Parlamentul European

I. Introducere. Uniunea Europeana – noul cadru al politicii europene

In literatura de specialitate precum si in mass-media se opereaza in mod frecvent cu anumite concepte care vin sa evidentieze structura complexa si dinamica a procesului constructiei europene: institutii comunitare si organe comunitare.

Conceptul de institutii comunitare se caracterizeaza prin urmatoarele elemente specifice:

• au rolul de a pune in aplicare, in temeiul competentelor lor, regulile juridice fundamentale de constituire si de functionare a Comunitatilor si a U.E.

• sunt create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene

• in domeniile in care actioneaza sunt dotate cu puterea de a lua decizii si de a le impune statelor membre; din aceasta perspectiva ele reprezinta o desprindere de schemele traditionale ale cooperarii internationale, in care executarea tratatelor este supusa disponibilitatii semnatarilor, suveranitatea nationala fiind cauza principala a asa-numitei "paralizii a tratatelor"

• prin natura lor, ele reprezinta interesele statelor (Consiliul), interesele Comunitatilor (Comisia), interesele popoarelor (Parlamentul) si interesele dreptului (Curtea de Justitie)

• beneficiaza de anumita autonomie juridica, administrativa si financiara, corolar al specificitatii lor functionale

Organele comunitare se diferentiaza prin faptul ca:

• indeplinesc functii consultative, cu caracter tehnic ori financiar, auxiliar;

• sunt prevazute prin tratate, altele sunt create de catre institutii in vederea exercitarii atributiilor lor; cele infiintate prin tratate pot avea personalitate juridica sau o simpla autonomie financiara; cele create de institutii trebuie sa aiba fundamentul in tratate, sa nu fie dotate cu puteri proprii de decizie, ci numai cu functii de executie strict controlate, sa nu modifice echilibrul institutional.

Institutiile comunitare sunt acele organe create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene, care neavând personalitate juridica, reprezinta interesele statelor, ale comunitatilor si popoarelor, asigura respectarea dreptului si actioneaza in domenii strict limitate, fiind dotate cu puterea de a lua decizii la nivel comunitar, pe care le impune statelor membre.

Organele comunitare sunt acele elemente structurale, create prin tratate sau de catre institutiile comunitare, in vederea indeplinirii unor functii consultative auxiliare cu caracter tehnic, financiar si de alta natura (Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic si Social).

Institutiile Uniunii Europene se pot imparti in doua categorii: cele care au orientare supranationala, cum ar fi: Comisia, Parlamentul European si Curtea de Justie si cele cu orientare interguvernamentala: Consiliul de Ministrii si Consiliul European (Anexa nr. 1).

Comisia este alcatuita din reprezentanti numiti de statele membre pentru o perioada de 4 ani. Ei nu reprezinta interesele propriilor guverne ci, intruchipeaza ideea de unitate europeana. Comisia simbolizeaza si asigura functionarea ideii de integrare supranationala mai mult decat orice organism.

Comisarii nu mai au dupa denumire nici un fel de legatura cu interesele guvernelor care i-au propus. Avand sediul la Bruxelles, Comisia identifica agenda de probleme si propune solutii pe care le inainteaza Consiliului de Ministri. Sub conducerea lui Jacques Delors Comisia si-a sporit personalul, ajungand la circa 13 000 de functionari care asigura din punct de vedere administrativ functionarea Uniunii Europene

Parlamentul European functioneaza la Strasbourg si este dupa cum spunea Conway Henderson "primul si singurul experiment in democratia transnationala". A fost infiintat in 1952 ca parte a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului. El nu poate adopta legi dar are prerogative in ceea ce priveste supravegherea bugetului Uniunii, fiind in masura sa blocheze o serie de propuneri executive. Parlamentul are chiar dreptul de a dizolva Comisia, daca o asemenea hotarare intruneste doua treimi din voturi.

Din 1979 membrii Parlamentului European sunt alesi direct de catre cetatenii din statele din care provin. In momentul in care Uniunea avea 12 membrii, numarul parlamentarilor se ridica la 518, dupa marirea ei la 15 membrii, numarul parlamentarilor a crescut la 626.

Este de mentionat, pentru aceasta succinta introducere, si faptul ca parlamentarii sunt alesi proportional cu numarul polulatiei din tara membra din care provin, iar in forul european nu mai sunt grupati pe blocuri nationale ci pe grupuri ideologice. In acest fel Parlamentul European ofera o imagine a spectrului politic al Uniunii Europene.

II. Parlamentul European

1. Prezentare generala

Parlamentul European reprezinta, în formularea Tratatului de la Roma din 1957, "popoarele statelor unite în Comunitatea Europeana". Aproximativ 375 de milioane de cetateni europeni din 15 tari sunt în prezent implicati în procesul de integrare, prin cei 626 de reprezentanti pe care îi au în Parlamentul European.

Primele alegeri directe în Parlamentul European s-au tinut în iunie 1979, când, la numai 34 de ani de la terminarea celui de al doilea razboi mondial, popoarele natiunilor Europei, o data destramate de razboi, au mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut gasi un simbol mai puternic al reconcilierii.

Parlamentul European, a carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere si influenta, printr-o serie de tratate. Aceste tratate, în special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ într-un parlament legislativ, cu puteri similare cu cele ale parlamentelor nationale.

Parlamentul European este singura institutie comunitara care se întâlneste si îsi tine dezbaterile în public. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului se publica în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.