Societățile în nume colectiv

Codul comercial in art. 3 enumera in mod formal 7 activitati pe care le socoteste comerciale, pentru ca fac parte din organizatii economice pe care le numeste intreprinderi

Codul comercial nu defineste notiunea de intreprindere. Aceasta a fost facuta de legea speciala si de literature juridical. Astfel Legea nr. 133 din 20 iulie 1990 ( Publicata in Monitorul Oficial nr.349 din 23 iulie 1999 ) in art. 3 prevede ca ,,Prin intreprindere se intelege orice forma de organizare a unei activitati economice autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare, sa faca fapte de comert in scopul obtinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respective prestari de serviciu, din vanzarea acestora pe piata, in conditii de concurenta. Doctrina si jurisprudenta a incercat sa determine notiunea de intreprindere intr-un dublu scop. In primul rand pentru a incadra acest concept in ansamblu de acte si fapte de comert, pe care le cuprinde activitatea economica a intreprinderii. In al doilea rand, pentru a oferi instrumental necesar de interpretare analogical atunci cand o activitate neenuntata de Codul commercial urmeaza a fi calificata sau nu in categoria intreprinderilor.

In limbajul comun, notiunea de intrprindere are un dublu inteles: unul subiectiv, referindu-se la activitatea insasi a persoanei care si-a organizat o indeletnicire ca intreprinzator; si un inteles obiectiv care priveste activitatea economica materiala organizata, in scopul productiei si schimbului de bunuri si servicii, pe riscul intreprinderii.

Prin intreprinzator, in sensul legii nr 133 din 20 iulie 1999, publicata in Monitorul Oficial nr. 344/1999 se intelege o persoana fizica autorizata sau o persoana juridica, care, in mod individual sau in asociere cu alte personae fizice autorizate sau cu personae juridice, organizeaza o societate comerciala, denumita intreprindere, in vederea desfasurarii unor fapte si acte de comert, conform prevederilor legale comerciale.

In definirea intreprinderilor, autorii au folosit mai multe criterii: unele economice si altele juridice, sau combinate, cum ar fi :

1) Criteriul organizarii,factorilor de productie

Potrivit acestui criteriu, prin intreprindere se intelege orice organizatie care dispunand de resurse materiale, capital si personal calificat, executa in mod constant si regulat operatiuni prevazute de Codul commercial in scopul de a oferi bunuri si servicii publicului.

2) Criteriul professional

Intr-o alta opinie, se sustine ca legiuitorul a inteles prin intreprindere o activitate complexa, constand din exercitiul repetat, organizat si sistematic al operatiunilor aratate expres de Codul comercial. In fond el se confunda cu o activitate comerciala profesionala care poate avea ca obiect oricare din faptele de comert obiective. Acest criteriu nu poate fi acceptat, fiind vag si imprecis, nu se poate stabili de la ce grad de organizare comerciala si importanta, o intreprindee devine comerciala.

3) Criteriul interpunerii in schimbul muncii

In aceasta conceptie intreprinderea este o organizare in care elementul predominant il constituie specularea muncii. Altfel spus, caracteristica intreprinderii ar fi achizitionaerea muncii altora pe calea unor contracte de munca, avand ca scop producerea de bunuri, ceea ce ar corespunde cu intreprinderile de fabrica, constructii, manufactura ori alte serviucii cum sunt intreprinderile de spectacole publice, de transport etc.

In doctrina s-a propus si un criteriu “ecletic” (I.L.Georgescu –op. citat, pag 168) care sa imbine criteriile economice si juridice. In aceasta conceptie intreprinderea este organizarea autonoma si sistematica a unor activitati cu ajutorul factorilor economici, proproducatori (fortele naturii, capitalul, munca), de catre intreprinzator si pe riscul sau, in scopul producerii de bunuri si servicii, destinate schimbului, in vederea obtinerii unui profit. Aceasta definitie se refera numai la intreprinderile avute in vedere de Codul comercial.

Conceptul actual de intreprindere subliniaza dublul rol al acesteia, rolul economic – social, constand in stimul;aria interesului spre munca, facilitarea promovarii personalului, organizarii unei activitati profesionale, asigurarea unor servicii sociale si a unui cadru de formare permanenta. Acest rol confera intreprinderii moderne urmatoarele functii : functia tehnica, functia comerciala, functia financiara, functia de contabilitate si de gestiune, functia de securitate a bunurilor si a personalului, functia administrative.

Caracteristicile intreprinderilor

a) dispune de o organizare autonoma a unei activitati de exploatare cu ajutorul factoriilor economici de productie.

b) Coordonarea intregii activitati de catre intreprinzator care isi asuma si riscul

c) Scopul activitatii este producerea de bunuri si servicii destinate schimbului in vederea obtinerii unui castig.

d) Existenta unui patrimoniu comercial al intreprinderii independent de patrimonial intreprinzatorului, persoana fizica sau juridical, notiunea de patrimoniu comercial fiind diferita de notiunea generala de patrimoniu.

Patrimonial in sens general este ansamblul drepturilor si obligatiilor unei persoane, care are carcater economic si pecuniar. Partimoniul comercial cuprinde bunurile pe care comerciantul prin vointa sa, le-a afectat exercitiul comertului sau. Acest patrimoniu comercial numit si fond de comert este o universalitate de fapt, cuprinzand elementele patrimoniale active, materiale si imateriale, cu ajutorul carora comerciantul isi exercita comertul sau .

Prezentat la Management turistic si comercial