Împrumuturile de Stat

INTRODUCERE

În evoluţia finanţelor publice este remarcabilă apariţia bugetului generată de necesitatea de a reflecta nevoile publice sub forma cheltuielilor publice şi sursele de venit sub forma veniturilor publice ce au drept scop acoperirea cheltuielilor publice.

Societatea omenească, în evoluţia sa, a generat o serie de nevoi care, cu trecerea timpului s-au diversificat şi proliferat. Dintre acestea, din punctul de vedere al finanţelor publice, ne interesează nevoile publice care sunt acele cerinţe care se satisfac prin intermediul şi efortul colectivităţilor umane. Statul prin instituţiile, organele şi organismele sale se raportează la nevoia publică prin intermediul banului public.

Banul public ar trebui asigurat de stat prin efortul propriu, cum însă statul nu este deţinătorul unei averi şi nici nu are suficiente surse proprii, banul public este asigurat prin efortul întregii colectivităţi. De aceea obţinerea banului public se face concret prin intermediul impozitelor şi taxelor, plătite de contribuabili (denumire generică dată persoanelor fizice şi juridice care au capacitate contributivă).

Sumele încasate cu titlul de impozite şi taxe, reprezintă surse de venit pentru buget.

Resursele procurate de stat prin intermediul taxelor, impozitelor şi altor contribuţii, precum şi cele provenind din activităţile economice desfăşurate de entităţile publice nu sunt suficiente pentru bugetul public, care trebuie să onoreze un volum tot mai mare de nevoi sociale.

Împrumutul public este un instrument financiar folosit de stat pentru a repartiza între generaţiile prezente şi cele viitoare sarcinile rezultate dintr-o cheltuială publică prea mare, care nu poate fi acoperită prin impozitele şi taxele curente sau prin alte resurse ordinare ale bugetului de stat.

Împrumuturile publice reprezintă, pentru multe state, o alternativă viabilă de procurare a resurselor financiare publice chiar dacă produce efecte din cele mai puţin aşteptate pentru generaţiile viitoare, împovărând bugetul public naţional.

1. DEFINIŢIA ŞI NECESITATEA ÎMPRUMUTURILOR DE STAT

Împrumutul public este o noţiune complexă, atât din punct de vedere financiar, dar mai ales din punct de vedere juridic. Împrumuturile publice constituie un mijloc de completare a fondurilor baneşti publice, inclusiv a veniturilor bugetare, pe care statul nu este capabil să le realizeze prin mijloace proprii. Împrumutul nu este specific doar acelor state aflate în curs de dezvoltare sau într-un stadiu de subdezvoltare, ci este un fenomen cu o dinamică accelerată şi în statele puternic industrializate care apelează la practica împrumutului public pentru a finanţa diverse obiective socio-economice ce antrenează consumul unui volum mare de resurse financiare.

Studiul împrumuturilor publice este de o importanţă capitală pentru domeniul finanţelor publice şi ridică probleme deosebite. Uşurinţa cu care se recurge la aceste operaţiuni, utilizarea lor din ce în ce mai frecventă, comodă pentru parlamentele preocupate exclusiv de popularitate şi pentru guvernanţii care, ignorând de multe ori latura consecinţelor negative, se lasă antrenaţi numai de facilitatea aparentă a operaţiunii, relevă importanţa problemei şi interesul unui examen aprofundat

Statul şi unităţile administrativ teritoriale apelează la împrumuturile publice pentru a completa resursele financiare ordinare, colectate în urma exercitării dreptului lor regalian de a institui taxe şi impozite, care de cele mai multe ori se dovedesc a fi insuficiente comparativ cu nevoile sale.

În ceea ce priveşte terminologia utilizată, noţiunea de “ împrumut public” este sinonimă cu expresia de “credit public”. Această noţiune cuprinde în sfera sa de acoperire, atât împrumuturile contractate de stat, cât şi pe cele contractate de unităţile administrativ teritoriale, ce au conform legii posibilitatea de a apela la aceste surse de finanţare.