Codul penal constituie singura lege penala din Romania, adica singura lege care contine numai dispozitii cu caracter penal, reprezentand in acest fel legea penala generala a sistemului nostru de drept. El cuprinde atat normele generale referitoare la raspunderea penala, cat si descrierea principalelor fapte incriminate si sanctionate de lege.
Codul penal nu a cuprins si nu cuprinde nici acum toate dispozitiile cu caracter penal in vigoare pe teritoriul tarii noastre. O asemenea solutie nu ar fi fost deloc viabila din mai multe considerente. In primul rand, cuprinderea intr-o singura lege a tuturor dispozitiilor cu caracter penal din legile speciale, foarte numeroase, ar fi dus la elaborarea unui cod penal extrem de voluminos si greu de manuit. In al doilea rand, multe dintre dispozitiile cu caracter penal din legile speciale sunt supuse modificarilor mai dese, ceea ce ar fi presupus modificarea de fiecare data a intregului cod. Or, modificarea frecventa a unei lucrari de o asemenea anvergura (de pilda, numerotarea textelor, asezarea lor in capitole, sectiuni etc.) ar fi fost extrem de greoaie si ar fi franat buna cunoastere si aplicare a legii penale. In sfarsit, un alt argument este si faptul ca nu toate dispozitiile penale intereseaza si au incidenta in realitatea obiectiva in egala masura.
Din aceste considerente nu s-a adoptat solutia cuprinderii tuturor dispozitiilor cu caracter penal intr-o singura lucrare legislativa, aceasta fiind orientarea tuturor sistemelor de drept contemporane. Totusi, Codul penal ramane singura lege penala, celelalte legi speciale avand caracter nepenal, ceea ce presupune ca ele nu contin doar dispozitii penale, ci, dimpotriva, ca regula contin dispozitii nepenale, iar doar ca exceptie contin si unele reglementari cu caracter penal.
Existand prevederi legale penale atat in legea penala generala, cat si in legi speciale nepenale, se pune problema raportului dintre aceste dispozitii cu caracter penal.
Codul penal cuprinde o parte generala in care sunt reglementate institutii comune si generale referitoare la infractiune, la stabilirea raspunderii penale si la aplicarea pedepselor. In aceasta parte sunt reglementate asemenea institutii cum ar fi: aplicarea legii penale in timp si spatiu, tentativa, participatia, pluralitatea de infractiuni, cauzele care inlatura caracterul penal al faptei si multe altele. Acestea isi gasesc aplicare pentru toate infractiunile, indiferent daca sunt prevazute in partea speciala a codului sau in alte legi speciale nepenale.
De asemenea, Codul penal cuprinde si o parte speciala in care sunt reglementate principalele infractiuni cu caracter oarecum mai general si mai statornic. Aceste dispozitii, in masura in care sunt compatibile, se vor aplica si ele infractiunilor prevazute in legi speciale. Astfel de prevederi ale Codului penal sunt: infractiunea de tainuire, de favorizare a infractorului, de omisiune a sesizarii sau instiintarii organului judiciar etc. De exemplu, tainuirea va fi sanctionata atat in ipoteza in care bunul tainuit provine din savarsirea unei infractiuni reglementate de Cod, cat si atunci cand provine din incalcarea unei dispozitii cu caracter penal prevazute intr-o lege speciala.
Se observa asadar cum Codul penal este o lege penala generala, care se aplica in toate ipotezele in care o lege speciala nu dispune altfel. Acest caracter este consacrat expres de art. 362 care prevede ca dispozitiile din partea generala a acestei legi penale se aplica si faptelor sanctionate penal prin legi speciale, afara de cazul cand legea dispune altfel. Incriminarile din legile speciale sunt deci subordonate prevederilor din partea generala a Codului penal numai in masura in care aceste legi speciale nu prevad alte reglementari derogatorii. Aceasta inseamna ca legislatia noastra permite nu numai existenta unor dispozitii penale in afara unui cod penal, dar si posibilitatea ca acestea sa deroge de la el.
Cele mai multe dispozitii penale din legile speciale nu cuprind decat rareori derogari de la partea generala. Derogarile privesc mai ales partea speciala, legile speciale prevazand alte incriminari decat cele cuprinse in Codul penal. Nu vor avea caracter penal acele dispozitii care doar amintesc faptul ca nerespectarea dispozitiilor legii speciale, in masura in care constituie infractiune, se va pedepsi potrivit Codului penal, deoarece o asemenea prevedere ar fi putut sa lipseasca din moment ce Codul penal este lege penala cu aplicare generala ori de cate ori legea speciala nu dispune altfel. Vor avea insa caracter penal acele dispozitii din legi speciale nepenale care, dupa ce descrie fapta incriminata, face trimitere la limitele de pedeapsa prevazute de Cod pentru o anumita infractiune. Iar asta deoarece legea speciala prevede un delict nou, distinct, doar ca, din motive de tehnica legislativa, pentru a nu se repeta, legiuitorul face trimitere la o alta lege cu privire la un anumit aspect (care poate fi si altul, nu doar pedeapsa).
Asadar Codul penal si legile speciale nepenale dar care contin dispozitii cu caracter penal, nu se contrazic ci se complinesc.
- 2. Istoricul legislatiei rutiere in Romania
Primele reglementari privind circulatia rutiera au aparut in Romania cu doua secole in urma. La 30 martie 1968 apare Legea pentru drumuri in cuprinsul careia se facea si o impartire a drumurilor pe categorii si se dadeau indicatii cu privire la constructia si intretinerea acestora. Prin lege era prevazuta reglementarea circulatiei de catre politie. La finele lunii februarie a anului 1886 a aparut un Regulament asupra birjelor si circularea lor in Focsani precum si un Regulament asupra circulatiei pe strazi si trotuare. La sfarsitul secolului XIX, asa cum scria presa vremii, circulatia publica in Bucuresti s-a intensificat mult, birje in viteza strabateau strazile in toate directiile. Pentru a diminua pericolul de accidente care sporea si el, prefectii emiteau des circulare prin care birjarii erau obligati sa circule in oras ,,in trapul cailor", iar ,,sergentii de strada" trebuiau sa opreasca si sa aresteze pe orice contravenient. Asa cum rezulta insa dintr-un articol al ziarului ,,Universul" din 13 iulie 1891 circularele nu se aplicau decat in cazul unor accidente grave.
Inceputul secolului XX aduce cu el Regulamentul politiei rulajului si a circulatiei pe caile publice, publicat in Monitorul Oficial nr. 211 din 19 decembrie 1906.
In 1904 se infiinteaza Automobilul Club Roman, iar in 1908 are loc primul examen de conducere auto in urma caruia se inmana ,,brevetul" de conducator auto.
Dar primul cod rutier apare in 11 octombrie 1913 - Regulamentul pentru circulatia autovehiculelor. Acesta prevedea, pentru prima data, obligatia permisului de conducere si conditiile tehnice minimale pe care trebuia sa le indeplineasca un autoturism cu tractiune mecanica pentru a putea circula pe drumurile publice. Conducatorul auto era obligat ca inainte de a pleca in cursa sa verifice starea tehnica a autovehiculului si sa se asigure ca masina e in stare tehnica buna. In caz de accident soferul era obligat sa se opreasca si sa dea ajutor, apoi sa se prezinte la cel mai apropiat oficiu de politie. Nerespectarea acestor dispozitii se sanctionau potrivit legilor penale. Nu se inventase fuga de la locul accidentului si nici sustragerea de la recoltarea probelor biologice.
Pana in 1929 Romania s-a aflat sub imperiul a cinci legi diferite. In acel an, ca urmare a aderarii tarii noastre la Conventia internationala pentru circulatia autovehiculelor s-a produs o unificare legislativa, prin Legea nr. 213 asupra circulatiei pe drumurile publice. Legea era structurata pe noua capitole, dintre care unul se intitula ,,Infractiuni si pedepse". Legea prevedea sanctiunea amenzii pentru alte abateri decat cele prevazute in Codul penal. De asemenea se sanctiona omisiunea de ajutor, cand un conducator de vehicul trece pe langa locul unui accident si, solicitat de catre autoritati, refuza sa opreasca, precum si parasirea locului accidentului. Legea sanctiona conducerea fara permis si incredintarea automobilului unei persoane fara permis. Se prevedeau si dispozitii privind starea tehnica, obligatia controlului periodic si obligatia de a mentine automobilul in stare buna de functionare.
Noi reglementari au loc in anul 1931 si 1947, legi care au pastrat in mare parte prevederile legii din 1929. Capitolul privitor la infractiuni nu a suferit o diminuare ci, dimpotriva, au crescut numarul
George ANTONIU
Octavian COJOCARU
Eugen Mimi GACEA
Octavian LOGHIN
Tudorel TOADER
Constantin MITRACHE
Cristian MITRACHE
Corneliu-Liviu POPESCU
Infractiuni prevazute in legi speciale, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976
ABC-ul circulatiei pe drumurile publice, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000
Investigarea criminalistica a accidentului de trafic rutier, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 2003
Drept penal roman. Partea speciala, editia a IV-a, Casa de Editura si Presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti, 2001
Drept penal roman. Partea generala, editia a V-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006
Infractiuni rutiere. Norme europene, Revista de Drept Penal, nr. 3/2000
Surse legislative:
- Site-ul Camerei Deputatilor, pagina legislativa (www.cdep.ro/pls/legis);
- Codul rutier, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006;
- Andreea STOICA, Codul penal. Infractiuni in legi speciale, Editura All Beck, Bucuresti, 2003
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
