Conflictul Transnistrean

Republica Moldova a devenit stat independent in urma procesului de destramare a URSS, in calitate de succesor al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti (RSSM). Profitand de criza politica din centrul unional, Republica Moldova si-a proclamat independenta la 27 august 1991 si in scurt timp dupa aceasta a fost recunoscuta in calitate de stat independent de comunitatea internationala, devenind membru al ONU, CoE, OSCE etc. Recunoasterea in calitate de state independente a celor cincisprezece foste republici unionale s-a bazat pe prevederile Art. 72 al Constitutiei URSS din 1977, care oferea fiecarui subiect al federatiei sovietice dreptul de a parasi URSS. Insa, procesul de edificare a statutului de drept democratic in limitele frontierelor recunoscute de comunitatea internationala din start a fost complicat de problema separatismului in raioanele de est al Republicii Moldova (Transnistria). Ultima se datoreaza faptului ca procesul de destramare a URSS a fost insotit de confruntari politice. In unele cazuri, inclusiv in Republica Moldova, pentru atingerea scopurilor politice, centrul unional a utilizat forta si a recurs la provocarea conflictelor regionale. In urma conflictului armat din primavara-vara anului 1992 statul moldovenesc a pierdut controlul asupra circa 12% din teritoriul sau.

Aparitia tensiunilor politice intre puterea centrala de la Chisinau si o parte minoritara al populatiei din centrele industriale din Transnistria a fost determinata de un set de factori negativi, unii dintre care actioneaza pana-n prezent, afectand procesul de edificare a statutului de drept democratic in Republica Moldova. Procesul de democratizare a societatii, devenit posibil dupa initierea in martie 1985 a politicii de perstroika, a scos la iveala faptul, ca in interiorul populatiei din RSSM existau segmente cu viziuni politice antagoniste. In primul rand, acesta se referea la cateva centre industriale din stanga Nistrului si or. Bender unde, in urma politicii promovate de centrul unional, era concentrata populatia venita incepand cu anii 60-ci preponderent din Rusia. Aceasta categorie de locuitori ai RSSM se identificau drept cetateni ai URSS, negau dreptul populatiei bastinase la emanciparea nationala, erau profund contaminati de romanofobie si nu acceptau transformarea RSSM intr-un stat independent. Tot pentru aceste localitati era caracteristica concentratia relativ inalta a ofiterilor in retragere, ramasi pe teritoriul RSSM dupa incheierea serviciului in unitatile Armatei a 14-a, dislocate in Transnistria Insa, acest segment al populatiei, majoritar pentru Tiraspol, era evident minoritar in raport cu restul populatiei din RSSM si chiar in raport cu imtreaga populatie din stanga Nistrului.

Existenta unor atitudini si pozitii politice antagoniste in RSSM era agravata de faptul ca in societate in ansamblu lipseau cu desavarsire traditiile de solutionare a diverselor probleme prin mijloace democratice, in baza unui dialog corect, prin compromisuri reciproce etc. Adoptarea in august 1989 a legislatiei lingvistice de catre Sovietul Suprem al RSSM a spulberat unanimitatea totalitara falsa, impusa de regimul politic din URSS, si a polarizat populatia in plan politic. Inclusiv au aparut formatiuni politice extremiste, care negau orice norma a statului de drept democratic. In august 1989 la Tiraspol a fost creat "OSTK" (Consiliul Unificat al Colectivelor de Munca) - o organizatie ultra-reactionara, xenofoba, care exprima viziuni sovine si care categoric respingea idea de disparitie a URSS. Totodata, in lipsa ingerintei din exterior, aceasta polarizare politica a populatiei inca nu ducea neaparat la confruntari violente, distrugerea structurilor de stat etc.

In pofida tensiunilor existente, in februarie-martie 1990 pe intreg teritoriu al RSSM au avut loc primele alegeri democratice in Sovietul Suprem, in cadrul carora inclusiv populatia din stanga Nistrului a participat liber la ele, promovandu-si reprezentantii in Sovietul Suprem. Alegerile din 1990 s-au desfasurat conform sistemului majoritar, intregul teritoriu al RSSM fiind impartit in 380 circumscriptii uninominale. In total, in Sovietul Suprem au fost alesi 367 de deputati, dintre care 64 au fost alesi in. circumscriptiile din stanga Nistrului si din or. Bender. A devenit deputat inclusiv Igor Smirnov, venit la Tiraspol in 1987 in calitate de director de uzina. In pofida disensiunilor politice existente, Sovietul Suprem a functionat cu participarea deputatilor alesi in raioanele de est, inclusiv la 23 iunie 1990 a fost adoptata Declaratia cu privire la suveranitatea Republicii Moldova.

Procesul politic din RSS Moldoveneasca avea un specific local, care a avut un impact puternic asupra desfasurarii confruntarilor politice in 1988-1992. Pe de parte, pe teritoriul RSS Moldovenesti, spre deosebire de republicile Baltice, nu existau traditii de statalitate. In schimb, exista precedentul de aflare a Basarabiei intre 1918 si 1940 in componenta Romaniei. Drept consecinta, la Chisinau, pe langa alte optiuni cu privire la viitorul RSS Moldovenesti (ramanerea in componenta URSS; independenta de stat), se discuta inclusiv scenariul de reunire a Basarabiei cu Romania, indeosebi dupa caderea in decembrie 1989 a dictaturii ceausiste. Or, populatia din centrele industriale din stanga Nistrului categoric nu era capabila sa analizeze critic si rational situatia politica din Moldova, inclusiv sa-si dea seama despre ponderea reala a adeptilor unirii cu Romania, atat in societate, precum si in Sovietul Suprem. Ulterior, existenta acestei pozitii, acceptabile in conditiile unui pluralism de opinii intr-o societate democratica, a fost intens exploatata pentru provocarea psihozei colective si consolidarea unei parti a populatiei din Transnistria in jurul ideii separatismului regional.

Existenta in Sovietul Suprem al Moldovei a unei majoritati masive, care sustinea procesul de consolidare a suveranitatii Moldovei in raport cu centrul unional, a provocat la Kremlin temeri ca Republica Moldova este pe calea de a parasi URSS, urmand exemplul tarilor Baltice, si sa se uneasca dupa aceasta cu Romania. Pentru a mentine Republica Moldova sub controlul sau, Kremlinul, initial in calitate de centru de putere al URSS, iar ulterior - al Rusiei, a utilizat separatismul regional. Or, pentru intelegerea esentei conflictului este extrem de important de tinut cont de faptul ca linia de demarcare politica intre adeptii si oponentii suveranitatii Republicii Moldova nicicand n-a coincis cu raul Nistru. Initial conflictul politic a capatat forme violente in interiorul regiunii Transnistrene, cand administratia si populatia majoritara din raionul Dubasari respingeau separatismul, pe cand administratia oraselului Dubasari sustinea separatismul anti-constitutional. In situatia cand Kremlinul nu putea sa opuna nimic procesului de consolidare a suveranitatii Republicii Moldova prin argumente politice, centrul unional, profitand inclusiv de greselile politice comise de noua administratie de la Chisinau, a reusit sa realizeze urmatorul scenariu:

-a fost provocat separatismul anticonstitutional in centrele industriale din stanga Nistrului si or. Bender - la 2 septembrie 1990, la Tiraspol, a fost proclamata "Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca Nistreana in componenta URSS";

-in Transnistria au fost create trupe paramilitare, inzestrate cu armament si munitii din arsenalele Armatei a 14-a;

-prin violenta au fost distruse fragilele structuri de stat ale Republicii Moldova in majoritatea localitatilor din stanga Nistrului si or. Bender;

-in Transnistria a fost instigata atmosfera de teroare psihologica in raport cu orice opozitie fata de regimul separatist. Pe masura tensionarii situatiei in Transnistria lichidarea oponentilor politici ai separatismului, epurari etnice au devenit o practica uzuala;

-a fost provocat conflictul armat in care de partea regimului anticonstitutional au luptat unitatile Armatei a 14-a, trecute de la 1 aprilie 1992 oficial sub controlul Moscovei. Din Rusia au fost trimisi in Transnistria mii de mercenari (kazaci);