Încheierea Contractului Individual de Muncă

Introducere

Contractul individual de muncă este definit în legislaţia română în cuprinsul art. 10 din Codul muncii, ca fiind : ,, un contract în temeiul căruia o persoană fizică , denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumită salariu.”

Însă pentru a încheia un contract de muncă valabil este necesar a fi îndeplinite anumite condiţii, care pot fi generale, adică comune şi altor tipuri de contracte (capacitatea , consimţământul, obiectul şi cauza), precum şi îndeplinirea unor condiţii specifice, care caracterizează contractul individual de muncă (de exemplu : obligaţia de a informa, examenul medical, avizul, autorizaţia, etc..).

Dreptul muncii reglementează încheierea unor contracte de muncă ce prezintă situaţii speciale în materie, cerându-se a fi indeplinite anumite condiţii speciale la încheierea lor ,de pildă pentru ca un cetăţean străin să poată fi încadrat în baza unui contract individual de muncă în România trebuie să deţină autorizaţia de muncă pe teritoriul ţării.

După ce s-a încheiat etapa negocierilor între angajator şi cel care doreşte a se încadra în muncă, sau ulterior câştigării concursului pentru ocuparea unui post, viitorul angajat trebuie să întocmească dosarul cu actele necesare în vederea încheierii propriu-zise a contractului individual de muncă. Practic după acest moment are loc încheierea contractului individual de muncă între angajator şi salariat.

Consecinţa încheierii contractului individual de muncă fără îndeplinirea condiţiilor cuprinse în dispoziţiile legale, constă în nulitatea acestui contract, ca o sancţiune a încălcării dispoziţiilor legale sau scopului acestor dispoziţii.

Capitolul I.

Contractul individual de muncă

1.1. Definiţie, trăsături caracteristice ale contractului individual de muncă

Contractul este definit în cuprinsul art. 942 al Codului civil ca fiind ,, acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic.”

Contractul definit prin prisma dreptului civil înseamnă ,, înţelegerea încheiată între două sau mai multe persoane în vederea producerii unor efecte juridice. Noţiunea de contract este comună atât dreptului muncii cât şi altor ramuri de drept cum ar fi : dreptul civil care reglementează în paleta largă de noţiuni şi încheierea contractelor civile (de exemplu : contractul de vânzare – cumpărare, de închiriere , de întreţinere, de prestare servicii etc.).

Dar specifică dreptului muncii aste categoria contractelor de muncă adică contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă.

Potrivit normelor legale în vigoare prin contractul colectiv de muncă se înţelege ,, convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă , salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Contractul individual de muncă este „acordul încheiat în scris între o persoană fizică, în calitate de salariat, şi o persoană fizică sau o persoană juridică în calitate de angajator, prin care salariatul îşi asumă obligaţia de a presta în timp o muncă pentru şi sub autoritatea angajatorului iar acesta, la rândul său, îşi asumă obligaţia de a-i plăti o remuneraţie pentru o muncă prestată, denumită salariu şi de a-i asigura condiţii adecvate de muncă.”

Iniţial noţiunea de contract individual de muncă a fost reglementată în articolul 1470 pct. 1 din Codul civil alături de contractul de antrepriză şi cel de transport, ca una din felurile de locaţiune a lucrărilor şi anume ,, aceea prin care persoanele se obligă a pune lucrările lor în serviciul altora”