Caracterele dreptului penal

1.Introducere

Omul este supus greşelii, iar greşeala generează infracţiunea şi fundamentează răspunderea penală. Conform Noului Cod penal, infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Totalitatea formelor sub care apare ilicitul penal, la un moment dat, poartă denumirea de infracţionalitate

2.Definiţia dreptului penal

Dreptul penal reprezintă instrumentul prin care se apară cele mai importante valori sociale împotriva acestor fapte periculoase

În literatura juridică de specialitate, dreptul penal a fost definit ca fiind sistemul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni, sub sancţiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le săvârşesc

3.Caracterele dreptului penal

Caracterele dreptului penal sau trăsăturile caracteristice ale aceste ramuri se desprind din specificul relaţiilor de apărare socială care îi revin spre reglementare

În literatura de specialitate nu exista unanimitate în ceea ce priveşte trăsăturile caracteristice ale dreptului penal. Unii autori menţionează că trăsături caracteristice ale dreptului penal caracterul penal, unitar şi autonom, în timp ce alţii menţionează că trăsături caracteristice ale dreptului penal, autonomia unitatea şi caracterul de drept public

În ceea ce ne priveşte, considerăm că ultima enumerare conţine cele trei caracteristici esenţiale, motiv pentru care ne vom opri asupra lor.

3.1. Caracterul autonom

Unii autori au susţinut că dreptul penal nu reglementează relaţiile sociale propii, ci sancţionează numai încălcările grave ale relaţiilor sociale reglementate de alte ramuri de drept. Spre exemplu, dreptul civil, care reglementează relaţiile privind patromoniul, este sprijinit în aplicarea lui de dreptul penal, în caz că se săvârşesc infracţiuni împotriva patrimoniului

Cu toate acestea, caracterul autonom al dreptului penal este constant evidenţiat în literatura juridică de specialitate pentru a sublinia netemeinicia tezei caracterului pur sancţionator al dreptului penal, susţinut în literature juridical mai veche

Pentru a demonstra că dreptul penal este un drept autonom, trebuie avut în vedere faptul că acesta nu reglementează relaţiile sociale ce revin dreptului civil sau dreptului familiei, ci intervine atunci când aceste relaţii sunt atacate prin fapte infracţionale. În astfel de cazuri se nasc relaţii de represiune penalade pedepsire a celor ce comit astfel de infracţiuni. Aşa fiind, dreptul penal reglementează relaţii de represiune penală care revin dreptului penal şi nu dreptului civil

Mai mult, în raport cu celelalte ramuri ale dreptului, dreptul penal are un caracter autonom care decurge din faptul că acesta are un obiect propriu de reglementare şi un obiect specific al ocrotirii juridice, iar pentru apărarea valorilor sociale creează un sistem propriu de reguli de conduită şi de sancţiuni specifice lui

3.2. Caracterul de drept public

Valorile sociale ocrotite de normele de drept penal respective statul, suveranitatea, independent, unitatea şi indivizibilitatea, persoană, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept, sunt valori de interes public Aşa fiind, în cazul încălcării normelor penale, se nasc raporturi juridice de drept penal între stat, ca reprezentant al interesului public, şi infractor, deoarece numai statul are dreptul de a aplică sancţiuni de drept penal

În toate raporturile de drept penal se găseşte întotdeauna statul ca subiect dominant care pretinde o anumită conduită de la destinatarii legii penale, iar în caz de încălcare a normelor penale, tot statul prin organele sale specializate asigura restabilirea ordinii încălcate Din

moment ce statul este parte in acest raport juridic, caracterul de drept public al dreptului penal nu poate fi pus la îndoială

1.Alexandru Boroi, “Drept penal, Partea generală”, Editura C.H. Beck, București, 2010

2.Constantin Butiuc, “Manual de drept penal, Partea generală - ed. A II-a revăzută”, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2014

3.Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român, Partea generală”, Editura Universul Juridic, București, 2012

4.Ion Oancea, “ Tratat de drept penal. Partea generală”, Editura All, București, 1994

5.Traian Dima, “Drept penal Partea generală, -Curs- vol. I”. Editura Lumina Lex, Bucuresti

6.Viorel Pașca,”Curs de drept penal, Partea generală - ed. a II-a”, Editura Universul Juridic, București, 2012