Controlul contituționalității legilor este definit drept o activitate planificată pentru a verifica o conformitate dintre constituție și lege, acesta fundamentând-se pe principiul legalității, îndeplinind o cerință de ,,legalitate a legii”, deoarece această legee este obligată sa îndeplinească și să respecte normele constituției. Instituția dreptului constitutional cunoaște o serie de proceduri de urmat, reguli cu privire la autoritățile capabile pentru a efectua această verificare și totodată măsurile care pot fi luate după această procedură.
Funcțiile contolului constituționalității legilor sunt reprezentate de rezultatul unor realități juridice și statale, fiind în același timp garanția unor principia și structure constituționale. Astfel, aceste funcții ale controlului constituționalității legilor sunt de necontestat, ele fiind o oglindă transparentă a garantării supremației constituției. Totodată acest control apare ca o garanție pentru pacificarea vieții politice, de asemenea, el permite exprimarea eficientă a opoziției parlamentare. În timpul modificării unei Constituții sau dupa adoptare acesteia, este posibil să se realizeze prin intermidiul votului a doua treimi dintre parlamentari.
Principalele modele de control al constituționalității legilor sunt modelul European și modelul American.
Nașterea și dezvoltarea modelului european de control al constituționalității legilor stă în mod incontestabil sub semnul gândirii lui Hans Kelsen. Dacă modelul american s-a născut din necesități practice și în lipsa oricărei prevederi constituționale exprese, modelul european este rodul unei munci teoretice a unui mare jurist austriac, Hans Kelsen. Ordinea juridică, în viziunea lui Kelsen, nu este un sistem de norme juridice de același rang, ci un edificiu cu mai multe etaje suprapuse, o piramidă sau ierarhie formată dintr-un anumit număr de paliere sau de „straturi” de norme juridice, în vârful căreia se află Constituția. Varianta kelseniană de control al constituționalității vizează crearea unui organ unic, special și specializat în exercitarea controlului, care să fie însă doar un legislator negativ, deci să nu poată interveni în opera legislativă decât prin sancționarea eventualelor situații de neconstituționalitate. Modelul european de control al constituționalității legilor presupune crearea unei instanțe unice, speciale și specializate, însărcinate cu exercitarea controlului, și denumită Curte sau Tribunal Constituțional. Principalele trăsături sunt: exercitarea controlului de constituționalitate de către o jurisdicție constituțională specializată, sau „monopolul controlului, posibilitatea exercitării unui control abstract de constituționalitate, posibilitatea autorităților publice de a sesiza jurisdicția constituțională, autoritatea absolută de lucru judecat a deciziilor Curților constituționale și efectul lor obligatoriu erga omnes.
- Ion Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții publice, ed. 13, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2008
- Prof. univ. dr. Bianca SELEJAN-GUȚAN, DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE I, Suport de curs pentru uzul studenților la forma de învățământ la distanță, actualizat 2018, P. 70-71
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.