Condiția juridică a sclavilor în dreptul roman

In dreptul contemporan, notiunea de persoana reprezinta subiectul de drept - participant al raporturilor juridice. Se intelege prin aceasta ca persoanele pot fi purtatori de drepturi subiective si obligatii civile. Indivizii pot lua parte la raporturile juridice, fie ca subiecte individuale de drept - persoane fizice , fie ca subiecte colective de drept - persoanele juridice. Conceptele de persoana fizica sau persoana juridica au fost cunoscute de romani, dar care au utilizat o alta terminologie pentru a le defini.

Conceptul de persoana, dupa unii autori latini, in sensul ei primitiv a fost strans legata de cea de ,,masca". In Antichitate, in spectacolele de teatru, ce se tineau in amfiteatre, actorii purtau pe fata o masca ce avea rolul de a amplifica vocea pentru a fi auziti de public (personare - a rasuna). De aici, prin extrapolare, romanii au considerat ca cei ce participa la viata juridica a cetatii, joaca si ei un rol, aidoma unori actori pe scena dreptului.

Revenind la ideea anterior mentionata, conceptul de persoana fizica si cel de persoana juridica au fost analizate din perspective diferite de catre cele doua sisteme de drept. Daca dreptul contemporan atesta ca orice fiinta umana este o persoana, putand participa la viata juridica, dreptul roman nu recunoaste tuturor membrilor societatii calitatea de fiinta umana ce poate participa la viata juridica, drept urmare, conform normelor dreptului roman, acestia trebuiau sa aiba capacitate sau personalitate (caput).

Personalitatea era aptitudinea de a avea drepturi si obligatii. Capacitatea era clasificata in doua categorii si anume: capacitatea de folosinta (juridica sau de drept) si capacitate de exercitiu (sau de fapt).

Capacitatea de folosinta o posedau persoanele fizice care cumula trei calitati: calitatea de om liber (status libertatis), sa fie cetatean (status civitatis) si sa fie sef de familie (status familiae). Aceasta din urma calitate denota faptul ca acea persoana nu trebuia sa se afle sub puterea parinteasca (patria potestas). Puterea parinteasca era exercitata de catre pater familias asupra descedentilor sai. Aceasta se concretiza prin trei caractere: caracterul exclusiv (patria potestas era detinuta numai de catre pater familias), caracterul perpetuu (faptul ca puterea parinteasca era exercitata de catre pater familias pana la moartea acestuia, fiul familiei ramanand persoana alieni iuris) si caracterul nelimitat (se definea prin faptul ca pater familias poate dispune in mod nemijlocit asupra fiului sau si a bunurilor sale). Asadar status familiae reprezinta o calitate importanta a personalitatii, avand in vedere ca cea de-a treia caracteristica a puterii parintesti cu privire la persoana lui filius nu il deosebea cu mult de situatia sclavului.

Capacitatea de exercitiu apartineau celor care aveau - pe langa capacitatea de folosinta - discernamantul necesar de a aprecia valoarea, insemnatatea si consecinta actelor pe care le faceau in viata juridica a societatii. Persoanele care datorita varstei, sexului sau a starii lor mintale etc. nu puteau aprecia insemnatatea faptelor sau a actelor pe care le faceau, fiind considerati ca fiind incapabili si drept urmare erau lipsiti de capacitate de exercitiu.

Numai prin cumularea celor doua capacitati - de folosinta (sau de drept) si de exercitiu (sau de fapt) - un cetatean roman se putea bucura de capacitate deplina de exercitiu, restul oamenilor liberi avand o capacitate ceva mai restransa. In consecinta, doar persoana care era sef de familie dispunea de capacitate completa.

In conformitate cu dreptul roman, personalitatea juridica deplina implica existenta celor trei elemente: libertatea, cetatenia si familia; lipsa unuia din elementele mentionate micsora sfera competentei juridice

Anghel, Ion, M., ,,Drept roman (manual), Editia a III-a Revazuta si adaugita , Bucuresti, Editura Lumia Lex, 2001;

Catuneanu, I.,C., Curs elementar de drept roman, Editia a III-a, Cluj-Bucuresti, Editura ,,Cartea Romaneasca", 1927;

Ciuca Valerius M. , Lectii de drept roman , Vol. I, Iasi, Editura Polirom, 1998;

Cocos, Stefan, ,,Drept roman", Bucuresti, Editia a III-a , Editura Universul Juridic, 2005;

Gaius, "Institutiones", trad. Popescu N. Aurel, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1982;

Hanga, Vladimir, "Drept privat roman", Cluj-Napoca, Editura Universitatea din Bucuresti, 1973;

Molcut, Emil, "Drept privat roman", Bucursti, Editia Revazuta si adaugita, Editura Universul Juridic, 2005;

Oancea, Dan, "Drept roman", Bucuresti, Editura Sansa, 1998;

Stoicescu, C, Curs elementar de drept roman, Editia a II-a, Bucuresti, Editura Nationala Jean Ionescu, 1927;

Tomulescu, Constantin, Stefan, Drept privat roman, Bucuresti, Editura Universitatea din Bucuresti, 1973;