Formarea Profesională

Cap.1 Noţiunea formării profesionale

Formarea profesională reprezintă activitatea desfăşurată de o persoană înainte de încadrarea să în muncă, în scopul de a dobândi cunoştinţele de cultura generală şi de specialitate, necesare pentru exercitarea unei profesii sau meserii. Într-o asemenea accepţiune formarea profesională este echivalentă calificării profesionale. Deasemenea prin formarea profesională se înţelege şi perfecţionarea acestei pregătiri, adică dobândirea de noi cunoştinţe.

Noţiunea de formare profesională semnifică orice procedură prin care un salariat dobândeşte o calificare atestată printr-un certificat sau o diplomă, eliberată în condiţiile prevăzute de Legea învăţământului 84/1995.

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a introdus conceptul “învăţare pe tot parcursul vieţii”, care, include totalitatea activităţilor de învăţare realizate de fiecare persoană, începând cu educaţia timpurie, în scopul dobândirii de cunoştinţe, formării de deprinderi şi dezvoltării de aptitudini semnificativă din perspectiva personala, civică, socială şi ocupaţionala.

Potrivit aceluiaşi act normativ, educaţia şi formarea profesională a copiilor, tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competentelor, înţelese că ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi şi aptitudini, necesare şi pentru ocuparea unui loc de muncă şi participarea la funcţionarea şi dezvoltarea unei economii durabile.

Putem afirma că termenul de “formare” tinde, în vorbirea curentă, să înlocuiască, treptat, pe cel de învăţământ sau educaţie. Folosirea lui reprezintă consecinţa evoluţiei politicilor şi practicilor în materie de inserţie profesională (prelungirea perioadei de învăţare dincolo de adolescentă).

Noţiunea de formare mai face referire şi la ansamblul cunoştinţelor generale, tehnice şi practice, legate de exercitarea unei meserii, dar şi la comportamente şi atitudini care permit integrarea într-o profesie şi în ansamblul activităţilor sociale.

Formarea profesională şi evaluarea cunoştinţelor se fac pe baza standardelor ocupaţionale recunoscute la nivel naţional. Prin standard ocupaţional se precizează cerinţele de competentă şi nivelul calitativ al rezultatelor activităţilor care trebuiesc realizate într-o anumită ocupaţie, pe baza lor se aprobă Nomenclatorul operaţional al ocupaţiilor, meseriilor şi profesiilor din România care cuprinde clasificarea ocupaţiilor, programele de formare profesională organizându-se în conformitate cu aceasta.

În acest context se stabileşte că planul de formare profesională, obligatoriu pentru fiecare angajator, face parte integrantă din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Contractul colectiv de muncă la nivel naţional, stabileşte că formarea profesională continuă este orice procedură prin care salariatul, având deja o calificare sau o profesie, îşi completează cunoştinţele profesionale, fie prin aprofundarea studiilor într-un anumit domeniu al specialităţii de bază, fie prin deprinderea unor metode sau procedee noi aprobate în domeniul specialităţii lui.

Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă. Formarea profesională se realizează prin programe de formare profesională care se organizează în conformitate cu Clasificarea ocupaţiilor din România, care au la baza standardele ocupaţionale prin raportare obligatorie la Registrul naţional al calificărilor profesionale din România.

În determinarea noţiunii de formare profesională, un rol important îl are jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie. Se acordă o atenţie deosebită recunoaşterii reciproce a calificărilor profesionale. Se are în vedere principiul recunoaşterii educaţiei şi calificării unei persoane ce migrează în altă ţară, în cazul în care activităţile profesionale pe care doreşte să le desfăşoare sunt aceleaşi ca în statul de origine şi nu diferă substanţial de cele din statul membru de primire.