Instituțiile naționale și internaționale de mediu

CAPITOLUL I.

Dreptul la mediu - drept fundamental al omului

Constituţia României, în noua sa formă revizuită în anul 2003, înscrie dreptul la un mediu sănătos printre drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate de Capitolul II din Titlul II. Textul articolului 35, care se referă la mediu sănătos, are următorul cuprins:

„1. Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.

2. Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

3. Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător”.

Consacrarea dreptului la mediu ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului constituie rezultatul unei îndelungate evoluţii produse pe plan internaţional. Iniţial, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactele drepturilor omului nu au conţinut referiri exprese la dreptul la mediu ca drept fundamental al omului. Existau, în schimb, referiri cu privire la dreptul la sănătate şi dreptul la condiţii corespunzătoare de viaţă favorabile dezvoltării tuturor oamenilor.

Pe parcursul anilor, au apărut numeroase documente care au accentuat preocuparea comunităţii internaţionale spre a recunoaşte dreptului la mediu o poziţie corespunzătoare în sistemul drepturilor omului, împreună cu celelalte drepturi fundamentale. Acest lucru s-a datorat, pe de o parte, conştientizării unor largi cercuri ale opiniei publice, guvernelor, organismelor internaţionale în legătură cu necesitatea recunoaşterii dreptului la mediu, cât şi, de altă parte, procesului însuşi de evoluţie a drepturilor omului care implică - după cum se cunoaşte - apariţia permanentă a unor drepturi noi, a căror recunoaştere este dictată de necesităţile vieţii, ale dezvoltării, ale înfăptuirii obiectivelor majore ale cooperării internaţionale.

O serie de documente internaţionale au cuprins - într-un fel sau altul -referiri la dreptul la mediu. Aşa, de pildă, Convenţia privind diversitatea biologică semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, menţiona chiar în preambulul său ideea potrivit căreia „conservarea diversităţii biologice este o preocupare comună a umanităţii”. „Declaraţia de la Rio”, adoptată la 14 iunie 1992 înscria, la pct. 4, ideea că „protecţia mediului constituie o parte integrantă a procesului de dezvoltare”.

Documentul „Acţiunea 21” situa pe acelaşi plan problemele mediului cu cele ale dezvoltării, menţionând că umanitatea trebuie să soluţioneze „problemele urgente ale mediului şi dezvoltării”.

Declaraţia de la Johannesburg, adoptată de Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă (26 august - 4 septembrie 2002) menţiona şi ea cerinţa soluţionării problemelor mediului în contextul intensificării eforturilor pentru o dezvoltare durabilă.

După cum se vede din cele ce preced, problemele mediului au fost abordate în general într-un context mai larg - acela al dezvoltării durabile. Dezvoltarea durabilă avea drept ţintă creşterea economică şi rezolvarea problemelor sociale prin schimbarea regulilor managementului resurselor naturale la scară globală .

Abordarea problemelor mediului în contextul preocupărilor pentru asigurarea unei dezvoltări durabile prezintă, evident, avantajul de a oferi elemente coerente pentru o strategie de durată, în condiţiile globalizării.

De menţionat este totuşi că cele două concepte „protecţia mediului” şi „dezvoltare durabilă” nu se confundă, fiecare având propria sa identitate. După cum arată autoarea română Mariana Raţiu de la Universitatea din Oradea: „Fără ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltarea durabilă. Dezvoltarea durabilă include protecţia mediului, iar protecţia mediului condiţionează dezvoltarea durabilă. Strategia protecţiei mediului se regăseşte prin urmare, prin coordonatele sale esenţiale, în Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României” .

În cadrul Uniunii Europene au existat, fireşte, importante preocupări pentru adoptarea unor programe comunitare de acţiune în materie de mediu. În concluziile Consiliului de la Bruxelles, din 20-21 martie 2003, se subliniază că au fost înregistrate progrese importante în realizarea obiectivelor prevăzute în strategia de la Lisabona, iar promovarea unei creşteri durabile prin punerea în lucru a strategiei globale pentru dezvoltare durabilă, adoptată la Göteborg, rămâne o prioritate a Uniunii .

Constituţia Europeană acordă o însemnătate deosebită problemei mediului de viaţă. În articolele 1-3, în care sunt definite obiectivele Uniunii, se precizează: „Uniunea acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, bazată pe o creştere economică echilibrată, pe o economie socială de piaţă foarte competitivă, vizând ocuparea deplină a forţei de muncă şi progresul social şi un înalt nivel de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului”.

Este de menţionat că problemele mediului sunt enunţate în articolul 1-14 printre domeniile de competenţă partajată, domenii în care există competenţe comune ale Uniunii şi statelor membre, cu respectarea principiului subsidiarităţii, adică a recunoaşterii eforturilor prioritare ale statelor în acest domeniu, Comunitatea Europeană intervenind numai în situaţiile în care este necesară această intervenţie.

Constituţia Europeană se referă la problemele mediului şi ale dreptului dezvoltării şi în Partea a II-a consacrată drepturilor fundamentale.

Un document de largă rezonanţă internaţională, „Declaraţia Mileniului”, adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr.55/2 din 8 septembrie 2000, acordă un punct special protecţiei mediului înconjurător. Aşa cum se arată la pct. 21 din acest document, „Vom depune toate eforturile pentru a scuti umanitatea, mai ales pe copiii şi nepoţii noştri, de pericolul de a trăi pe o planetă ruinată în mod iremediabil de activităţile oamenilor şi ale cărei resurse nu vor mai fi suficiente pentru nevoile lor”.

Declaraţia reafirmă adeziunea la documentele adoptate anterior de comunitatea internaţională în problemele mediului şi dezvoltării, făcând un apel la guverne, la popoare, de a intensifica cooperarea în domeniul problemelor protecţiei mediului înconjurător.

Înscrierea dreptului la mediu sănătos printre drepturile fundamentale ale omului în cadrul reformei constituţionale din 2003 prezintă o importanţă cu totul aparte.

În cadrul dezbaterilor ce au avut loc în legătură cu introducerea acestui text în Constituţia României, deputatul Makkai Grigore a subliniat că „dreptul constituţional la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic trebuie să fie legat de drepturile fundamentale, pentru că el este un asemenea drept, un drept nou, reflectat în lume în foarte multe constituţii moderne, asemenea dreptului la viaţă, dreptului la apărare, dreptului la libera circulaţie, dreptului la informaţie, la sănătate şi aşa mai departe. În acest context, inserarea în textul Constituţiei a unui articol nou, în care precizăm dreptul la un mediu sănătos, iar în cuprinsul articolului enumerăm trei teze. Prima teză: statul recunoaşte şi asigură dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic; în teza a doua enunţăm obligaţia statului să asigure cadrul legislativ necesar şi adecvat pentru exercitarea acestui drept, iar în teza a treia, îndatorirea persoanelor fizice şi juridice de a proteja şi ameliora mediul înconjurător” .