Căsătoria în vechiul drept românesc

Căsătoria reprezintă una dintre cele mai vechi instituții, existând încă din cele mai vechi timpuri, cu mult înaintea Creștinismului. Instituția căsătoriei își păstrează și azi importanța, reprezentând primul pas, în întemeierea unei familii, familia reprezentând „celula fundamentală, ea fiind o formă istoricește determinată, bazată pe legături de rudenie, de sânge si căsătorie” [1].

Intens disputată, Căsătoria este văzută atât ca taină cât și sub formă de contract. Biserica Ortodoxă definește căsătoria ca taină a Bisericii, implicațiile ei religioase fiind deosebit de importante. „Taina Nunții este un act sfânt, de origine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtășește harul Sfântului Duh, unui bărbat și unei femei ce se unesc liber în căsătorie, care sfințește și înalta legătură naturală a căsătoriei la demnitatea reprezentării unirii duhovnicești dintre Hristos și Biserică” [2].

Pe de altă parte, această uniune este văzută din punct de vedere juridic de către Biserica Ortodoxă ca un act juridic bilateral, încheiat de comun acord de cele două parți. Însă cum definește legislația, din punct de vedere juridic, căsătoria? Evoluția unei societăți se reflectă în multe aspecte, unul dintre ele fiind și legislația. Schimbarea oamenilor și a modului lor de viață aduce cu trecerea timpului și schimbarea drastică a legilor, în funcție de problematica vremii.

Prezenta lucrare este structurată în trei capitole cu titluri sugestive, ce sistematizează viața românilor din secolul al XIX-lea, fiecare dintre acestea fiind la rândul său împărțit în subcapitole.

Dacă am realiza o întoarcere în timp, mai exact în secolul al XIX-lea, am descoperi legi interesante, legi ce ne permit să ne dăm seama de condițiile de viață din acele timpuri și cum gândeau oamenii. Scopul acestei lucrări este acela de a face un studiu asupra instituției căsătoriei din acele vremuri și de a da răspunsuri unor întrebări care se afla în mintea multor oameni.

Sunteți curioși ce prevederi erau în vigoare când venea vorba de zestre, logodnă sau nunta propriu-zisă?

[1] I.T. Amuza, Căsătoria și divorțul în vechiul drept românesc, editura Sylvi, București, 2001, Introducere, p.9.

[2] H. Andrutsos, Dogmatica, trad. rom., p. 420, apud. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. 3, EIBMBOR, București, 1997, p. 118.

I. CONTEXTUL EPOCII

Secolul al XVIII-lea si al XIX-lea surprinde pământul românesc într-o perioadă zbuciumată de dominații și influențe străine. Atât Țara Românească cât și Moldova sunt prinse în conflicte care își lasă adânc amprenta asupra legislației din acele vremuri. Își face simțită prezența o puternică dorință de legiferare, care are ca scop completarea dreptului nescris. Astfel, majoritatea domnilor fanarioți vor sa înfăptuiască legi scrise, care să cuprindă norme clare, reglementând și aspecte pe care legile nescrise nu le cuprindeau. Ca urmare, noi coduri apar iar referitor la tema căsătoriei, acestea implementează noi prevederi și rânduieli ce aveau sa schimbe întreaga percepție a românilor despre această instituție, conținând chiar unele norme care stau la baza legilor românești din zilele noastre.

Țara Românească

Aflată sub conducerea domnilor fanarioți, Țara Românească trecea în acele vremuri printr-un moment crucial. Domnii fanarioți, având cunoștințe juridice superioare și dorindu-și o cât mai dreaptă lege, încearcau să înzestreze țările cu legi scrise. Unii izbutesc, alții nu, însă cel mai important este că odată cu începutul secolului al XVIII-lea se pun bazele primelor coduri de legi scrise, dintre care amintim „Carte Romînească de Învățătura”, „Îndreptarea Legii”, precum și „Legiuirea Caragea”, din secolul al XIX-lea. Așadar, odată cu apariția acestor coduri, se renunță la aplicarea vechilor obiceiuri juridice ale vremii, cunoscute în documente ca „Legea Țării”, „Legea Românească” sau „Legea Țării noastre”.

Ioan Gheorghe Caradja este numit domnitor in Țara Românească in anul 1812 iar în 1818 el dă țării un nou cod civil, cunoscut ca „Legiuirea Caradja”, în care căsătoria era definită astfel „Nunta este tocmeala unirei bărbatului cu femeia spre facerea de copii” [3].

[3] Legiuirea Caragea, ed. Dem. D. Stoenescu, Craiova, 1905, partea a III-a, cap.XVI, p.104. 2013 CĂSĂTORIA ÎN VECHIUL DREPT ROMÂNESC

6

Moldova

În partea cealaltă, Moldova se afla sub influențe rusești. Datorită destrămării feudalismului, schimbărilor economice, dezvoltării capitalismului, se impun noi rânduieli juridice.

H. Andrutsos, Dogmatica, trad. rom., p. 420, apud. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. 3, E.I.B.M.B.O.R, București, 1997, p. 118.

Legiuirea Caragea, ed. Dem. D. Stoenescu, Craiova, 1905.

Codul Calimach, ed. A. Rădulescu, București, Editura Academiei, 1958.

I.T. Amuza, Căsătoria și divorțul în vechiul drept românesc, editura Sylvi, București, 2001.

A. Popescu, Instituția căsătoriei și condiția juridică a femeii din Țara Românească și Moldova în secolul al XVII-lea, în revista „Studii”, nr.1, 1970.