Drepturile Cetățenilor Uniunii Europene

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Uniunea se întemeiează pe valorile respectării demnităţii umane, a libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor.

Astfel că Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile enunţate în Carta Drepturilor Fundamentale care constituie partea a II-a.

În conformitate cu articolul 17 din Tratatul CE (Tratatul de la Lisabona prevede, de asemenea, introducerea acestei definiţii în articolul 8 din Tratatul privind Uniunea Europeană), este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană care are naţionalitatea unui stat membru, care reiese din aplicarea dispoziţiilor proprii statului respectiv. Cetăţenia Uniunii, care completează cetăţenia naţională, dar nu o înlocuieşte, se compune dintr-un ansamblu de drepturi şi de datorii care se adaugă drepturilor şi datoriilor legate de cetăţenia unui stat membru.

Cetăţenia a fost instituită prin dispoziţiile Tratatului de la Maastricht, care a introdus în Tratatul CE partea a doua, intitulată „Cetăţenia Uniunii”, cuprinzând art.8 (17)-8 E (22).

Astfel, conform dispoziţiilor art. 8 (17) par. 1, se instituie o cetăţenie a Uniunii.

Drepturile ce decurg din calitatea de cetăţean european, pot fi clasificate în următoarele categorii: drepturi politice, libertăţi cu caracter economic şi drepturile garanţii.

Din categoria drepturilor politice fac parte:

- dreptul de vot şi de a fi ales la alegerile locale

- dreptul de vot şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European

Din categoria libertăţilor cu caracter economic fac parte:

- dreptul la libera circulaţie şi dreptul la sejur.

- libera circulaţie a lucrătorilor şi accesul liber la locurile de muncă salariate

- libertatea de stabilire pe teritoriul oricărui stat membru care presupune accesul la activităţile nesalariate precum şi înfiinţarea şi administrarea întreprinderilor.

Din categoria drepturilor-garanţii fac parte:

- dreptul de petiţionare

- dreptul de a se adresa mediatorului european.

Dreptul la vot si dreptul de a fi ales la alegerile locale este reglementat prin dispoziţiile art. II-99 din Constituţia Europeană.

Conform acestui articol, orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale în statul membru în care acesta îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat.

Dreptul la vot si dreptul de a fi ales in Parlamentul European este consacrat prin dispoziţiile art. II-99 din Constituţia Europeană.

Conform acestui articol, orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, în statul membru în care acesta îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat. Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal direct, liber şi secret.

Dreptul la protecţie diplomatică şi consulară este consacrat prin dispoziţiile art. II-106.

Conform acestor dispoziţii, orice cetăţean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei terţe ţări în care statul membru al cărei resortisant este nu dispune de reprezentare, de protecţia autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca naţionalii statului respectiv. Statele membre vor stabili intre ele regulile necesare si vor angaja negocierile internationale cerute in vederea asigurarii acestor protectii.

Astfel, din analiza textului de lege rezultă anumite aspecte, şi anume:

- beneficiar al acestui drept poate fi orice cetăţean al Uniunii aflat pe teritoriul unei alte ţări decât cea al cărei resortisant este.

- statul al cărei resortisant este cetăţeanul respectiv nu dispune de reprezentare pe teritoriul ţării în care se află cetăţeanul.

- protecţia poate fi acordată de autorităţile diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru care dispune de reprezentare în statul pe teritoriul căruia se află cetăţeanul. Astfel, alegerea autorităţilor unui stat membru pentru a acorda protecţie este lăsată la latitudinea cetăţeanului beneficiar.

- conţinutul dreptului de protecţie diplomatică şi consulară este acelaşi ca în cazul drepturilor acordate propriilor cetăţeni de autorităţile sesizate.

Observații:

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA DE NORD BAIA MARE

FACULTATEA DE LITERE

MASTERAT

Specializarea: Drepturile omului

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Drepturile Cetatenilor Uniunii Europene.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
2 592 cuvinte
Nr caractere:
14 484 caractere
Marime:
35.47KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!