Norme și Practici Privind Impozitarea

1. Unele considerente de ordin comunitar privind impozitarea

În spaţiul U.E. politica în domeniul impozitării este esenţială, modul de organizare şi funcţionare al ansamblului comunitar făcând ca acţiunea unei ţări să aibă impact nu numai în acea ţară ci şi în ţările învecinate.

În trecut diferenţele dintre ratele de impozitare ale diferitelor mărfuri între ţări tindeau să influenţeze activităţile comerciale. Apoi în scopul reducerii sarcinilor fiscale, contribuabilii îşi mutau reşedinţa într-un alt stat membru în care regimul era mai tolerant.

Diferenţele dintre ratele de impozitare au dus la o concurenţă evidentă între statele membre.

Integrarea în Uniunea Europeană, introducerea monedei unice şi influenţele sistemelor naţionale de impozitare din statele membre necesită o analiză profundă şi o administrare comună.

În contextul acestei teme de cercetare trebuie să întrevedem că Tratatul European conţine prevederi specifice de aliniere în materie fiscală. De aceea fiscalitatea, mai ales cea directă, şi coordonarea fiscalităţii s-au dovedit a fi relativ dificil de pus în practică.

Având în vedere că procedura de coordonare fiscală este una de importanţă, instituţiile europene încearcă să creeze un cadru adecvat pentru armonizare.

2. Taxarea, impozitarea afacerilor

Crearea Pieţei Unice şi finalizarea Uniunii Monetare şi Economice au condus la iniţiative comunitare noi în domeniul impozitelor şi taxelor. Eliminarea restricţiilor privind libera circulaţie a capitalurilor a provocat temeri, aceasta conducând la sarcini fiscale de la capital către forţa de muncă, cu consecinţe nefaste asupra ocupării forţei de muncă şi a protecţiei sociale.

Drept urmare, Comunitatea urmăreşte o serie de obiective atunci când construieşte politica generală de impozitare. Un prim obiectiv pe termen lung a fost prevenirea diferenţelor între cotele impozitelor indirecte şi ale sistemelor de impozitare ce pot introduce distorsiuni ale concurenţei în interiorul pieţei unice.

În ceea ce priveşte impozitarea directă, cadrul legal existent este reprezentat, în general, de acordurile bilaterale dintre statele membre, urmărindu-se „eliminarea ambiguităţilor legislative" ce conduceau la evaziunea fiscală şi evitarea dublei impuneri.

Cu toate că obiectivele in cauza au fost general acceptate, guvernele naţionale au fost reticente în a face paşi importanţi în vederea armonizării sistemului de impozitare în cadrul Comunităţii. Din acest motiv, toate măsurile privind impozitarea trebuie adoptate de Consiliul Uniunii Europene în unanimitate.

2.1. Impozitarea directă

În materie de impozite directe, Tratatul Comunităţii Europene nu specifică în mod expres alinierea acestora şi, în virtutea principiului subsidiarităţii, lasă libertatea statelor membre de a face reglementările necesare. Totuşi, acolo unde impozitarea directă are impact asupra liberei circulaţii a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor, ca şi asupra dreptului de stabilire a indivizilor sau a societăţilor, statele membre trebuie si stabilească un sistem de impozitare la nivel naţional care să respecte aceste drepturi fundamentale.

Apariţia unor situaţii speciale, cum ar fi dubla impozitare sau activităţile economice transfrontaliere, a impus adoptarea unor măsuri legislative comune tuturor statelor membre, aplicabile în special companiilor, şi care se adoptă de către Consiliu, în unanimitate.

Măsurile în cauză au fost iniţiate în 1990, fiind materializate prin două directive şi o convenţie. Directiva 90/435/CEE se referă la abolirea dublei impuneri a profitului distribuit între societăţi-mamă aflate în unul din statele membre şi filialele acestora aflate într-un alt stat membru. Directiva 90/434/CEE reduce povara fiscală ce poate împiedica reorganizarea societăţilor, iar Convenţia (90/436VCEE), bazată pe Articolul 239 al Tratatului introduce o procedură arbitrară de evitare a dublei impuneri privind ajustarea profitului dintre întreprinderi asociate aflate în state membre diferite.