca de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial, Europa era preocupata de obtinerea unei anumite independente politice, incercarile ulterioare nu s-au soldat pentru mult timp cu rezultate palpabile. Esecul Frantei in promovarea unei colaborari politice la nivelul Europei Occidentale, a condus la concentrarea eforturilor spre dezvoltarea conlucrarii in plan economic.

De aceea, Tratatul de la Roma (1957) a conferit Comunitatii Economice Europene competente doar in domeniul economic. O buna perioada de timp, forta politica a CEE - in calitate de entitate distinctiva - a fost redusa, ca jucand un rol nesemnificativ in solutionarea problemelor sensibile ale vietii internationale.

Punctul de plecare al cooperarii politice europene dateaza din anii '70 cand statele membre ale CEE au recunoscut ca proiectul constructiei europene va fi incomplet fara o dimensiune de politica externa si securitate. Astfel, reuniunea ministrilor de externe din tarile comunitare de la Haga (iulie 1970) marca inceputul Cooperarii Politice Europene (CPE). Aceasta viza doar facilitarea schimbului de opinii intre ministrii europeni de externe si armonizarea pozitiilor acestora in scopul consolidarii solidaritatii statelor membre ale CEE in probleme majore de politica internationala.

Ulterior, sefii de stat sau de guverne, reuniti la Copenhaga in iulie 1973, au subliniat necesitatea ca Europa sa se prezinte ca o entitate distincta pe arena mondiala, mai ales in negocierile internationale, sa identifice pozitii comune asupra problemelor majore ale vietii internationale si sa sina cont de consecintele acestora asupra politicii mondiale.

In acelasi sens, Declaratia Consiliului European de la Stutgart din iunie 1983 au convenit noi pasi pe linia dezvoltarii CPE:

-Intensificarea consultarii dintre statele membre;

-Definirea unor principii si obiective comune, odata cu identificarea unor interese comune;

-Coordonarea pozitiilor statelor membre privitoare la aspectele politice si economice ale securitatii;

-Cooperarea mai stransa intre misiunile diplomatice ale statelor comunitare in terte tari.

Asadar, in perioada 1970 - 1983 am asistat la un proces incipient de armonizare a pozitiilor in domeniul politicii internationale, in baza unor acorduri informale ce nu presupuneau existenta unor structuri permanente.

Abia Actul Unic European (semnat la Luxemburg, in 1986) a consacrat oficial cooperarea europeana in materie de politica externa si a infiintat un Secretariat al CPE. Totusi, Actul Unic European nu facea referire la o ,,politica externa comuna"