Aspecte privind protecția drepturilor omului în sistemul Națiunilor Unite

I. Conceptul actual de drepturi ale omului

Drepturile Omului reprezinta unul dintre conceptele fundamentale ale discursului socio-juridic si politic actual. La nivel international, respectarea drepturilor omului este atent monitorizata de catre organisme specializate ale Natiunilor Unite dar si de catre organizatii non-guvernamentale cu vocatie globala (Human Watch). Rapoartele de monitorizare realizate obliga statele sa-si reevalueze politici, decizii administrative, legislatie etc, pentru a stopa incalcarea drepturilor omului si pentru a da posibilitatea tuturor cetatenilor sa le valorifice in conditiile unui tratament egal si non-discriminatoriu.

Conceptul de drepturile omului are, dupa cum este lesne de inteles, sute de definitii. Ele reflecta valorile socio-culturale si politice de pe pozitiile carora a fost abordata problematica drepturilor omului. Conform unei opinii manifestate in doctrina de specialitate, lumea de azi, marcata de pluralism si diversitate, drepturile omului ar trebui vazute ca principalul mijloc de evitare a suferintei si umilintei. Ele ar furniza standardele minime ale demnitatii, tolerarii si convietuirii intr-o lume globalizata.

Pe de alta parte, exista autori care vorbesc de „moartea drepturilor omului” sau de limitarea lor necesara dupa septembrie 2001. Unul dintre mesajele lui B.Barber (din lucrarea sa „Jihadul versus McWorld”, Ed. Humanitas, 2003) pledeaza pentru restrangerea drepturilor civile si politice, garantate de democratiile occidentale in toata modernitatea, din ratiuni de siguranta si securitate ale statelor si comunitatilor.

In doctrina socio-juridica se admite ca atat conceptul cat si sistemul contemporan al drepturilor fundamentale ale omului isi au originea in Declaratia Americana a Independentei din 1776, precum si in Declaratia drepturilor Omului si cetateanului proclamata de revolutia franceza de la 1789. Aceste documente sunt legate de amplele procese de emancipare dezvoltate de proiectul modernitatii. Ele au vizat schimbari fundamentale in ordinea publica dominata de ierarhii traditionale de natura patriarhala, economica, politica si ecleziastica. Fiind intemeiat pe dreptul natural, ideal

promovat de aceste declaratii era acela al egalitatii si fraternitatii, al convingerii ca oamenii sunt prin nastere egali si inzestrati cu anumite drepturi inalienabile. Incepand cu secolul al XIX-lea prevederile refritoare la drepturile omului au fost integrate in majoritatea legislatiilor si constitutiilor din Europa si Statele Unite ale Americii.

Generalizarea reglementarilor in materia drepturilor omului s-a realizat treptat, odata cu depasirea limitelor impuse de doctrina si principiile traditionale din dreptul international public. Mai exact, prin traditie, doar statele – in calitate de entitati suverane si inependente li s-a recunoscut calitatea de subiecte de drept international. In stransa legatura cu aceasta calitate, doar statelor le-a fost recunoscuta competenta exclusiva in materia promovarii drepturilor omului. In acord cu doctrina, exemple in acest sens regasim in intezicerea sclaviei, tratamentul umanitar al prizonierilor de razboi, precum si standardele minime cu privire la regimul juridic al strainilor, sistemul mamdatelor, creat in cadrul Ligii Natiunilor Unite, pentru protectia popoarelor, a populatiilor din colonii si a minoritatilor nationale din anumite teritorii etc. Ruptura cu aceasta traditie a fost marcata de Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale . Odata cu intrarea in vigoare a Conventiei, persoana fizica dobandeste calitatea de subiect de drept international si poate sta pe pozitii egale cu statul in relatiile internationale. De asemenea, din acest moment, statele nu s-au mai putut prevala, cu usurinta, de principiul neamestecului in treburile interne, pentru a-si trata in mod discretionar cetatenii. Aceasta pozitie a persoanei fizice a fost intarita si de Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice.

Definitia de lucru la nivelul sistemului Natiunilor Unite a fost formulata de Louis Lenkin – „Drepturile omului sunt acele libertati, imunitati si beneficii stabilite in conformitate cu valorile contemporane, pe care orice fiinta umana este indreptatita sa le pretinda de la societatea in cre traieste.” Doctrinele drepturilor omului stabilesc astfel o echivalenta intre a avea drepturile omului si a fi uman: - „In afara valorificarii drepturilor omului, persoana devine, spune J. Donnelly in „Universal Human Rights in Theory and Practice”, London, Cornell University Press, p. 17, alienta fata de propria sa natura. Astfel, drepturile omului sunt inalienabile, nu numai in sensul ca persoanei nu i se poate refuza satisfacerea acestor drepturi dar si in sensul ca pierderea acestor drepturi este moral imposibila: nu se pot pierde aceste drepturi si trai in acelasi timp ca fiinta umana”.

Prin diferite conventii si pacte adoptate de Natiunile Unite si organismele sale specializate (OIM, UNESCO etc.), au fost reglementate drepturi specifice, drepturile unor categorii speciale de persoane, drepturile persoanelor care apartin unor colectivitati. Prin intermediul celei de-a treia generatii de Drepturi ale Omului au fost reglementate drepturi complexe cum ar fi cel la dezvoltare durabila si solidaritatea. A patra generatie a Drepturilor Omului ridica problema obligatiilor fata de comunitate.

In decursul a peste 60 de ani de la adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului , Natiunile Unite au creat si dezvoltat un sistem complex, care se doreste a fi din ce in ce mai eficient, de monitorizare a implementarii si respectarii Drepturilor Omului. In timp, problema Drepturilor Omului a devenit una dintre cele mai importante preocupari si activitati ale ONU, numitorul comun al masurilor adoptate si actiunilor intreprinse. Reflectand mutatiile aduse de procesele de globalizare si fragmentare, reglementarile in materia Drepturilor Omului au devenit in timp, concret-contextuale, facand referire la situatia copiilor in conflicte armate, la o serie de practici care dauneaza sanatatii femeii etc. Unele documente in materie, fac referiri exprese la discriminarea pozitiva, asigurand pe aceasta cale o protectie veritabila a unor persoane ce apartin de regula unor grupuri marginalizate, vulnerabile – femei, copii, minoritati etnice etc .

Procesul de universalizare a Drepturilor Omului nu a insemnat in exclusivitate promovarea unor valori si standarde occidentale. In ultima vreme, comunitatea internationala a devenit mai inventiva in promovarea si implementarea Drepturilor Omului – care sunt mai putin occidentale, mai diverse si mult mai bine concepute astfel incat sa intalneasca traditiile si culturile locale. Contextualizarea Drepturilor Omului nu inseamna renuntarea la standarde. Unele reglementari in domeniul Drepturilor Omului au reprezentat un raspuns direct la incalcarile grave si persistente, din diferite zone si culturi ale globului.

In conditiile schimbate ale lumii de azi, se creeaza premisele raspandirii treptate si acceptarii graduale a valorilor centrale ale modernitatii tarzii: productivitatea in sfera economica, democratia in cea politica, solidaritatea in viata sociala, autonomia si autorealizarea in sfera culturala.