Dreptul european și legăturile sale interdisciplinare

În ştiinţa dreptului, prin sintagma ‘drept european’ se înţelege, în general, dreptul organizaţiilor internaţionale constituite la nivelul Europei.

Iniţial noţiunea de drept european a fost folosită de doctrină pentru a desemna dreptul tuturor organizaţiilor internaţionale din Europa. Ulterior prin ea s-a desemnat doar dreptul organizaţiilor internaţionale din vestul, nordul şi sudul Europei fiind excluse din obiectul său dreptul organizaţiilor internaţionale din estul Europei (Tratatul de la Varşovia din 1949/1955 sau CAER din 1949, ş.a).Această delimitare era justificată mai mult ideologic decât geografic sau char doctrinar. Astfel în obiectul de reglementare al dreptului european intrau toate organizaţiile din Europa occidentală, cu caracter deschis, dar şi unele organizaţii cu caracter închis, respectiv cu un număr limitat de membri, precum Consiliul Nordic sau Uniunea economică a statelor BENELUX.

Dreptul european este, în acest sens, drept internaţional public.

În scurta sa evoluţie istorică de numai 55 de ani dreptul comunitar european s-a desprins însă de rădăcinile sale istorice , devenind un domeniu distinct al dreptului internaţional public, respectiv a dreptului european, în sens larg.

În cadrul acestuia, pe de o parte datorită importanţei sale practice şi, pe de altă parte, datorită unor particularităţi juridice specifice, dreptul comunităţilor europene (CECO, CEEA, CEE şi în final CE), desemnat prin sintagma drept comunitar european, a dobândit o autonomie din ce în ce mai pronunţată.

Supranationalitate

Particularităţile acestei ramuri speciale sunt de natură atât politică şi economică dar, mai ales, juridică, şi sunt cuprinse în noţiunea de SUPRANAŢIONALITATE a comunităţilor europene.

Supranaţionalitatea comunităţilor europene constituie un subiect important al tematicii ce urmează a fi dezvoltată pe parcursul acestui proiect fiind necesar a se face câteva precizări prealabile.

Astfel, dreptul comunitar european se deosebeşte de dreptul internaţional public în primul rând prin aceea că fundamentează drepturi şi obligaţii nemijlocite pentru persoane şi întreprinderi. Aceste drepturi şi obligaţii sunt reglementate direct, la nivelul instituţiilor competente ale comunităţilor europene, şi nu prin intermediul statelor. Cu alte cuvinte persoanele fizice şi juridice resortisante pe teritoriul statelor membre sunt subiecte ale dreptului comunitar european, spre deosebire de dreptul internaţional public unde subiectivitatea juridică în cadrul raporturilor specifice aparţine exclusiv statelor şi organizaţiilor internaţionale. În acest sens se poate afirma că în dreptul comunitar european asistăm la o extindere a domeniului suveranităţii statale dincolo de limitele specifice consacrate în normele de drept internaţional. În limbajul specific de drept comunitar european, adoptat şi de constituţiile unor state membre (spre exemplu art. 23 al.1 şi art.24 al.1 al Legii fundamentale a RFG) aceasta înseamnă un transfer de atribute/prerogative de suveranitate.

Prin urmare, supranaţionalitatea este caracteristica juridică fundamentală a celor trei comunităţi europene (CECO, CEEA, CEE) şi a Comunităţii Europene (CE - fosta CEE).

Datorită evoluţiei acestei ramuri speciale de drept internaţional public, sintagma de drept european trebuie înţeleasă, în perioada contemporană, în două accepţiuni:

• un sens larg, în care noţiunea desemnează dreptul organizaţiilor internaţionale constituite la nivelul Europei

• un sens restrâns, în care noţiunea desemnează dreptul comunităţilor europene cu caracter supranaţional (CECO, CEEA şi CEE respectiv CE).

Aceasta explică de ce, în doctrina şi şcolile de drept din Europa, denumirile care sunt folosite pentru a desemna disciplina care se ocupă cu studiul dreptului comunităţilor europene cu caracter supranaţional sunt inconsecvente şi diferite, fiind folosită atât sintagma de Drept european cât şi alte sintagme precum Dreptul comunităţilor europene, drept comunitar, Drept comunitar european, etc.